Deși previziunile și calendarul lor variază, cei ce fac aceste modelări sunt de acord asupra a două aspecte: COVID-19 este aici pentru a rămâne, iar viitorul depinde de o mulțime de necunoscute, inclusiv dacă oamenii dezvoltă o imunitate durabilă împotriva virusului, dacă anotimpul afectează răspândirea acestuia și – poate cel mai important – alegerile făcute de către guverne și persoane. „Multe locuri ies din blocaj, multe altele, nu. Încă nu știm cu adevărat ce se va întâmpla”, spune Rosalind Eggo, un expert în modelări de evoluții ale bolilor infecțioase, la London School of Hygiene & Tropical Medicine (LSHTM).

„Viitorul va depinde foarte mult de cum se va relua amestecul social și de ce fel de prevenire facem”, spune Joseph Wu, de la Universitatea din Hong Kong. Modelele recente și dovezile din blocajele de succes sugerează că schimbările de comportament pot reduce răspândirea COVID-19 dacă majoritatea, nu neapărat toți, respectă recomandările.

Blocarea se relaxează în multe țări, determinându-i pe unii să presupună că pandemia se încheie, spune Yonatan Grad, epidemiolog la Harvard T. H. Chan School of Public Health in Boston, Massachusetts. „Dar nu este cazul. Suntem într-o poveste de lungă durată”.

Dacă imunitatea la virus durează mai puțin de un an, de exemplu, cum este cazul față de alte coronavirusuri umane aflate în circulație, ar putea exista creșteri anuale ale infecțiilor cu COVID-19 până în 2025 și nu numai.

Nature explorează ce spune știința despre lunile și anii următori.

Ce se întâmplă în viitorul apropiat?

Pandemia nu evoluează la fel peste tot. Țări precum China, Noua Zeelandă și Rwanda au atins un nivel scăzut de cazuri – după blocări de durate variate – și diminuează restricțiile, în timp ce urmăreșc apariția unor focare. În alte părți, cum ar fi în Statele Unite și Brazilia, cazurile cresc în ritm rapid după ce guvernele au ridicat blocajele rapid sau nu le-au activat niciodată la nivel național.

Acest din urmă grup îngrijoraează. În Africa de Sud, care ajunsă pe locul cinci în lume la numărul total de cazuri de COVID-19, un grup de experți în modelări estimează că țara se poate aștepta la un vârf în august sau septembrie, cu aproximativ un milion de cazuri active și, cumulative, până la 13 milioane de cazuri simptomatice până la începutul lunii noiembrie. În ceea ce privește resursele spitalicești, „depășim deja capacitatea în anumite zone, așa că cred că scenariul nostru cel mai bun nu este unul bun”, spune Juliet Pulliam, directorul Centrului Africa de Sud pentru Modelare și Analiză Epidemiologică din cadrul Universității Stellenbosch .

Dar există vești care dau speranțe, în condițiile în care blocajele impuse sunt relaxaate. Dovezile de până acum sugerează că schimbările de comportament personale, cum ar fi spălarea mâinilor și purtarea măștilor, persistă dincolo de blocarea strictă, contribuind la stoparea valului de infecții. Într-un raport din iunie, o echipă din cadrul Centrului MRC pentru analiza globală a bolilor infecțioase de la Imperial College London a descoperit că din 53 de țări care au început să se deschidă, nu a existat o creștere atât de mare în ceea ce privește infecțiile, așa cum se prevăzuse. „S-a subestimat cât de mult s-a schimbat comportamentul oamenilor în ceea ce privește măștile, spălarea mâinilor și distanțarea socială”, spune Samir Bhatt, epidemiolog la Imperial College London și coautor al studiului.

Cercetătorii din focarele de virus au studiat cât de utile sunt aceste comportamente. La Universitatea Anhembi Morumbi din São Paulo, Brazilia, biologul computațional Osmar Pinto Neto și colegii săi au făcut peste 250.000 de modele matematice de strategii de distanțare socială descrise drept constante, intermitente sau „coborâre” – cu restricții reduse în etape – alături de intervenții comportamentale precum purtare de mască și spălarea mâinilor.

Echipa a ajuns la concluzia că, dacă 50–65% din oameni sunt prudenți în public, atunci renunțarea la măsurile graduale de distanțare socială la fiecare 80 de zile ar putea ajuta la prevenirea unor vârfuri de infecție în următorii doi ani. „Va trebui să schimbăm cultura modului în care interacționăm cu alte persoane”, spune Neto. În general, este o veste bună că, chiar și fără testare sau vaccin, comportamentele pot face o diferență semnificativă în transmiterea bolii, adaugă el.

Jorge Velasco-Hernández, de la Universitatea Națională Autonomă Mexic, din Juriquilla, și colegii săi au examinat, de asemenea, compromisul dintre blocare și protecția personală. Ei au descoperit că, dacă 70% din populația Mexicului ar lua măsuri personale, cum ar fi spălarea mâinilor și purtarea măștii, după blocajele voluntare care au început la sfârșitul lunii martie, atunci focarul din această țară ar scădea, după atingerea maximului la sfârșitul lunii mai sau la începutul lunii iunie. Cu toate acestea, guvernul a ridicat măsurile de blocare la 1 iunie și, mai degrabă decât să scadă numărul deceselor săptămânale din cauza COVID-19 a intrat în zona de platou. Echipa lui Velasco-Hernández consideră că două sărbători publice au acționat ca „super-răspânditori”, provocând rate mari de infecție chiar înainte ca guvernul să ridice restricțiile.

În regiunile în care COVID-19 pare să fie în scădere, cercetătorii spun că cea mai bună abordare este supravegherea atentă prin testarea și izolarea cazurilor noi și urmărirea contactelor lor. Aceasta este situația din Hong Kong, de exemplu. „Experimentăm, facem observații și ne adaptăm încet”, spune Wu. El se așteaptă ca strategia să prevină o reînviere uriașă a infecțiilor – cu excepția cazului în care traficul aerian crescut aduce un număr substanțial de cazuri importate.

Dar, exact, cât de mult este nevoie de urmărire și izolare a contactelor, pentru a stăvili eficient un focar? O analiză realizată de Centrul pentru Modelarea Matematică a Bolilor Infecțioase – Grupul de lucru COVID-19 a simulat focare proaspete de contagiozitate variată, începând de la 5, 20 sau 40 de cazuri introduse. Echipa a ajuns la concluzia că urmărirea contactelor trebuie să fie rapidă și extinsă – urmărirea a 80% din contacte în câteva zile – pentru a controla un focar. Grupul evaluează acum eficacitatea urmăririi digitale a contactelor și cât timp este fezabilă ținerea în carantină a persoanelor expuse, afirmă coautorul Eggo. „Găsirea echilibrului dintre ceea ce este o strategie pe care oamenii o vor tolera și ce strategie va conține un focar, este într-adevăr important”.

Urmărirea a 80% dintre contacte ar putea fi aproape imposibil de realizat în regiunile care încă înregistrează mii de noi infecții pe săptămână – mai rău, chiar și cele mai multe cazuri ar putea fi de fapt subestimate. O lucrare din iunie a unei echipe de la MIT, care analizează datele de testare COVID-19 din 84 de țări, sugerează că infecțiile globale au fost de 12 ori mai mari, iar decesele cu 50% mai multe decât cele raportate oficial. „Există mult mai multe cazuri acolo decât indică datele. În consecință, există un risc mai mare de infecție decât ar putea crede oamenii”, spune John Sterman, co-autor al studiului și director al MIT System Dynamics Group.

Deocamdată, eforturile de atenuare, cum ar fi distanțarea socială, trebuie să continue cât mai mult timp pentru a evita un al doilea focar major, spune Bhatt. „Adică până în lunile de iarnă, când lucrurile devin din nou ceva mai periculoase”.

Ce se va întâmpla când va fi frig?

Este clar acum că vara nu oprește uniform virusul, dar vremea caldă ar putea face mai ușoară conținerea lui în regiunile temperate. În zonele care vor fi mai reci în a doua jumătate a anului 2020, experții consideră că este posibil să existe o creștere a transmiterii.

Multe virusuri respiratorii umane – gripa, alte coronavirusuri umane și virusul sincitial respirator (RSV) – urmează oscilațiile sezoniere care duc la focare de iarnă, așa că este probabil ca SARS-CoV-2 să urmeze exemplul. Aerul uscat de iarnă îmbunătățește stabilitatea și transmiterea virusurilor respiratorii, iar apărarea imunitară a tractului respirator ar putea fi afectată de inhalarea aerului uscat.

În plus, pe vreme mai rece, oamenii sunt mai predispuși să rămână în interior, unde transmiterea virusului prin picături prezintă un risc mai mare, spune Richard Neher, biolog computațional la Universitatea din Basel din Elveția. Simulările grupului lui Neher arată că variația sezonieră poate afecta răspândirea virusului și ar putea-o face mai dificilă iarna asta, în emisfera nordică.

În viitor, SARS-CoV-2 ar putea avea valuri în fiecare iarnă. Riscul pentru adulții care au avut deja COVID-19 ar putea fi redus, ca și în cazul gripei, dar ar depinde de cât de rapid se va uza imunitatea la acest coronavirus, spune Neher. În plus, combinația de COVID-19, gripă și RSV în toamnă și iarnă ar putea fi dificilă, spune Velasco-Hernández, care stabilește un model de interacțiune cu astfel de virusuri.

Rămâne o necunoscută dacă infecția cu alte coronavirusuri umane poate oferi vreo protecție împotriva SARS-CoV-2. Într-un experiment pe cultură celulară, care a pus SARS-CoV-2 și ruda sa, SARS-CoV, anticorpii de la un coronavirus s-au legat de celălalt coronavirus, dar nu l-au dezactivat sau neutralizat. Pentru a pune capăt pandemiei, virusul trebuie fie eliminat la nivel mondial – ceea ce majoritatea oamenilor de știință sunt de acord că este aproape imposibil din cauza răspândirii atinse – sau trebuie ca oamenii să acumuleze imunitate suficientă prin infecții sau prin vaccin. Se estimează că 55–80% din populație trebuie să fie imună pentru ca acest lucru să se întâmple, în funcție de țară.

Din păcate, sondajele sugerează că este un drum lung. Estimările de la testarea anticorpilor – care dezvăluie dacă cineva a fost expus la virus și a făcut anticorpi împotriva lui – indică faptul că doar o mică parte dintre oameni au fost infectați, iar modelarea bolii susține acest lucru. Un studiu realizat pe 11 țări europene a calculat o rată de infecție de 3–4% până la 4 mai, dedusă din datele privind raportul dintre infecții și decese, dar și din câte decese au existat. În Statele Unite, unde s-au înregistrat peste 150.000 de decese COVID-19, un sondaj efectuat pe mii de probe de ser, coordonat de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, a constatat că prevalența de anticorpi a variat de la 1% la 6,9%, în funcție de locație.

Ce urmează?

Cursul pandemiei, anul viitor, va depinde foarte mult de apariția unui vaccin și de cât timp rămâne protejat sistemul imunitar după vaccinare sau recuperarea de la infecție. Multe vaccinuri oferă protecție zeci de ani – cum ar fi cele împotriva rujeolei sau poliomielitei – în timp ce altele, inclusive pentru tusea convulsivă și gripă, dispar în timp. De asemenea, unele infecții virale determină imunitate de durată, altele un răspuns mai tranzitoriu. „Incidența totală a SARS-CoV-2 până în 2025 va depinde în mod crucial de această durată a imunității”, scriu Grad, epidemiolog la Harvard Marc Lipsitch, și colegii săi, într-o lucrare publicată în luna mai.

Cercetătorii știu puține până acum despre cât durează imunitatea SARS-CoV-2. Un studiu privind recuperarea pacienților a constatat că anticorpii neutralizatori au persistat până la 40 de zile după debutul infecției; alte câteva studii sugerează că nivelul anticorpilor scade după câteva săptămâni sau luni.

Dacă COVID-19 urmează un model similar cu SARS, anticorpii ar putea persista la un nivel ridicat timp de cinci luni, cu o scădere lentă în doi-trei ani. Totuși, producția de anticorpi nu este singura formă de protecție imunitară. Celulele B și T de memorie se apără, de asemenea, împotriva întâlnirilor viitoare cu virusul și până acum nu se știu prea multe despre rolul lor în infecția cu SARS-CoV-2. Pentru un răspuns clar asupra imunității, cercetătorii vor trebui să urmărească un număr mare de oameni pe o lungă perioadă de timp, spune Michael Osterholm, directorul Centrului pentru Cercetarea și Politica Bolilor Infecțioase (CIDRAP) de la Universitatea din Minnesota, Minneapolis. „Trebuie doar să așteptăm”.

Dacă infecțiile continuă să crească rapid fără un vaccin sau o imunitate de durată, „vom vedea circulația regulată, extensivă a virusului”, spune Grad. În acest caz, virusul ar deveni endemic, spune Pulliam. „Ar fi foarte dureros”. Și nu este de neimaginat: malaria, o boală care poate fi prevenită și tratată, ucide peste 400.000 de oameni în fiecare an.

Dacă virusul induce imunitate pe termen scurt – similar cu alte două coronavirusuri umane, OC43 și HKU1, pentru care imunitatea durează aproximativ 40 de săptămâni – atunci oamenii pot fi reinfectați și ar putea exista focare anuale, sugerează echipa de la Harvard. Un raport complementar al CIDRAP, bazat pe tendințele din opt pandemii de gripă la nivel mondial, indică o activitate semnificativă a COVID-19 pentru cel puțin următoarele 18–24 luni, fie într-o serie de vârfuri și perioade cu scădere treptată, fie ca o transmitere continua, ca o flacără lentă și fără un model evident de valuri. Cu toate acestea, asemenea scenarii rămân doar estimări, deoarece această pandemie nu a urmat până acum modelul gripei pandemice, spune Osterholm. „Ne aflăm într-o pandemie de coronavirus pentru care nu avem precedente”.

O altă posibilitate este ca imunitatea la SARS-CoV-2 să fie permanentă. În acest caz, chiar și fără un vaccin, este posibil ca, după un focar închis, virusul să dispară până în 2021. Cu toate acestea, dacă imunitatea este moderată, durează aproximativ doi ani, atunci poate părea ca și cum virusul a dispărut, dar și-ar putea reveni până în 2024, a constatat echipa de la Harvard.

Totuși, această prognoză nu ține cont de dezvoltarea vaccinurilor eficiente. Este puțin probabil să nu existe vreun vaccin, având în vedere cantitatea mare de efort și bani puse în joc, dar și faptul că unii candidați sunt deja testați pe oameni, spune Velasco-Hernández. Organizația Mondială a Sănătății listează 26 de vaccinuri COVID-19 în prezent în studii umane, dintre care 12 în studii de fază II și șase în faza III. Chiar și un vaccin care oferă o protecție incompletă ar ajuta prin reducerea gravității bolii și prevenirea spitalizării, spune Wu. Cu toate acestea, va dura câteva luni pentru a face și distribui un vaccin de succes.

Lumea nu va fi afectată în egală măsură de COVID-19. Regiunile cu populații mai în vârstă ar putea vedea în mod disproporționat mai multe cazuri în etapele ulterioare ale epidemiei, spune Eggo; un model matematic al echipei sale, publicat în iunie și bazat pe date culese din șase țări, sugerează că susceptibilitatea la infecții la copii și persoane sub 20 de ani este de aproximativ jumătate dintre adulții mai în vârstă.

Există un lucru pe care fiecare țară, oraș și comunitate atinsă de pandemie îl au în comun. „Există atât de multe lucruri despre care nu știm încă, în cazul acestui virus. Până nu avem date mai bune, vom avea doar multă incertitudine”, spune Pulliam.”