Prahova: Destituire şi verificări la Serviciul Rutier, după ce o autospecială cu radar a IPJ a staţionat perpendicular pe o bandă a DN 1

Prahova: Destituire şi verificări la Serviciul Rutier, după ce o autospecială cu radar a IPJ a staţionat perpendicular pe o bandă a DN 1

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova a dispus, sâmbătă, o serie de măsuri, inclusiv înlocuirea conducerii Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Rutier, după ce o autospecială cu radar a fost fotografiată în timp ce staţiona perpendicular pe o bandă a DN 1 - Centura de Vest a Ploieştiului, poza fiind ulterior distribuită în spaţiul public.

"În urma apariţiei în spaţiul public a unei fotografii în care un auto aparţinând Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova este poziţionat perpendicular pe o bandă de decelerare în zona Centura de Vest Ploieşti, comunicăm următoarele: agenţii de poliţie se aflau într-o activitate organizată pentru combaterea vitezei neregulamentare, unde acţionau cu aparatul radar tip TruCam pe care îl utilizau din staţionare, din echipajul de poliţie. Echipajul de poliţie a fost repoziţionat", a transmis Biroul de Presă al IPJ.

Potrivit sursei citate, în acest context, conducerea IPJ Prahova a dispus încetarea împuternicirii ofiţerului aflat la conducerea Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Rutier începând cu data de 31 octombrie "pentru modul defectuos de acţiune al poliţiştilor din subordine, totodată fiind efectuate verificări şi faţă de cei doi agenţi care au acţionat în acest mod". AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda