Prahova: Incendiu la un hotel din Sinaia; 50 de persoane au fost evacuate

Prahova: Incendiu la un hotel din Sinaia; 50 de persoane au fost evacuate

Pompierii prahoveni intervin, duminică dimineață, pentru localizarea și stingerea unui incendiu care a izbucnit la un hotel de cinci stele din stațiunea Sinaia, 50 de persoane fiind evacuate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, hotelul care are 23 de camere este format din parter, două etaje și mansardă, iar focul a izbucnit într-o cameră de la mansardă, propagându-se ulterior la acoperiș.

Un număr de 50 de persoane au fost evacuate, o parte dintre ele de către personalul unității, iar alții de către pompierii sosiți la intervenție.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de 150 de metri pătrați la acoperiș, ISU intervenind la fața locului cu șase autospeciale și grupa operativă, a precizat Vasiloae.

Conform sursei citate, nicio persoană nu este rănită.

AGERPRES/ (AS — editor: Anamaria Toma, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?