Cele mai cunoscute uzine din industria militară a României au fost înființate în perioada interbelică, iar unele mai funcționează și în prezent. În anii ‘50, România era un producător de arme modest, pe plan mondial, dar care își putea asigura nevoile de arme și muniție ale Armatei române.

La sfârșitul anilor ‘30, industriașul român Nicolae Malaxa (1884 - 1965) deținea cea mai cunoscută fabrică de armament din România interbelică. Uzinele Malaxa din Capitală aveau în 1938 peste 6.000 de angajați care munceau în fabricile lor instalate pe o suprafață de 75 de hectare.

Uzinele din Bucureşti cuprindeau fabrica de material rulant şi maşini, fabrica de ţevi, fabrica de muniţii şi oţelăriile şi turnătoriile.

„În fabrica de muniţii — care pentru apărarea noastră naţională reprezintă cel mai important aport — totul e precizia. Fiecare piesă cere atenţie şi iar atenţie. Chiar lucrătorii din această fabrică sunt împărţiţi — „coloraţi”. Iată bunăoară lucrătorii şi lucrătoarele în halate albe: sunt alimentatorii. Cei în mare sunt reglori, cei în albastru sunt lucrători la toate, iar cei în verde sunt maeştrii”, informa revista Argus, în 1938.

Uzinele de armament, dezvoltate la sfârșitul anilor '30

În fabricile de muniţii, majoritatea angajaților erau femei.

„E lucru delicat şi de precizie. Bineînţeles însă că la secţia pentru fabricarea obuzelor, cu cuptoare imense, sunt numai bărbaţi — voinici şi cu mânuşi-muschetar. Muncă grea. Nu degeaba în regulamentul fabricii vizita medicală e obligatorie în fiecare lună. La secţia de control a fabricaţiei — unde sunt numai femei —toate poartă mănuşi albe. Nu din eleganță. Din precauţie, ca să nu alunece piesele. Sutele de muncitori şi muncitoare sunt în plină activitate”, informa revista Argus, în 1938.

O altă fabrică condusă de magnat și destinată industriei militare funcțional la Tohanul Vechi (Zărnești), în județul Brașov. A fost construită, potrivit presei vremii, în doar 14 luni, în perioada 1937 - 1938, pentru pregătirea apărării naționale.

„În această regiune, unde e așezată fabrica de muniții inițiată și ridicată de domnul inginer Malaxa pe o întindere de 300 de hectare, au robotit ca furnicile, ziua și noaptea, timp de un an fără întrerupere 13.000 de oameni”, informa ziarul Timpul în 1938.

Înfățișarea fabricii de la Tohanu Vechi oferea aspectul unui sanatoriu elegant, protejat de munți.

„Pătrunzând în primele pavilioane, în săli de o curățenie și igienă impecabilă, așezate la mese, un personal feminin, bine instruit, execută un mânuși, cu ajutorul unor aparate și instrumente din cele mai moderne, diferitele operații de încărcare a focoaselor. Parcurgând primele pavilioane, compartimentate prin sisteme de izolare moderne, se trece apoi mai departe la alte grupuri de pavilioane unde se execută încărcarea proiectilelor. Alte grupuri de pavilioane situate la diverse intervale pe toată suprafața de 300 hectare, servesc pentru păstrarea în cele mai bune condițiuni, a materialelor explozibile destinate încărcării munițiilor”, informa ziarul Timpul.

Înființate în 1925 „Uzinele metalurgice Cugir - Copșa Mică” aveau și ele rolul de a sprijini producția de armament și muniție a României. Cele două fabrici au fost preluate la sfârșitul anilor ‘30 de Nicolae Malaxa.

În aceeași perioadă s-a dezvoltat și fabrica de armament Astra, din Brașov, care aparținea grupului metalurgic din Reșița, condus de magnatul Max Auschnitt. Printre produsele de industrie militară ale grupului Reșița se numărau tunuri uşoare, tunuri lungi, tunuri antiaeriene, obuziere de câmp, obuziere grele, blindaje, tancuri, muniții.

„Fabrica Astra, care face parte din grupul Reşiţa este cea mai mare fabrică de tunuri din ţară, înzestrată cu maşinăriile cele mai moderne, această fabrică prelucrează materia brută şi semi-fabricatele care-i sunt trimise de Reşiţa. Ţevile de tun Reşiţa sunt modelate şi ghintuite aci şi cele mai delicate piese (închizătoare, calibre, verificatoare etc.) sunt construite graţie sutelor de strunguri de precizie şi de fabricaţia cea mai nouă”, informa ziarul Timpul, în 1938.

Un tun era format din 1.040 de piese diferite şi pentru fabricarea fiecărei piese era nevoie de altă maşină și de alte lucrări.

„Ghintuirea ţevilor, fabricaţia întregii sculării de precizie mecanică, se face aici în condiţii atât de perfecte, încât până şi tunul de cea mai complicată construcţie (antiaerian „Vickers”) e fabricat în serie. Astra fabrică şi corpuri de proiectile de oţel”, informa presa vremii.

Astra Braşov a fost înfiinţată în 1920 şi avea uzine mecanice şi de maşini în Braşov, Arad, Satu Mare şi Orăştie.În contextul celui De-al Doilea Război Mondial, fabrica din Orăştie a devenit unul dintre marii producători de muniţie şi explozibili din Europa.

Tot la Brașov, în fabrica Metrom era realizate tuburi de alamă pentru cartușele obuzelor.

Uzinele de arme, naționalizate sub controlul sovieticilor

După instaurarea regimului comunist controlat de sovietici, uzinele deţinute în perioada interbelică de concernul industriaşului Nicolae Malaxa au fost naţionalizate şi puse sub control sovietic.

Uzinele metalurgice „23 August” din Bucureşti, foste Malaxa, aveau în anii ’50 peste 15.000 de angajaţi şi ocupau un teren de aproape 150.000 de metri pătraţi. În primii ani de comunism, au fost sub controlul direct al sovieticilor, care au impus propriile reguli şi au beneficiat aproape în totalitate de produsele realizate în marea uzină din Capitală: materiale feroviare, armament, utilaje agricole, poduri, produse laminate, tractoare, motoare, turbine, conducte etc.

Alte uzine, naționalizate de comuniști, au continuat să fabrice pistoale, puşti, carabine, mitraliere uşoare şi pistoale automate. Mai multe fabrici civile au fost adaptate și ele pentru folosinţă militară. Uzina din Cugir își alterna producția de mașini de spălat cu cea de pistoale, puşti automate, mitraliere şi muniţii.

Aici a fost fabricat Oriţa, primul pistol-mitralieră de calibrul 9 mm realizat în România. Arma a fost numită după căpitanul Marin Oriţa, care a omologat în România acest model, şi a fost un proiect româno – ceh.

Peste dealuri, la Orăștie, erau fabricate materiale explozive, cu echipamentele tehnice şi mecanice de producţie germană aduse aici înainte de război.

„Sunt fabricaţi aici explozivi pentru toate felurile de muniţie. Cartuşele goale sunt suplimentate de Uzinele Astra din Braşov. Poligonul de test este localizat în zona de vest a uzinei. Muniţia anti-tanc de camibrul 88 mm. a fost testată aici în 1946”, informa raportul CIA.

Construită la începutul anilor ’40, și uzina mecanică de la Sadu, aflată în munţi, la ieşirea din Defileul Jiului, producea în anii ’50 modele sovietice de pistoale, cu calibrul 7,62 mm, dar şi grenade şi diverse mecanisme explozibile.

Fabricile de la Copşa Mică şi Cugir au continuat să producă arme, iar combinatul de la Reşiţa se număra printre furnizorii principali de materiale, arătau alte note informative ale CIA.

„Cantitatea de arme fabricată în România era suficientă pentru a satisface nevoile armatei române, dar ţara a rămas dependentă de sursele externe de artilerie grea şi de armament greu”, informa un raport al CIA din 1954.

Uzinele din Arad produceau mitraliere, iar la Baia Mare, erau fabricate modele sovietice de armament, care însă nu erau folosite de Armata Română, ci erau exportate în nord, arătau informatorii americani.

Dezvoltarea industriei militare era încurcată, însă, de lipsa materiilor prime, de infrastructura inadecvată de transport şi de lipsa tehnicienilor calificaţi.

Locuri interzise în anii '50

În anii ‘50, informau rapoartele Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii, se construiau instalaţii de aviaţie în mai multe locuri din România.

„Hangare de avioane sunt construite acum la aerodromul de la Băicoi, lângă Câmpina, şi hangare subterane la Ianca, în regiunea Dunării, lângă frontiera cu Bulgaria. Vechiul aeroport civil de la Turnişor, lângă Sibiu, a fost mărit şi transformat într-un aerodrom militar. Un centru de observaţie a fost amplasat pe Muntele Omu, în regiunea Sinaia, pentru a fi folosit de aviaţia sovietică. În apropiere se află o platformă pe care pot ateriza elicoptere. Centrul este echipat cu aparate radio. Deşi în trecut locul era unul favorit pentru excursionişti, muntele a devenit un teritoriu interzis. O şcoală de piloţi funcţionează lângă Târguşor, în regiunea Prahovei”, arăta un raport al CIA din 1954.

Fabricile Industriei Aeronautice Române au fost transformate pentru construirea tancurilor şi a maşinilor de război, arăta o altă notă secretă.

„Fabricile I. C. Frimu de la Sinaia au devenit ateliere uriaşe pentru producţia şi repararea armamentului, inclusiv a artileriei şi a tuburilor pentru diverse proiectile. Apoi sunt încărcate la fabricile de explozibil din Făgăraş (Transilvania). Mai mult de 1.000 de oameni muncesc în aceste fabrici”, informa o notă informativă a CIA.

În munţii Păduchiosul (Sinaia) începea în acei ani construcţia unui drum nou, pentru transportul artileriei grele, completau aceştia.

„În general, se poate spune că în toate fazele vieţii şi producţiei din România, controlul sovietic este atât de strict, încât practic a transformat întraga ţară într-o uzină imensă pentru folosinţa sovieticilor”, arăta un alt raport al spionajului american din anii ‘50.