Precizări ANP în cazul deţinutului suspect de coronavirus: S-a dispus efectuarea de verificări la Penitenciarul Rahova
Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) a cerut efectuarea de verificări interne la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, după ce un deţinut, suspect a fi infectat cu noul coronavirus, a fost dus joi în instanţă, în cazul acestuia fiind dispusă măsura prezentării la Institutul "Matei Balş" în vederea efectuării examenelor medicale de specialitate.
''Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a luat act de incidentul înregistrat la sediul Tribunalului Bucureşti, astăzi, 05.03.2020, fiind dispusă efectuarea de verificări interne la nivelul Penitenciarului Bucureşti-Rahova, pe linia gestionării cazului. În baza concluziilor, va fi întocmit şi înaintat un raport ministrului Justiţiei, conform dispoziţiei acestuia, cu detalierea aspectelor constatate'', se arată într-un comunicat al ANP.
Cu privire la deţinutul implicat, a fost dispusă măsura prezentării acestuia, de îndată, la sediul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", în vederea efectuării examenelor medicale de specialitate, declaraţiile deţinutului fiind contradictorii în ceea ce priveşte eventualitatea unei infectări cu COVID-19, precizează sursa citată.
Şedinţele de judecată de la secţiile penale ale Tribunalului Bucureşti au fost suspendate joi, după ce un magistrat a constatat că în sală a fost adus un inculpat care ar fi fost suspect de coronavirus. Informaţia a fost confirmată de un avocat prezent în sala de judecată.
Potrivit acestuia, un magistrat a constatat că la dosarul unui inculpat, prezent în boxa acuzaţilor, se află un document medical în care se arată că acesta este suspect de coronavirus. AGERPRES