Prahova: Omul de afaceri Alexandru Zamfir, reținut în dosarul Apa Nova, pus sub control judiciar

Prahova: Omul de afaceri Alexandru Zamfir, reținut în dosarul Apa Nova, pus sub control judiciar

Omul de afaceri Alexandru Zamfir, administrator al SC Funvertising, care a fost reținut, joi, de DNA Ploiești în dosarul Apa Nova, a fost pus sub control judiciar, el fiind acuzat de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și complicitate la spălarea banilor. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii anticorupție care instrumentează dosarul Apa Nova au dispus, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul Alexandru Zamfir, acuzat că a acționat în complicitate cu francezii Bruno Roche și Laurent Lalague, foști directori ai Apa Nova.

Conform anchetatorilor, în cauză există date și probe potrivit cărora, în perioada anilor 2012 — 2014, inculpatul Bruno-Daniel-Paul și suspectul Laurent Lalague, în calitate de administratori ai SC Apa Nova SA București și directori generali ai aceleiași societăți, beneficiind de complicitatea inculpatului Alexandru Zamfir, au participat la realizarea unui circuit comercial și financiar fictiv care a avut drept scop înregistrarea, în contabilitatea societății furnizoare de apă, a unor achiziții fictive având ca obiect presupuse prestări de servicii și achiziții mărfuri de la un număr de trei firme, printre care și cea administrată de Zamfir.

'Aceste firme procedau la emiterea unor facturi false care să favorizeze SC Apa Nova SA București, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și a TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale "tip fantomă". Prin aceste operațiuni ilicite se urmărea deducerea nelegală a TVA și diminuarea bazei de impozitare (impozit pe profit)', arată procurorii.

Potrivit comunicatului citat, cele trei persoane operau retrageri de numerar imediat după alimentarea contului, ridicau frecvent sume de bani în numerar, în valori mari, având drept explicații 'achiziții mărfuri' și efectuau rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără justificare legală.

'Spre exemplu, doar în cazul unei facturi a fost stabilit un prejudiciu minim în sumă de 263.820 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA legal datorat bugetului general consolidat al statului, la care se adaugă suma de 817.842 lei, reprezentând prejudiciul minim produs prin comiterea infracțiunii de spălare a banilor', susțin procurorii.

Pe perioada controlului judiciar, Alexandru Zamfir trebuie să respecte mai multe obligații, între care acelea de a nu părăsi țara fără încuviințarea organelor judiciare și de a nu comunica direct sau indirect cu persoane implicate în acest dosar.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…