Prefectul Capitalei, la Parchet: Am calitatea de martor; ordinul de intervenţie respectă în totalitate legislaţia
Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat miercuri că a fost audiată în calitate de martor la Parchetul General, susţinând că ordinul pe care l-a semnat privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august "respectă în totalitate legislaţia în vigoare".
Speranţa Cliseru a fost audiată miercuri de procurorii militari, timp de mai multe ore, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei.
"M-am prezentat de bună credinţă, ca orice cetăţean. Am dat dat lămuririle necesare cu privire a împrejurările în care m-am aflat în acea zi. Tot ce s-a întâmplat. Am calitatea de martor, am venit fără avocat, că nu a fost cazul. Aş vrea să fac câteva lămuriri. Vreau să vă asigur că eu am respectat legea cu stricteţe, atribuţiile conform Legii prefectului. Contrar a ceea ce s-a încercat, ce s-a vehiculat în spaţiul public, eu, ca prefect al Bucureştiului, alături de toţi prefecţii din ţară, care sunt nişte profesionişti, noi nu facem politică. La prefectură suntem să respectăm legea, cu toate prevederile ei", a declarat Speranţa Cliseru la ieşirea din sediul Parchetului General.
Întrebată când a semnat ordinul privind intervenţia jandarmilor, Speranţa Cliseru a spus: "Este consemnat şi nu pot să vă detaliez (...) Nu pot să vă dau detalii. Vreau să vă spun că legea a fost respectată şi aş vrea să respectaţi instituţia prefectului din toată ţara şi să aveţi încredere că noi suntem cei care respectă legea. Nu pot să detaliez sau să explic modul în care alte instituţii au acţionat în acea zi. Fiecare răspunde pentru el. Eu am respectat Legea adunărilor publice şi acel ordin de intervenţie respectă în totalitate legislaţia în vigoare".
Ea a refuzat să răspundă la alte întrebări ale jurnaliştilor, spunând doar că nu s-a întâlnit pe 10 august cu ministrul de Interne, Carmen Dan.
Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august.
Speranţa Cliseru a contrasemnat ordinul de intervenţie în forţă al jandarmilor.
Maiorul Laurenţiu Cazan, care a coordonat acţiunea jandarmilor la protestul din Piaţa Victoriei, declara săptămâna trecută că prefectul Capitalei s-a aflat în Piaţa Victoriei în timpul protestului.
"În permanenţă, am fost în contact cu toate autorităţile publice, inclusiv cu prefectul, care a fost prezent la faţa locului încă de la ora 16,00", a spus Laurenţiu Cazan. AGERPRES/(A-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)