Prahova: Irina Socol, suspectă în dosarul Anei Maria Pătru (surse)

Prahova: Irina Socol, suspectă în dosarul Anei Maria Pătru (surse)

Irina Socol, fondatoarea Siveco, are calitatea de suspect în dosarul DNA în care Ana Maria Pătru a fost reținută pentru trafic de influență și spălare de bani, au declarat, miercuri, surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, Socol este cercetată în dosar pentru cumpărare de influență.

Socol a fost condamnată definitiv, la începutul lunii mai, de Curtea de Apel București, la doi ani și șase luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Inițial, Irina Socol a fost condamnată la trei ani și șase luni închisoare în iulie 2015 de către Tribunalul București, pedeapsă redusă ulterior la doi ani și jumătate de către Curtea de Apel București.

În luna iulie, Tribunalul Prahova a decis definitiv că Socol poate fi eliberată condiționat din executarea pedepsei de doi și jumătate de închisoare.

Numele acesteia apare și în dosarul DNA Ploiești în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani și 10 luni închisoare cu executare , după ce și-a recunoscut vinovăția.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin