Vom prinde o nouă pandemie în timpul vieții noastre, crede expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș. Autoritățile române sunt la fel de nepregătite ca la pandemia de coronavirus, când ne-am imunizat pe model suedez. Măsurile luate pe jumătate au echivalat, practic, cu neluarea niciunei măsuri, spune acesta.

Vom mai avea o pandemie în timpul vieții noastre – susține Răzvan Cherecheș, specialist în Sănătate Publică și coordonatorul proiectului UBB Health.

Fie că vorbim despre noua tulpină a gripei aviare - H5N2 -care ar fi responsabilă de decesul unui fermier în Mexic , fie că vorbim despre alt virus, Cherecheș susține că este doar o chestiune de timp.

Guvernul Statelor Unite a acordat, la începutul lunii iulie, 176 de milioane de dolari companiei Moderna pentru a avansa în dezvoltarea vaccinului său împotriva gripei aviare, în timp ce cresc îngrijorările legate de o epidemie de virus H5N1 în fermele de vaci din mai multe state americane.

În aprilie, în Mexic, s-a înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noua tulpină a gripei aviare. Totuși, Organizația Mondială a Sănătății a susținut că bărbatul de 59 de ani avea și alte complicații de sănătate.

Specialistul în Sănătate Publică Răzvan Cherecheș analizează cât de bine este pregătită este România și ce ar trebui să facă în cazul apariției unei noi pandemii. El susține că românii, practic, au fost imunizați prin expunere, majoritatea măsurilor luate de Guvern fiind ineficiente. În Suedia, autoritățile au ales imunizarea prin expunere, la început, care a presupuns foarte puține măsuri restrictive. România a adoptat numeroase măsuri pe jumătate a căror eficiență a fost aproape inexistentă.

Adevărul: Cât de pregătită a fost România pentru pandemia de Covid-19?

Răzvan Cherecheș: În România și, de fapt, în lume, în general, țările nu au fost pregătite. Țările din Asia au fost mai bine pregătite decât țările din vest pentru la apariția pandemiei, pentru că au avut sistemele și protocoalele în deja existente. La noi a fost un haos generalizat, nu doar la noi în România, că în lume, în general, țările nu au fost pregătite pentru o pandemie cu o răspândire atât de largă.

Nota 0 pentru autoritățile române

Ce notă dați autorităților din România cu privire la ce au învățat din experiența pandemiei de Covid-19 și cum s-au pregătit pentru o eventuală nouă pandemie?

Dacă ținem cont exclusiv de ce s-a făcut după pandemia de Covid-19 pentru următoarea pandemie, noi merităm nota 0. Deci nu am făcut nimic, nu s-a schimbat absolut nimic. Deci n-am învățat nimic din lecția asta.

Care a fost aspectul cel mai problematic al modului în care a gestionat România pandemia?

Comunicarea. Au fost țări, de exemplu Noua Zeelandă, în care în fiecare zi, la aceeași oră, primul ministru și directorul Institutului Național de Sănătate Publică au venit la televizor și - că au avut de spus ceva sau n-au avut - au venit și au transmis știrile.

Și au fost tot timpul o combinație între un politician, care este cel care trebuie să transmită și să ajusteze mesajul către populație, și un om de știință care vine și comunică datele științifice pe care le avem în momentul respectiv.

Asta e o abordare cât mai onestă și mai directă. Comunicare a fost extrem de transparentă. Oamenii de știință pot să spună: „am greșit în abordarea pe care am avut-o înainte.”

De exemplu, la începutul pandemiei s-a spus că virusul se transmite de pe suprafețe și am curățat de am înnebunit toți. Ulterior s-a demonstrat prin studii că virusul se transmite aerian. Un om de știință poate zice: „Am greșit. Ne-am înșelat.” Un politician nu poate să spun asta, pentru că pe el poate să-l coste cariera.

Din nefericire, noi în România am avut un grup de politicieni lacomi care s-au grăbit să se cupleze la atenția pe care presa o acorda subiectului și în loc să facă echipă cu oamenii de știință și-au asumat ei monopolul comunicării cu cetățenii.

Mai mult, nu am avut experți în comunicare la niciun nivel care să poată să comunice, să interpreteze, să le spună cetățenilor la ce să se așteapte. Problema cea mai mare în aceste situații este incertitudinea. Dacă informațiile sunt toate clare și clar așezate și omului i se explică riscurile, ce pot face autoritățile și ce poate face fiecare, atunci oamenii pot să-și facă un plan.

Comunicarea a mers foarte prost.

Cel mai problematic aspect: comunicarea

Cum vă așteptați să meargă comunicarea la următoarea pandemie?

Mă aștept să meargă la fel de prost și la următoarea criză. Și se vede dacă vă uitați la orice criză care o avem. Un spital care ia foc, o criză de sănătate publică, comunicarea este proastă, încearcă să ascundă informații în loc să fie cât se poate de directă și de transparentă cu costurile care vin, inevitabil, dar care pe termen lung este cea mai bună variantă.

Modalitatea prin care Guvernul transmitea informațiile către presă în pandemie, mi se pare absolut ridicol: era un grup de whatsapp neoficial, pe care nu erau toți zariștii. Era un grup de ziariști și în jurul fiecăruia dintre ziariștii respectivi era un alt grup de jurnaliști care aștepta de la ei informații.

Mai obscur de-atâta nu se putea și să vrei s-o faci intenționat. Mai mult, noi nu aveam situații clare din județe. Ministrul Sănătății nu avea la dispoziție, în orice moment, o statistică la zi cu cazurile noi. Nu avea un fișier de pe Google Drive, unde toate județele contribuie, și poți vedea situația în timp real sau cu o întârziere de oră. Nu exista așa ceva.

Credeți că astăzi există?

Eu cred, fără să am dovezi în acest sens, că nu există așa ceva nici în ziua de azi, adică o situație în timp real cu ceea ce se întâmplă, un fișier la care să contribuie toate județele.

Nu s-au alocat fonduri suplimentare la Direcțiile de Sănătate Publică, nu s-au suplimentat posturile cu specialiști care să nu fie medici și care, am descoperit în pandemie că, au o contribuție importantă atunci când e vorba despre o criză națională. E vorba de specialiști în comunicare, specialiști în administrație, specialiști în politici publice care să contribuie la tot ce se întâmplă.

Avem un sistem extrem de medicalizat, în care medicii fac cât de mult pot și cât de mult îi duc cunoștințele pe care le au, pentru că ei sunt specializați pe diagnostic și tratament. Au făcut treaba asta și în pandemie și au făcut-o impecabil. Dacă noi am lua un instalator și l-am pune să facă un plan de instalații pentru un oraș întreg ar fi ridicol, e complet alt animal. La fel, dacă i-am cere instalatorului să comunice oamenilor care e riscul în cazul în care să sparge o magistrală. Păi nu e domeniul lui.

Medicii au făcut un efort fenomenal să încerce să compenseze pentru lipsa de competențe pe diferite domenii. Aici, Ministerul și Institutul Național de Sănătate Publică ar trebui să compenseze și să aducă specialiști din aceste domenii și să-i specializeze în zona medicală.

„Oricare dintre noi este răcit ar trebui să poarte mască în public”

Dacă lăsăm la o parte partea de comunicare, ce alte măsuri ar trebui să ia statul român în vederea unei eventuale pandemii? La un moment dat se vorbea foarte multe despre acele aparate de respirat artificial. Ce s-a întâmplat cu producția de măști sanitare?

Eu sunt convins că fiecare din noi mai are pe acasă fie o cutie de măști nedesfăcută, fie cutii de măști nedesfăcute.

Atunci s-a făcut o hiper-producție și s-a alimentat peste tot ceea ce nu rău deloc, pentru că oricare dintre noi este răcit ar trebui să poarte mască în public cum se întâmplă în țările asiatice.

Este ironic faptul că exact același grup care în pandemie refuza să poarte mască și oamenii erau foarte supărați că de ce li se spune lor ce să facă, acum ei sunt extrem de deranjați ca alții poartă mască. Ei nu înțeleg că și alții sunt liberi să facă ce vor.

Aici a fost mai degrabă o reacție la o măsură pe care n-au înțeles-o cu adevărat. Și aici, populația din România are un nivel de educație foarte scăzut în sănătate.

Nu mai facem educație pentru sănătate. Toată dezbaterea cu educația sexuală a scos complet de pe masă educația pentru sănătate.

După un an de pandemie, un cetățean a scris pe Facebook: „Deci acuma ne spun ăștia că de un an, mă spăl pe mâini degeaba.”

Atâta înțeleg oamenii. Și atunci trebuie educată populația. Acesta e un proces care durează, e un proces în care ai nevoie de efort susținut și nu poți să te aștepți ca ei să înțeleagă cu adevărat care-s eforturile, care-s beneficiile fără să primească informații.

Vedeți că se fac eforturi în acest sens?

Absolut nimic. Mai mult, noi avem Legea promovării sănătății care spune că 3% din banii alocați către sănătate trebuie să meargă pe promovarea sănătății. Nici în ziua de azi Guvernul nu a dat norme de implementare, pentru că acel 3% ar trebui luat în mod evident de la spitale, de la tratament.

Ori noi avem în România o situație extrem de interesantă, toată lumea e de acord că prevenția poate să aducă mai puțini oameni în spitale, să scadă din severitate cazurilor. Problema este că noi în momentul de față nu avem destui bani să-i tratăm pe cei care sunt bolnavi grav și atunci discuția e: vrem să-i tratăm pe cei de acuma sau să avem grijă de cei din viitor?

Dacă nu băgăm bani la prevenție, practic menținem o situație în care oamenii ajung cu boli avansate, grave în spital și trebuie să alocăm foarte mulți bani pentru ei.

Și atunci ar trebui încet-încet să luăm din banii de tratament, să-i alocăm către promovare, să începem să investim progresiv, astfel încât să ajungem ca în Vest, unde promovarea e esențială și unde se face un efort ca oamenii sănătoși să nu ajungă în spital, unde costurile devin foarte mari.

Noi suntem în punctul în care continuăm exact fel ca-nainte de pandemie și facem tratamentul acelor pacienți gravi și în promovare nu băgăm bani absolut deloc.

„Am avut o mulțime de teatru care a ascuns de fapt că ne-am expus prin imunizare”

Ce altceva ar mai trebui să facă statul pentru a se pregăti pentru eventuală pandemie?

Digitalizarea - asta e o chestie extrem de importantă. Pentru orice fel de epidemie sau boală infecțioasă, cel mai important element este izolarea cât mai rapidă și mai eficientă a cazurilor astfel încât să limitez transmiterea. E aceeași măsură pe care o facem de sute de ani pentru bolile infecțioase.

Deci, practic, ce înseamnă? Când ai un caz nou, cât mai repede, identifici cazul, discuți cu el, afli cu cine a interacționat și izolezi cazurile respective astfel încât să nu interacționeze cu restul, dar asta trebuie făcut cu o viteză foarte mare.

Noi am făcut anchetele epidemiologice în România cu o întârziere fenomenală de zile întregi, de între 4 și 5 zile. Au fost cetățeni care după mai mult de o săptămână au fost sunați. A fost perfect inutil. A fost teatru radiofonic, fără nicio utilitate. Dacă treceau mai mult de 2-3 zile puteau să nu mai facă deloc să a să-și asume: „am pierdut momentul”. Nu s-a făcut asta din mai multe motive: unul dintre acestea a fost lipsa de digitalizare a Direcțiilor de Sănătate Publică, care nu utilizează nici la ora actuală aceste instrumente.

La noi în România am avut o mulțime de teatru care a ascuns de fapt că ne-am expus prin imunizare.

Noi în valul delta am avut cea mai mare mortalitate din lume, pentru că la noi practic a fost un teatru ce am făcut, a fost un efort relativ slab.

Și cu vaccinarea...Am avut o vaccinare de sub 50% păi, vaccinarea funcționează dacă acoperi suficient de mult din populație ca să creezi o pătură care să izoleze virusul.

„N-am vaccinat destul, n-am informat destul, n-am făcut anchete epidemiologice la timp”

N-am vaccinat destul, n-am informat oamenii, nu ne-am asigurat că oamenii poartă masca atunci când era nevoie, nu ne-am asigurat că anchetele epidemiologice sunt făcute la timp. Noi ne-am imunizat prin expunere.

Pur și simplu, boala a trecut prin noi exact cum voiau să facă, la început, britanicii și suedezii, dar măcar ei au avut onestitatea să spună deschis: asta vrem să facem.

Cum stăm pe partea de dotare a spitalelor și în ceea ce privește medicii de terapie intensivă, medicii epidemiologi?

Stăm la fel de prost.

Aici e o discuție foarte interesantă, pentru că, dacă vă aduceți aminte, la un moment dat era Ludovic Orban prim-ministru și a zis, „ne trebuie mai mulți medici epidemiologi, cum facem?”

Păi scoatem mai multe locruri la rezidențiat și îi formăm timp de nu-i mai știu 5-6 ani și pe urmă o să avem mai mulți. Nu poți să-i scoți din pălărie peste noapte.

Ori ideea e că niciun sistem din lume nu poate fi pregătit pentru o criză care vine peste noapte. Deci, să presupunem că aici, în centrul Clujului, se întâmplă un cutremur. Dintr-o dată 10.000 de oameni au nevoie de asistență medicală acum. Păi toate spitalele din Cluj nu fac față, nu acoperă o zecime din necesar.

Restul, practic înseamnă oameni care stau pe străzi și nu primesc, n-au asistență medicală deloc.

E același principiu, de exemplu, cu sistemul de canalizare, când vine o rupere de nori și se umple străzile de apă. Oamenii întreabă: de ce n-au făcut mai mari sistemele de canalizare? Pentru că ar fi costat mult mai mult să le faci și debitul mai mare e o chestie care se întâmplă foarte rar. E o chestie de cost-eficiență. Dacă noi acum zicem „ok, umplem spitalele cu medici de terapie intensivă peste tot.” Păi n-avem nevoie de ei în momentele fără crize. Medicii de terapie intensivă erau cumva ultima linie,dincolo de ei practic ori supraviețuiai, ori mureai.

Ce poți însă să faci este să te asiguri că pacienții nu ajung la medicii de terapie intensivă, că-s puțini. Asta poți să faci cu oameni care-s nu numai mai puțin calificați, dar nici nu durează educația lor așa de mult.

Noi, sănătate publică în România nu avem, pentru că direcțiile de sănătate publică au fost decimate ani de zile de către toate guvernele. Au foarte puțin personal, n-au suficienți oameni care să facă campanii, care să facă intervenții în comunitate și atunci practic trece ca prin brânză orice vine și se duce direct până în ultimul rând.

Noi nu are sens să formăm mai mult medici de terapie intensivă. Are sens să formăm toate straturile de protecție până la specialiștii în terapie intensivă. Un specialist în sănătate publică pe care să-l pui în teritoriu, să informeze populația, te costă 3 ani să-l formezi.

Ai nevoie de un specialist în sănătate publică care poate să aplice chestionare, care poate să facă strategii, care poate să discute cu oamenii, care înțelege cum funcționează un sistem digitalizat de raportare. N-ai nevoie să treci prin 6 ani de facultate, cu încă 5 ani de rezidențiat ca să formezi specialiști în sănătate publică care toată viața lor n-o să pună mâna pe vreun pacient.