Prahova: Liviu Luca are de executat 10 ani de închisoare după rămânerea definitivă a contopirii pedepselor

Prahova: Liviu Luca are de executat 10 ani de închisoare după rămânerea definitivă a contopirii pedepselor

Omul de afaceri Liviu Luca are de executat 10 ani de închisoare, după rămânerea definitivă a deciziei Tribunalului Prahova de contopire a pedepselor primite în patru dosare penale.

Potrivit informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată contestaţia formulată de Liviu Luca împotriva sentinţei penale din data de 9 august 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova.

Instanţa de fond admisese atunci o cerere privind contopirea executării pedepselor, formulată de omul de afaceri deţinut în Penitenciarul Ploieşti. Este vorba de trei pedepse de câte 6 ani de închisoare şi una de 3 ani de închisoare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi.

Tribunalul Prahova a decis ca Liviu Luca să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adăugă un spor de 4 ani închisoare. Instanţa a menţinut şi pedepsele complementare şi accesorii de interzicere a unor drepturi, printre care dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv funcţie de conducere într-un sindicat, pentru o perioadă de 3 ani.

Judecătorii au mai dispus deducerea din pedeapsa principală aplicată inculpatului a duratei reţinerii şi arestării preventive, de la data de 7 noiembrie 2011 până la data de 14 noiembrie 2011, precum şi perioada executată începând cu 22 iulie 2016.

Omul de afaceri a fost condamnat în mai multe dosare penale, printre care cel privind falimentarea companiei Petromservice. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca

5 Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”