Prefectul de Sibiu, către un medic care a cerut mai multe paturi COVID: Faceţi ca şi cum aţi fi de la presă

Prefectul de Sibiu, către un medic care a cerut mai multe paturi COVID: Faceţi ca şi cum aţi fi de la presă

Prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, s-a arătat luni, deranjat de apelul făcut, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, de medicul Voichiţia Halmaghi de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a SCJU, unde sunt trataţi pacienţi COVID-19 pentru că nu mai sunt locuri la ATI, aceasta cerând mai multe paturi pentru bolnavii infectaţi.

"Dacă îmi permiteţi, aş dori să intervin şi eu un pic. Sunt Voichiţa Halmaghi şi îi ţin locul doctorului Csillag de la Serviciul de Urgenţă", a spus, în timpul şedinţei, medicul urgentist Voichiţa Halmaghi.

Prefectul Mircea Creţu şi-a exprimat imediat speranţa că medicul urgentist nu va pune întrebări. "Ascultaţi-mă, sper că nu ne luaţi şi dumneavoastră la întrebări acum", a replicat prefectul sibian.

Medicul care tratează pacienţi COVID-19 în UPU Sibiu a explicat că sunt atât de mulţi pacienţi infectaţi că nu mai încap în paturile existente.

"Nu, nu pun întrebări. Vreau doar să sesizez un anumit aspect. Am ascultat şi vineri datele legate de număr de îmbolnăviri, de ce măsuri s-au luat şi vreau totuşi să sesizez un lucru. La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de COVID, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obţinerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienţii care au nevoie de internare! Deci, în această perioadă, noi ne ocupăm de pacienţii cu forme grave şi severe, care se prezintă în Urgenţă, care sunt din urmă cu o săptămână pentru că devin gravi şi severi după o săptămână de evoluţie a bolii. Când era vorba de 60-80 de îmbolnăviri pe zi, pe judeţul Sibiu. Actualmente în ultimele zile au fost 100-120. Ieri s-au raportat 150", a arătat medicul Voichiţa Halmaghi.

Prefectul Mircea Creţu a asigurat-o pe Voichiţa Halmaghi că marţi, la ora 13,00, într-o şedinţă la Prefectură, poate face propuneri, dar i-a zis şi că "face de minune" judeţul prin ceea ce a spus.

"Nu vă supăraţi, doamna doctor sau director ce sunteţi. Nu vă supăraţi, acest lucru nu ştiu dacă face obiectul întâlnirii noastre. Mâine la ora 13,00 avem întâlnire cu toţi managerii, inclusiv cu Ambulanţa. Veniţi atunci cu propuneri. Pe cuvânt! Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum. Auziţi, doriţi să vă spun şi eu nemulţumirile mele acum şi referitor la Ambulanţă şi la spitale?", a mai spus prefectul sibian.

Medicul urgentist a repetat că doreşte doar mai multe paturi pentru pacienţii COVID. "Nu sunt nemulţumiri. Eu spun că trebuie luat în calcul că trebuie să fie un număr mai mare de paturi", a replicat dr Voichiţa Halmaghi.

Prefectul Mircea Creţu i-a reproşat medicului urgentist că a vorbit ca un jurnalist. "Auziţi? Acum faceţi ca şi cum aţi fi de la presă, pe bune. Acum ştiţi pentru prima dată sau e prima zi când vă daţi seama că vă mai trebuie paturi?", a spus prefectul judeţului Sibiu.

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), singura unitate din judeţul Sibiu unde există secţie ATI pentru pacienţii COVID-19, fac zilnic eforturi tot pentru a-i salva pe aceşti bolnavi care au nevoie să fie intubaţi. Deja din luna septembrie unii dintre ei sunt intubaţi în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), însă şi aşa până acum au decedat şase infectaţi cu noul coronavirus trataţi la UPU, au declarat luni, pentru AGERPRES, directorii Florin Grosu şi Liliana Coldea. Practic, ca să nu moară un pacient cu COVID-19 până se găseşte un loc liber la ATI în alt judeţ sau la Bucureşti, medicii îi asigură toate condiţiile de tratamentde terapie intensivă la UPU, în condiţiile în care toate cele 12 locuri COVID de la la ATI sunt ocupate. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”