Prahova: Liderul grupării cu prejudiciu de 5 milioane euro din evaziune, o femeie condamnată pentru infracțiuni economice (surse)

Prahova: Liderul grupării cu prejudiciu de 5 milioane euro din evaziune, o femeie condamnată pentru infracțiuni economice (surse)

Liderul grupării specializate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro din evaziune este o femeie care a fost condamnată anterior pentru infracțiuni economice, au declarat, miercuri, surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, femeia în cauză, de profesie contabil, are 57 de ani și a fost eliberată condiționat în 2014 după ce a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni economice.

Surse citate au precizat că faptele din dosarul în care au fost efectuate, miercuri, zeci de percheziții s-au produs în perioada în care liderul grupării, respectiv contabila în cauză, era încă judecată în dosarul anterior.

Potrivit unor comunicate de presă ale Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, 36 de percheziții au fost efectuate, miercuri, la domicilii și societăți comerciale din județele Prahova, Giurgiu, Constanța, Vaslui, Iași, Ialomița, Vrancea și din municipiul București.

"În fapt, urmare a sesizărilor Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, s-a stabilit că în perioada 2012 — 2015 suspecții, prin intermediul a 74 de societăți comerciale, au creat un circuit comercial fictiv având drept scop sustragerea de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, în vederea obținerii de beneficii financiare substanțiale", arată sursele citate.

Astfel, în baza facturilor emise de societățile "fantomă" administrate de suspecți, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 5.300.000 euro, constând în impozit pe profit neconstituit și taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal.

De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 12.300.000 euro.

Surse apropiate anchetei spun că unele dintre firmele "fantomă" implicate în circuitul infracțional au fost înregistrate pe numele unor persoane fără adăpost. În urma perchezițiilor, au fost găsite la șoferul femeii ștampilele unora dintre firmele "fantomă" implicate în circuitul comercial fictiv, au menționat sursele citate.

În vederea recuperării prejudiciului s-au dispus măsuri asiguratorii până la concurența prejudiciului creat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.

AGERPRES/ (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”