Prahova: 11 focare de COVID-19 active în judeţ

Prahova: 11 focare de COVID-19 active în judeţ

Un număr de 11 focare COVID-19 sunt active în Prahova, patru dintre ele fiind la două spitale din judeţ, iar şase la societăţi comerciale de pe raza judeţului, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Liliana Maxim Minculescu.

Potrivit acesteia, datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) arată că, din 31 de focare depistate de la începutul epidemiei, 11 sunt încă active, trei dintre ele fiind la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unul la Spitalul de Psihiatrie Voila, unul în satul Gornet, care se află în carantină până marţi, şi alte şase la societăţi comerciale din judeţ.

În cele 11 focare sunt 183 de cazuri depistate după prima testare, arată sursa citată.

În ultimele 24 de ore, în Prahova au fost înregistrate 78 de cazuri noi, din aproximativ 200 de teste efectuate, numărul celor infectaţi de la începutul epidemiei ajungând astfel la 1.873 de persoane. Dintre acestea, 229 au fost declarate vindecate şi externate, iar 79 au decedat. Ultimele decese asociate COVID-19 au fost înregistrate în rândul a patru persoane (două femei, cu vârstele de 73 şi 79 de ani, şi doi bărbaţi, cu vârstele de 42 şi 45 de ani) care prezentau comorbidităţi.

În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 27 de pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus, dintre care 16 sunt ventilaţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…