Povestea murdară de sânge a lui Ramzan Kadîrov, liderul cecenilor trimiși de Putin acum în Ucraina

Povestea murdară de sânge a lui Ramzan Kadîrov, liderul cecenilor trimiși de Putin acum în Ucraina

​Trimiterea în Ucraina a cecenilor din trupele lui Ramzan Kadîrov, poate avea mai multe semnificații pentru Vladimir Putin, scrie Hotnews .

Ramzan Kadîrov, temutul conducător al Ceceniei, fidel lui Putin, s-a lăudat astăzi într-un videoclip postat online că unitățile sale care nu au suferit pierderi se află în Ucraina și luptă de partea lui Putin.

Aducerea trupelor lui Kadîrov în Ucraina este o mișcare care poate avea multe semnificații pentru președintele Rusiei. Prima ar fi aceea că luptătorii ceceni sunt asociați cu torturi și cruzimi, deci prezența lor în Ucraina ar putea fi un semnal de alarmă pentru ceea ce s-ar putea întâmpla de acum încolo în acest război.

De altfel, organizațiile internaționale au acuzat în numeroase rânduri faptul că Cecenia este condusă de Kadîrov ca pe propria moșie și că în această republică din Federația Rusă opozanții dispar pur și simplu sau sunt torturați.

În al doilea rând, Ramzan Kadîrov este asociat cu asasinarea unuia dintre cei mai importanți rivali politici ai lui Vladimir Putin, este vorba despre Boris Nemțov, împușcat în plină stradă în Moscova în timp ce se întorcea de la un restaurant.

Imediat după asasinat el l-a lăudat pe ofițerul de securitate acuzat de uciderea lui Nemțov, Zaur Dadayev, despre care a spus că a fost devotat cu sinceritate Rusiei, gata să-și dea viața pentru patria mamă. A doua zi a fost decorat de Vladimir Putin cu Ordinul de Onoare. Kadîrov este asociat și cu unele asasinate din Europa, dar acesta a negat orice implicare.

Al treilea semnal important transmis prin aducerea oamenilor lui Kadîrov, poate fi acela că modul de organizare a Ceceniei sub comanda acestuia a fost dată ca exemplu de liderii Rusiei. În 2015, ministrul de externe Lavrov i-ar fi spus omologului său ucrainean că ar trebui să urmeze calea Ceceniei, potrivit unui articol din The Guardian.

De altfel, mai merită menționat faptul că cel puțin 300 de ceceni au luptat în 2014 în Donețk de partea rebelilor proruși. Kadîrov și-a exprimat un sprijin puternic pentru rebelii pro-Putin din estul Ucrainei și pentru anexarea Crimeei de către Rusia. Liderul cecen a intrat atunci și pe listele de sancțiuni ale UE și SUA, care-i vizau pe apropiații președintelui Rusiei.

Cum a ajuns Kadîrov atât de puternic

Poate în mod paradoxal, Kadîrov este fiul fostului lider al cecenilor, Akhmad, care a luptat împotriva lui Rusiei în primul război cecen, cel dintre 1994 și 1996. Cei doi au schimbat însă tabăra la începutul celui de-al doilea război cecen, în 1999.

Akhmad a fost asasinat în 2003 după ce a câștigat alegerile din Cecenia în urma unui scrutin foarte contestat. În 2007, Putin nu s-a mai încurcat cu alegerile și l-a numit pe fiul acestuia direct lider al Ceceniei, acordându-i și susținere și finanțarea necesară pentru a-și reconstrui țara.

Ramzan Kadîrov mai seamănă cu Putin într-o privință și anume aceea că îi place să pozeze în ipostaze de bărbat dur, în timp ce face exerciții de arte marțiale sau cu arma în mână. În 2020, Instagram i-a blocat contul unde avea 1,5 milioane de urmăritori (contul de Facebook era blocat din 2017, ca urmare a sancțiunilor după anexarea Crimeei de către Rusia).

Un analist politic cecen, citat de BBC , spune că Kadîrov mai este apreciat la Kremlin și pentru că a dus o luptă dură cu islamiștii din Caucazul de Nord și că a încercat să pacifice întreaga regiune prin forța armelor.

Ceea ce se întâmplă în Cecenia este foarte departe de lumea civilizată. De pildă, în 2020 în timpul pandemiei când mai mulți medici au ieșit public și s-au plâns de problemele sistemului sanitar care împiedică lupta eficientă cu virusul, au fost arătați apoi la tv mărturisind că, de fapt, s-au înșelat și că Cecenia are tot ce-i trebuie. După cum spuneam, liderii Rusiei și-ar dori și ca Ucraina să urmeze modelul cecen de organizare.

În 2018, când BBC l-a chestionat pe Kadîrov cu privire la acuzațiile de încălcare a drepturilor omului care i-au fost aduse, acesta a răspuns disprețuitor: „Câinele latră, caravana merge mai departe. Oamenii care scriu aceste lucruri despre noi: nici măcar nu-i consider oameni".

Kadîrov să remarcat și prin faptul că mediat o alianță între frăție musulmană sufită a Ceceniei, Qadiriya și Rusia. Putin l-a răsplătit pentru fidelitate și a finanțat reconstrucția infrastructurii din Cecenia, inclusiv noi drumuri și o moschee uriașă în capitala republicii, Groznîi.

De regulă, criticii lui Kadîrov mor. Ca și ai lui Putin

Mai trebuie amintit faptul și că oamenii care l-au criticat au fost asasinați. Una dintre aceste persoane este jurnalista de investigație Anna Politkovskaya, împușcată în fața apartamentului ei în 2006, de ziua de naștere a lui Putin. Deși doi bărbați au fost condamnați la închisoare pe viață, anchetatorii nu au reușit să stabilească cine a ordonat asasinatul.

În 2009, activista rusă pentru drepturile omului Natalia Estemirova a fost împușcată în Caucazul de Nord - un alt critic proeminent al represiunii dure a domnului Kadyrov.

Au existat, de asemenea, ucideri în străinătate ale foștilor asociați ai lui Kadyrov, cum ar fi fostul bodyguard Umar Israilov la Viena și Sulim Yamadayev în Dubai.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri