„Prea mult și-a bătut joc”/Familia fetei ucise la Mangalia de cea mai bună prietenă cere criminalei daune morale uriașe
Familia Alinei, fata din Vaslui ucisă la Mangalia de cea mai bună prietenă a sa, Loredana, cere criminalei daune morale de 200.000 de euro.
”Am cerut daune morale 200.000 euro. Loredana merită pedeapsa pe viață. Prea mult și-a bătut joc de Alina, o bătea, țipa la ea”, a spus Paulina, mama Alinei Ciobanu, la ieșirea de la audierile care au avut loc marți la Parchetul Tribunalului Constanța, scrie Vremea Nouă .
Femeia a mai spus că a aflat rezultatele expertizei psihiatrice, potrivit căreia Loredana a avut discernământ atunci când i-a ucis fiica.
“A avut discernământ, a plănuit să facă asta. Așa a ieșit la expertiza psihiatrică. Pentru noi a fost foarte greu și ne este în continuare foarte greu. Copiii pe care îi mai am sunt afectați și ei. Am visat-o”, a povestit, printre lacrimi, mama Alinei.
”Eu o întrebam mereu cum se înțelege cu Loredana, iar ea îmi povestea că nu se înțeleg. Loredana îi spunea să meargă cu ea în oraș, Alina nu voia și îi spunea ”Ce fată, te dai mare cinstită?”. Când venea în cameră, pe la ora 3:00-4:00, începea cearta. Vorbea urât, o amenința, întrase frica în Alina. Loredana era protejată de patron, că se culca cu el, Alina nu era protejată”, a povestit și mătușa Alinei.
”Mi-a apărut în vis, dar nu stă mult, pleacă”
Cele două luni și jumătate, scurse de la moartea nepoatei sale, au trecut greu: “O perioadă grea, stau și o aștept. Mi se pare că vine, dar nu mai vine, nimeni nu o mai poate aduce înapoi. Mi-a mai apărut în vis, dar nu stă mult, pleacă. Sper să fie bine, că nu a fost vinovată cu nimic. Mergea în fiecare duminică la biserică cu mine, o fată tare bună. Cu familia Loredanei nu am mai vorbit, nu ținem legătura. Dacă m-aș întâlni cu mama ei, aș trece pe lângă ea. Nu avem treabă cu ea”.
Pe de altă parte, avocatul familiei a precizat că va insista pe schimbarea încadrării juridice a faptei comise de Loredana.
“Noi încercăm să aducem argumente ca să modificăm încadrarea juridică, nu este niciun secret. Încercăm să arătăm că este o premeditare și că trebuie schimbată încadrarea în omor calificat cu limitele de la 15 ani la 25 ani”, a spus avocatul Florin Răican.
Sursa: StirilePROTV