Povești din Italia/Doi români se prostituau drogați pentru mâna dreaptă a lui Salvini
Un scandal monstru a izbucnit în Italia în aceste zile, avându-l ca protagonist pe Luca Morisi, cel care a condus echipa (supranumită „Bestia”) care s-a ocupat până acum de imaginea Lega și a lui Matteo Salvini pe rețelele sociale. Scandalul a pornit de la doi români care se prostituează, care au fost prinși cu „drogul violului” asupra lor, chiar când veneau de la o petrecere organizată de Luca Morisi, scrie Gazeta Românească din Italia .
Iată faptele:
În seara zilei de 14 august, cei doi români aflați într-o mașină au fost opriți pentru un control de rutină.
Manifestând nervozitate, carabinierii au decis să controleze mașina, descoperind un flacon cu un lichid, despre care cei doi au spus că este „drogul violului”.
Cei doi, arestați, au declarat că l-au primit de la Luca Morisi, la petrecerea care tocmai se terminase și la care mai participase încă un bărbat, italian.
„Da, este Ghb – drogul violului – cei doi au spus imediat carabinierilor – și Morisi a fost cel care ni l-a dat, gratuit”.
Deocamdată se fac analize pentru a se stabili natura substanței.
Cine este Luca Morisi
Luca Morisi este managerul social media care a inventat „Bestia”, adică echipa care postează mesajele Lega și ale lui Salvini pe rețelele sociale.
După arestarea românilor, carabinierii au descins la vila unde avusese loc petrecerea între bărbați, ferma Belfiore, în provincia Verona, unde Morisi locuia când era departe de Roma. La percheziție s-a descoperit o cantitate mică de cocaină.
S-a aflat că Morisi îi contactase pe cei doi români, care oferă servicii sexuale, pe internet. Petrecerea ar fi durat două zile!
Salvini: „A greșit, dar poate conta oricând pe mine”.
Între timp, Morisi a recunoscut public că a consumat droguri și pentru aceasta își cere scuze tuturor, începând cu Salvini.
«Nu am comis nicio crimă, dar povestea personală care mă privește reprezintă o cădere gravă ca om. Este un moment foarte dureros din viața mea, dezvăluie fragilități existențiale nerezolvate cărora trebuie să le dedic cât mai mult timp în viitorul apropiat, mizând pe sprijinul și afecțiunea celor mai apropiați de mine ”.