Prahova: Cancelarul Sebastian Kurz a înmânat, din partea Austriei, un cec de 300.000 de euro Şcolii de Meserii Concordia
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a vizitat, vineri, Şcoala de Meserii Concordia din Ploieşti şi a înmânat, din partea ţării sale, un cec de 300.000 de euro pentru programele şcolii, se arată într-un comunicat de presă al Organizaţiei Umanitare Concordia.
"Domnul Cancelar Sebastian Kurz se află la a treia vizită în Concordia, iar acest lucru responsabilizează echipa Concordiei să continue pe acest drum. Vizita de astăzi a venit în sprijinul proiectelor Organizaţiei Umanitare Concordia printr-un suport financiar de 300.000 de euro din partea Republicii Austria pentru programele Şcolii de Meserii Concordia, o direcţie a învăţământului preuniversitar pe care Concordia o susţine şi de care România are atâta nevoie de dezvoltare", se arată în comunicatul citat.
În vizita la Şcoala de Meserii din cadrul Centrului Austriac pentru Educaţie şi Formare Profesională Concordia, cancelarul Kurz a fost însoţit de ambasadorul Austriei la Bucureşti, Isabel Rauscher, şi de primarul municipiului Ploieşti, Adrian Florin Dobre. Aceştia au fost întâmpinaţi de elevii şcolii şi de membrii Consiliului de conducere al Concordia Proiecte Sociale, Ulla Konrad şi părintele Markus Inama SJ.
Potrivit sursei citate, Şcoala de Meserii Concordia, înfiinţată în urmă cu şapte ani, oferă oportunităţi incluzive de formare profesională pentru 70 de tineri provenind din medii dezavantajate. Centrul organizează cursuri de formare profesională, cu o durată de până la un an, pentru meseriile de brutar, tâmplar, bucătar, ospătar şi lucrător în cultura plantelor, iar la terminarea acestor cursuri, în urma unui examen, absolvenţii primesc o diplomă recunoscută de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC). Absolvenţii sunt sprijiniţi şi în găsirea unui loc de muncă, prin serviciul Job Coaching. De asemenea, Şcoala de Meserii Concordia este un partener de încredere, pe partea practică, pentru Colegiul Economic "Virgil Madgearu" şi Colegiul Tehnic "Toma N. Socolescu".
Concordia este o organizaţie independentă, neguvernamentală şi non-profit, cu un istoric de 27 de ani în România, care are ca misiune susţinerea şi (re)integrarea socială, familială, şcolară şi profesională a copiilor, tinerilor şi familiilor aflate în dificultate, spre o viaţă independentă şi autonomă. Proiectele organizaţiei se derulează în Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, şi se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane anual. AGERPRES