Prahova: Mircea Ionescu-Quintus, înmormântat cu onoruri militare; sute de persoane l-au condus pe ultimul drum

Prahova: Mircea Ionescu-Quintus, înmormântat cu onoruri militare; sute de persoane l-au condus pe ultimul drum

Fostul președinte de onoare al PNL Mircea Ionescu-Quintus, decedat la vârsta de 100 de ani, a fost condus luni după amiază pe ultimul drum de sute de persoane, acesta fiind înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Viișoara din Ploiești.

 Slujba de înmormântare a început în jurul prânzului la Biserica "Buna Vestire" situată în vecinătatea locuinței defunctului. La slujba care a durat aproximativ o oră au participat printre alții președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, președintele PNL, Ludovic Orban și delegații ale partidelor politice.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost acoperit cu steagul tricolor și a fost scos din biserică de jandarmi, cortegiul funerar trecând și oprind preț de câteva minute prin fața locuinței familiei Quintus, a Muzeului de Artă "Ion Ionescu Quintus" amenajat în clădirea care a fost casa părintească a fostului senior liberal și prin fața Palatului Administrativ, îndreptându-se ulterior spre cimitir.

Atât la biserică, cât și pe traseul către cimitir poliția și jandarmii au asigurat ordinea și au creat un culoar special astfel încât cortegiul funerar să nu stea în trafic.

Mircea Ionescu-Quintus a fost înmormântat cu onoruri militare, iar la finalul ceremonialului tricolorul cu care a fost învelit sicriul a fost predat familiei defunctului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?