Precizări importante de la Facebook

Precizări importante de la Facebook

Facebook a anunțat joi că va reduce distribuirea în rețea și va retrograda în News Feed postări senzaționaliste, cele de tip ”clickbait” sau postări care conțin informații medicale ce induc în eroare sau sunt false. Compania a fost criticată în ultimele luni pentru lipsa de transparență, iar mulți useri spun că fluxul de postări este aglomerat, plin de reclame și de alte lucruri neinteresante.

L-am întrebat, într-o discuție cu presa pe Jason Hirsch, News Feed Policy Manager la Facebook, când News Feed-ul va deveni mai curat și când vor fi, cum a promis de mult timp compania, afișate mai ales postări de la familie și prieteni.

”Este o întrebare grea și percepția despre un News Feed mai aerisit diferă de la persoană la persoană. Răspunsul este că mereu lucrăm la asta, iar principiile directoare de distribuție a conținutului nu sunt noi, dar multe dintre ele au intrat în vigoare în ultimii 3 ani și sunt parte a efortului de a îmbunătăți calitatea News Feed-ului și de a ajunge la ceea ce oameni numesc un News Feed ”curat”.

”Nu este singurul lucru pe care îl facem. Sunt multe modificări de ierarhizare pe care le aplicăm și care nu au legătură cu distribuția conținutului, dar care credem că vor îmbunătăți experiențele userilor. Vom încerca să afișăm tot mai mult conținut de la prieteni și familie, deasupra conținutului paginilor publice, însă News Feed-ul fiecăruia este personalizat”
, spune Hirsch.

Hirsch mai spune că postările de la sursele cotate ca fiind credibile, spre exemplu când este vorba despre subiecte precum alegeri, pandemie, schimbări climatice, vor fi afișate mai sus pe pagină, în ideea de a crea o experiență generală mai plăcută.

El a ținut să reamintească faptul că ce vezi pe fluxul de postări depinde de ce prieteni ai pe Facebook, în ce grupuri ești, ce pagini urmărești și ce reacții ai la diversele postări.

”Până la urmă ierarhizarea din News Feed de la aceste lucruri pornește, iar experiențele diverșilor oameni, considerate de ei ca fiind, fie bune, fie rele, își au originea în alegerile pe care le fac: cine le sunt prietenii și ce postează aceștia pe grupuri și pe pagini”, spune Jason Hirsch, News Feed Policy Manager.

Facebook spune că vrea să ofere informații mai clare despre ce conținut retrogradează pe News feed și motivele pentru care o face, ideea fiind de a părea o companie transparentă.

Reacția Facebook vine la doar câteva zile după o serie de anchete Wall Street Journal care arătau că Facebook știa că rețeaua creează multe probleme, dar nu a acționat suficient pentru a le remedia.

Facebook anunța cu mândrie la început de 2018 că va schimba modul în care funcționează algoritmii săi pentru a îmbunătăți interacțiunea dintre useri, mai ales că datele arătau că oamenii petreceau mai puțin timp în rețea. Zuckerberg vorbea despre interacțiuni ”semnificative” cu prietenii și familia în urma modificărilor, dar una dintre investigațiile Wall Street Journal arăta faptul că modificările au avut efectul contrar: atât userii, cât și Facebook s-au umplut de ură și au avut succes mare postările senzaționaliste.

Compania spune că de acum vor apărea mult mai jos pe fluxul de noutăți postările senzaționaliste, cele de tip clickbait, dar și diverse postări de la pagini care au încălcat în trecut normele Facebook. La capitolul postări din surse media vor fi retrogradate articolele la care nu este menționat autorul.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!