Prahova: Trupul alpinistei care a decedat în Bucegi a fost recuperat după aproape 3 săptămâni

Prahova: Trupul alpinistei care a decedat în Bucegi a fost recuperat după aproape 3 săptămâni

Trupul alpinistei din Braşov care a decedat, în urmă cu aproape trei săptămâni, în timp ce încerca să parcurgă traseul Albişoara Gemenelor, a fost recuperat, marţi, de salvamontiştii prahoveni, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Potrivit datelor comunicate de Salvamont Buşteni, corpul neînsufleţit, care a fost extras din munte cu ajutorul elicopterului şi a trei salvatori montani, va fi transportat la SML Ploieşti.

Până la această dată, intervenţia nu a fost posibilă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de pe munte.

O alpinistă experimentată din Braşov a decedat chiar de ziua ei după ce a căzut în munţii Bucegi în timp ce încerca să parcurgă traseul Albişoara Gemenelor. AGERPRES/ (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?