Prahova: Focar de COVID-19 la Colegiul Militar din Breaza

Prahova: Focar de COVID-19 la Colegiul Militar din Breaza

Un focar de COVID-19 a fost confirmat la Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, unde 9 elevi sunt infectaţi cu noul coronavirus, a informat, duminică, Prefectura Prahova.

Potrivit sursei citate, cei 9 se află în izolare sub supravegherea medicului de unitate.

La începutul săptămânii, autorităţile au anunţat declararea unui focar de coronavirus la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" din municipiul Câmpina, unde au fost testaţi pozitiv doi angajaţi şi 27 de elevi.

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 142 de cazuri noi de îmbolnăvire şi a fost raportat un deces asociat COVID-19.

La nivelul judeţului, sunt ocupate 162 de paturi COVID-19, gradul de ocupare fiind de 19%. La terapie intensivă mai este doar un pat liber pentru pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. AGERPRES/ (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!