Prahova: Fost ofițer SRI, trimis în judecată pentru trafic de influență; pretindea că poate interveni la primarul Ploieștiului
Un fost ofițer SRI care lucra ca jurnalist la o publicație a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru trafic de influență, el fiind prins în flagrant cu mită după ce a pretins că poate interveni pe lângă primarul Ploieștiului, Adrian Dobre.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Direcția Generală Anticorupție (DGA), jurnalistul R. A. O. (Radu Adrian Ovidiu, fost ofițer SRI—n.r.) a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
"În fapt, s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2016, S.C.D. (Cezar Stoichiciu—șeful Clubului Sportiv Municipal Ploiești—n.r.) l-a contactat pe inculpatul R.A.O. și s-au întâlnit de mai multe ori pentru a discuta pe tema încetării publicării de articole denigratoare la adresa sa și demararea unei campanii media împotriva prezumtivului său înlocuitor, astfel încât să fie menținut în funcția de director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești. Pentru realizarea acestui deziderat, S.C.D. a început să-i promită inculpatului sume mari de bani, personal sau pentru sponsorizarea ziarului unde R.A.O. este jurnalist, însă a fost refuzat", se arată în comunicatul citat.
Procurorii spun că, în cadrul întâlnirilor, fostul ofițer SRI a arătat că îl cunoaște personal pe primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, și că l-ar putea influența pe acesta din urmă în luarea deciziei privind menținerea lui Stoichiciu în funcția de director.
"Totuși, în cursul acestor întâlniri, inculpatul a arătat că îl cunoaște personal pe primarul municipiului Ploiești și că l-ar putea influența în luarea deciziei privind menținerea lui S.C.D. în funcția de director, însă hotărârea definitivă va fi luată în septembrie și, deocamdată, nu poate obține decât delegarea pentru o lună de zile. S.C.D. i-a promis suma de 2000 lei, însă numai după ce va avea confirmarea delegării. Delegarea a fost semnată în ziua de 28.07.2016, iar inculpatul R.A.O. l-a contactat pe S.C.D. și i-a reamintit promisiunea de dare de bani făcută", se mai precizează în comunicat.
În acest context, Stoichiciu a formulat un denunț la DNA Ploiești, cauza fiind declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Astfel, la data de 29 iulie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție DGA — Serviciul Județean Anticorupție Prahova, sub coordonarea procurorului de caz, au procedat la prinderea în flagrant a inculpatului după primirea sumei de 2.000 lei.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic și Serviciului Operații din cadrul DGA.
AGERPRES