Precizări CNAS: Pacienţii aflaţi sub tratamentul interferon free îl vor continua până la finalizare
Pacienţii cu hepatită C aflaţi sub tratamentul interferon free îl vor continua până la finalizare, a precizat joi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Reprezentanţii CNAS susţin că afirmaţiile publice conform cărora există un risc de posibilă discontinuitate a asigurării tratamentului interferon free pentru pacienţii cu hepatită C nu corespund realităţii.
Totodată, CNAS solicită responsabilitate emitenţilor acestor afirmaţii, ''pentru a nu induce o stare de panică nejustificată persoanelor cu diagnosticul respectiv''.
Astfel, conform prevederilor contractelor de tip cost-volum-rezultat aflate în derulare, odată ce un pacient a început tratamentul interferon free în baza unuia din aceste contracte, îl va continua până la finalizare, chiar dacă aceasta va surveni după data încetării contractului respectiv.
"Nici afirmaţiile referitoare la refacerea analizelor pacienţilor nu corespund realităţii. Pacienţii a căror eligibilitate pentru tratamentul interferon free a fost confirmată pot începe acest tratament într-un timp foarte scurt, deoarece prescrierea medicaţiei se face direct de medicul curant, fără a mai fi necesară pregătirea de dosare pentru aprobarea vreunei comisii'', arată sursa citată.
În privinţa afirmaţiilor conform cărora Ministerul Sănătăţii şi CNAS nu ar fi comunicat stadiul pregătirilor pentru un nou contract, CNAS precizează că la sfârşitul lunii aprilie Guvernul a modificat, printr-o ordonanţă de urgenţă, mecanismele de încheiere şi de derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat reglementate prin OUG nr. 77/2011, în scopul creşterii accesului pacienţilor la toate medicamentele inovative, inclusiv la tratamentul interferon free, în funcţie de indicaţia terapeutică, stadiul bolii şi afecţiunile asociate. Această modificare a fost anunţată oficial în ziua respectivă, atât de Guvern cât şi de CNAS, menţionează sursa citată.
În aplicarea noului act normativ, în doar câteva zile a fost elaborat şi publicat pe site-ul instituţiei proiectul Ordinului Preşedintelui CNAS privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare şi derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, urmând ca pe baza acestuia să se desfăşoare etapele ulterioare de pregătire a noilor contracte, inclusiv a celor vizând tratamentul interferon free.
Potrivit CNAS, în ordonanţa de urgenţă menţionată au fost prevăzute dispoziţii tranzitorii care permit prelungirea unora din contractele de tip cost-volum/cost-volum-rezultat aflate în vigoare la momentul modificării legislative, cu acordul părţilor.
Printre contractele a căror valabilitate a fost prelungită se numără şi cele cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita C.
Actuala modificare a legislaţiei va permite CNAS să extindă semnificativ accesul pacienţilor la medicamente inovative prin acest tip de contracte, în conformitate cu prevederile Programului de guvernare din domeniul politicilor de sănătate, adaugă sursa citată. AGERPRES