Hyeonseo Lee, o nord-coreeană care, la vârsta de 17 ani, a reușit să evadeze din coșmarul celei mai închistate țări din lume, vorbește, într-o carte apărută joi la Londra, despre realitatea brutală a vieții de zi cu zi în Coreea de Nord, într-una din rarele mărturii despre 'cea mai măreață națiune a lumii', după cum relatează Reuters. 

Hyeonseo Lee, prezentă la lansarea cărții sale la Asia House din Londra, a dezvăluit că de-abia după ce a părăsit Coreea de Nord a descoperit ororile unui guvern care o hrănise din copilărie cu propaganda lui. 

Lee și colegii ei au crescut convinși că trăiau în 'cea mai măreață națiune de pe pământ', condusă de un conducător binevoitor ca un zeu, pe care îl iubeau așa cum mulți copii îl iubesc pe Moș Crăciun. Și totuși, copila a fost obligată să asiste la execuții, să-și denunțe prieteni pentru infracțiuni fabricate și să sape tuneluri, în caz de atac nuclear.

'A părăsi Coreea de Nord nu este același lucru cu a părăsi orice altă țară. Seamănă mai mult cu a părăsi un alt univers', a scris ea în 'The Girl With Seven Names', 'Fata cu șapte nume'. 'După 70 de ani de la înființare, Coreea de Nord rămâne la fel de închisă și de crudă ca întotdeauna', spune Lee, acum activistă pentru drepturile omului. Trăiește în Coreea de Sud, dar s-a născut la Heysan, în apropierea frontierei cu China, și a avut printre rude un unchi care trafica heroină în China.

Întreaga viață de familie se desfășura sub portretele lui Kim Il-sung, fondatorul statului nord-coreean, și Kim Jong-il, fiul și succesorul acestuia, obligatorii în fiecare casă. Cine neglija să le șteargă de praf era pasibil de pedeapsă. La cină, Lee trebuia să-i mulțumească 'tatălui respectat, conducătorului Kim Il-sung' pentru hrană, înainte să poată pune mâna pe bețișoare.

Familia fetei era bine văzută, pentru că slujba tatălui în armată însemna că nu duceau lipsă de mâncare. Însă brutalitatea și frică erau peste tot. Cel mai mic indiciu de lipsă de loialitate politică era suficient pentru ca o întreagă familie — bunici, părinți și copii — să dispară într-o noapte.

Când Lee a devenit adolescentă, lumea ei s-a prăbușit pentru că tatăl i-a fost arestat de poliția secretă. După ce a fost bătut crunt, a decedat în scurt timp, în circumstanțe neclare.

Lee mai spune că, în țara sa, toată lumea poartă o mască. 'Bunătatea față de străini este rară în Coreea de Nord. Să-i ajuți pe alții este riscant', scrie ea, observând că 'statul a făcut acuzatori și informatori din noi toți'.

Execuțiile publice erau folosite pentru înfricoșarea oamenilor, își amintește Lee, care a asistat la prima execuție pe când avea doar 7 ani. Își amintește, după decesul lui Kim Il-sung, în 1994, despre un val de execuții ale unor oameni care nu plânseseră destul moartea conducătorului mult iubit.

La mijlocul anilor 1990, Coreea de Nord a fost afectată de o foamete care a ucis, se estimează, un milion de oameni. Lee a aflat pentru prima dată despre criză atunci când mama i-a arătat o scrisoare de la sora unei colege, care locuia într-o provincie vecină. 'Când vei citi aceste rânduri, noi, toți cinci, nu vom mai fi pe lume', scria femeia, descriind că întreaga familie zăcea pe podea așteptându-și moartea, după săptămâni în care nu mâncaseră nimic.

Lee, care pe atunci continua să creadă că trăia în cea mai prosperă țară din lume, a fost uluită. Câteva zile mai târziu, a văzută pe stradă o tânără mamă, muribundă, aproape un schelet, cu bebelușul în brațe, dar nimeni nu s-a oprit să-i dea ajutor.

Cerșetori și copii vagabonzi au început să apară în oraș, iar pe râu, cadavre. 'Duhoarea cadavrelor în descompunere era peste tot', își amintește tânăra.

Tăierile de electricitate au devenit tot mai frecvente. Noaptea, Lee obișnuia să privească la luminile care pâlpâiau peste graniță, în China, uimită de contrastul cu întunericul care îi acoperea orașul.

Fascinația ei a fost alimentată de televiziunea chineză prin satelit la care se uita pe ascuns, cu ferestrele acoperite.

Într-o noapte din iarna lui 1997, s-a strecurat afară din casă și a traversat albia înghețată a râului de lângă casă, cu complicitatea unui militar aflat de pază. Trecerea ei în China a început ca o glumă, pur și simplu a vrut să vadă cum era în țara vecină. Când mama a reușit să-i dea de urmă în casa unei rude îndepărtate în China, primele ei cuvinte la telefon au fost: 'Nu te întoarce'.

Însă nici China nu s-a dovedit un loc sigur. Acolo, Lee a trăit cu teama că va fi demascată și deportată în țara natală, unde ar fi fost închisă sau chiar omorâtă. Ca sa supraviețuiască, a fost nevoită să-și schimbe numele de multe ori, de unde și titlul cărții sale.

A reușit să scape de o căsătorie aranjată, a fost aproape de a deveni sclavă într-un bordel, a fost răpită de o bandă de infractori, a fost prinsă și interogată de poliție. A reușit să-i convingă pe polițiști că era chinezoaică, grație stăpânirii perfecte a limbii chinezii și istețimii sale.

După ani în care a fost fugară, a ajuns în Coreea de Sud, unde nord-coreenii primesc azil politic. Însă îi era un dor nemăsurat de familia ei.

Într-o misiune îndrăzneață, a revenit la granița nord-coreeană pentru a-și salva mama și fratele și a-i conduce 3.500 km prin China spre Laos, iar de acolo în Coreea de Sud.

De când s-a stabilit în Coreea de Sud, Lee luptă pentru drepturile omului în Coreea de Nord și ale refugiaților nord-coreeni, luând cuvântul la Națiunile Unite și în fața Comitetului pentru Drepturile Omului al SUA.

Numele pe care Lee îl folosește astăzi nu este cel primit la naștere, nici unul dintre cele impuse de situațiile pe care le-a traversat. 'Este cel pe care mi l-am dat singură atunci când am ajuns în libertate. Hyeon înseamnă rază de soare. Seo înseamnă noroc. Le-am ales astfel încât să-mi trăiesc viața în lumină și căldură, și să nu revin în întuneric', mai spune autoarea, conform relatării agenției Reuters. AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii