Povești emoționate de la Mila 23, din inima Deltei: „Locuiește singur, nu vede deloc și se deplasează cu două bețe”
Este unul dintre pacienții caravanei mobile „Împreună pentru viață”, care a poposit pentru câteva zile în inima Deltei, în satul Mila 23. „Domnul Ignat nu s-a plâns de nimic, ne-a mulțumit pentru tot și ne-a spus că vom fi mereu în rugăciunile lui”, dezvăluie dr. Dorel Săndesc.
Medicul Dorel Săndesc, alături de domnul Ignat FOTO: Arhivă Personală/FB
Povestea domnului Ignat este relatată de prof. univ. dr. Dorel Săndesc, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă , care a participat la caravanei mobilă „Împreună pentru viață", din Delta Dunării. 40 de medici de diferite specialităţi au acordat consultaţii locuitorilor din satul Mila 23, comuna Crișan.
Unul dintre pacienți a fost și domnul Ignat. Se deplasează foarte greu, utilizând două bețe, asta și pentru că nu mai vede deloc, iar bețele îl ajută să se orienteze.
„La consultații s-a evidențiat o cataractă avansată și alte probleme oftalmologice ce ar necesită intervenție, implant cristalin etc. Am vorbit la Spitalul Județean Constanța și, cu ajutorul Primăriei Crișan, va fi internat și operat. Sperăm că va vedea din nou”, susține dr. Săndesc.
Domnul Ignat este singur și locuiește într-o rulotă abandonată și deteriorată, „cu ușa smulsă, găuri în acoperiș și planșeu”. După ce a vizitat rulota, dr. Săndesc s-a decis să găsească o persoană care să o repare.
„Am mers la șantierul din sat, unde se înalță Memorialul Ivan Patzaichin și le-am povestit despre domnul Ignat și rulotă lui oamenilor care lucrează acolo… Inimoși, au promis că îl vor ajută. La finalul programului unul dintre ei, a fixat ușa și reparat planșeul rulotei, urmând să continue treaba zilele următoare...”, povestește medicul.
Dar rulota nu e o soluție în iernile aspre din Delta, așa că dr. Săndesc a discutat cu directorul DSP Tulcea, care i-a promis că va vorbi pentru preluarea bărbatului într-un așezământ pentru seniori.
„Viața, cu meandrele ei necunoscute, că și vârtejurile Dunării, l-a adus în această situație, dar domnul Ignat este un om foarte drăguț, respectuos, aude foarte bine și îi place să stea de povești; are și simțul umorului: când i-am spus că numele lui e cunoscut și frumos, a spus «Da, înseamnă Tăierea porcului»”, spune prof. univ. dr. Dorel Săndesc.
La finalul întâlnirii, cei doi și-au strâns mâinile și și-au luat rămas bun.
„Domnul Ignat nu s-a plâns de nimic, ne-a mulțumit pentru tot și ne-a spus că vom fi mereu în rugăciunile lui, iar asta este răsplată cea mai frumoasă și importantă pe care o putem primi. I-am spus ,«Rămas bun» dlui Ignat, care ședea mulțumit pe <prispă> reparată a rulotei sale, așteptând perioada care va veni și care, nădăjduim, îi va aduce schimbări importante în viața să”, își încheie relatarea medicul.
40 de medici de diferite specialităţi au acordat consultaţii locuitorilor din inima Deltei , în cadrul caravanei mobile „Împreună pentru viață”. S-au asigurat consulturi complexe de specialitate: Cardiologie, Gastroenterologie, Ginecologie, Endocrinologie, ORL, Pediatrie, Oftalmologie, analize de laborator. Pentru asigurarea acestor consulturi au fost utilizate echipamente medicale moderne: ecografe, aparate EKG, echipamente de optimetrie prin care se va măsură acuitatea vizuală, aparate de laborator, etc.
Pentru pacienții cu tulburări de vedere se vor asigura gratuit ochelari. Pacienții depistați cu afecțiuni ce necesită internare vor fi ajutați să ajungă la cele mai potrivite spitale din țară.
Medicii și ceilalți membri ai echipei au participat la aceste acțiuni în mod voluntar, gratuit, în timpul liber, animați de spiritul de solidaritate față de semenii aflați în nevoi.
Sursa: adevarul.ro