Prahova: Zece percheziţii făcute de poliţişti la locuinţele unor persoane specializate în furtul din autovehicule
Poliţiştii din Prahova şi cei ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române efectuează, miercuri dimineaţă, zece percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de furturi din autovehicule.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, percheziţiile au loc în municipiul Urziceni şi în comuna Alexeni din judeţul Ialomiţa, ele fiind derulate de poliţiştii Secţiei Rurale nr. 10 Valea Călugărească, sprijiniţi de luptători de acţiuni speciale din cadrul inspectoratului judeţean.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 13 aprilie - 29 octombrie 2018, persoanele în cauză ar fi săvârşit zece furturi din autovehicule în comuna Valea Călugărească şi în localităţi învecinate acesteia, din judeţul Prahova.
"Aceştia ar fi vizat, în special, autovehicule aparţinând unor societăţi comerciale, ai căror conducători auto opreau la sediile a diferiţi parteneri, pentru a efectua operaţiuni comerciale (livrări de produse, plăţi etc), moment în care sustrăgeau bani sau bunuri (telefoane mobile, laptopuri, portofele, genţi etc) lăsate de aceştia în habitaclu. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 56.000 de lei", se precizează în comunicatul IPJ Prahova.
Poliţiştii prahoveni vor pune în aplicare zece mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie aduse la sediul poliţiei în vederea audierii şi dispunerea de măsuri legale. AGERPRES / (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)