
Precizările SRI la dosarul DIICOT de înaltă trădare
Serviciul Român de Informaţii a confirmat faptul că miercuri, 5 martie, au fost reţinuţi membrii unei grupări de cetățeni români , care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, printre ei şi un general în rezervă în vârstă de 101 ani.
„În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Român de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au instrumentat acțiuni care au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare”, anunţă SRI printr-un comunicat.
Gruparea de criminalitate organizată s-ar fi constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.
„Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse.
În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE , la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării.
SRI împreună cu DGIA și DGPI vor continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și vor informa prompt organele de aplicare a legii, în scopul apărării securității naționale”, a transmis SRI.
Cei doi diplomați ruși care ajutau gruparea sunt atașatul militar al Rusiei la București, Alexander Chuprina, și adjunctul său, Evgheni Ignatiev, ei fiind recent declaraţi persona non grata în România.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, pentru desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.
Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 5 martie 2025, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Emil Hurezeanu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federației Ruse la București”, se arată într-un comunicat al MAE.
Sursa: adevarul.ro