Prahova: DNA a cerut Primăriei Ploieşti documente privind derularea contractului de salubritate în perioada 2017-2020 - surse

Prahova: DNA a cerut Primăriei Ploieşti documente privind derularea contractului de salubritate în perioada 2017-2020 - surse

Procurorii anticorupţie au solicitat Primăriei Ploieşti transmiterea mai multor documente referitoare la derularea contractului de salubritate în perioada 2017-2020, au declarat, pentru AGERPRES, surse din administraţia locală.

Potrivit acestora, cererea procurorilor anticorupţie vizează transmiterea unor copii atât după contractul cu operatorul de salubritate, cât şi după facturile emise pentru prestarea acestui serviciu între anii 2017-2020.

Serviciul de salubritate în municipiul Ploieşti este asigurat de peste 10 de ani de SC ROSAL, iar în mandatul anterior, al liberalului Adrian Dobre, au fost numeroase plângeri şi sesizări de la cetăţeni cu privire la derularea serviciului, oraşul fiind supranumit în acea perioadă "oraşul gunoaielor".

Actualul primar, Andrei Volosevici, a demarat, imediat după instalarea sa în funcţie în octombrie 2020, un amplu program de curăţenie care a vizat ridicarea gunoaielor din cartierele oraşului. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA