La 27 ianuarie 98, Marcus Ulpius Traianus a urcat pe tronul Imperiului Roman. În memoria românilor rămâne ca împăratul care a supus Dacia și astfel s-a format poporul român.

Traian este primul împărat roman născut în afara peninsulei Italice la 18 septembrie 53 în provincia Baetica, din sudul peninsulei Iberice, în municipiul Italica. Tatăl său era cetăţean roman, guvernator al provinciei natale, consul şi va deveni guvernator al provinciei Siria, iar mama iberică.

Traian a intrat de la vârsta de 17 ani în armată şi a servit zece ani, ca tribun militar (ajutor de comandant) alături de tatăl său, în Siria. În timpul domniei lui Domiţian, Traian vine la Roma şi ocupă pe rând, mai multe funcţii civile, apoi devine guvernator al Hispaniei şi al provinciei Germania Superioară şi consul.

Din cauza eșecurilor suferite in politica externa si ca urmare a măsurilor luate împotriva adepților religiei Mozaice si a religiei creștine, Împăratul Domitian și-a atras ostilitatea tuturor supusilor. Ca urmare in anul 96 după Hristos, Impăratul Domitian a fost asasinat de catre opozanții săi politici.

La tronul Imperiului Roman a ajuns bătrânul general Marcus Cocceus Nerva. Acesta, dorind să înlăture din politica externă eșecurile Împăratului Domitian, a hotãrât sã supună teritoriile germanice, cu ajutorul legiunilor romane conduse de generalul Marcus Ulpius Traianus.

Pentru felul cum şi-a slujit tara în anul 97 după Hristos, generalul Traian a fost adoptat ca fiu si asociat la domnie de către Împăratul Nerva. În anul 98, la moartea Împăratului Nerva , Traian a ocupat tronul Imperiului Roman.

A plecat să cucerească lumea

Pe 25 martie, anul 101, împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii conduși de regele Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman (101-102).

Momentul este descris de istoricul Dio Cassius în lucrarea sa Istoria Romană:

”LXVIII 6, 1-3: După ce zăbovi un timp la Roma, Traian porni cu oaste împotriva dacilor. Cugeta la cele săvârșite de aceștia și era copleșit când se gândea la sumele de bani pe care romanii trebuiau să le plătească în fiecare an. Vedea apoi că puterea și îngâmfarea dacilor sporesc necontenit. Când află de expediția lui, Decebal fu cuprins de spaimă, căci înțelegea bine că mai înainte biruise nu pe romani, ci pe Domitian, iar de data aceasta va trebui să lupte cu romanii și cu împăratul Traian. Acesta era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptatea și bărbăția sa, precum și prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos (începuse să domnească la vârsta de 42 de ani) și înfrunta toate greutățile cot la cot cu ceilalți!; iar cu sufletul era la înălțime, deoarece nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereții, dar nici împiedicat de bătrânețe…”

Armata romană a atacat pe cel puțin cinci coloane și direcții – două prin Banat, a treia de la Drobeta spre Sarmizegetusa, a patra dinspre Panonia și a cincea probabil dinspre Galațiul de azi, spre curbura Carpaților. Flota panonică și cea de pe cursul inferior al Dunării aduceau provizii și mutau trupe, asigurând și trecerea armatei peste un pod de vase, reprezentat pe Columnă.

Dio Cassius scrie că, după victoria de la Tapae, sora lui Decebal a fost capturată, iar cavaleria maură a atacat din altă parte decât corpul principal, ucigând mulți inamici și făcând mulți prizonieri. Decebal cere din nou pace, iar venirea iernii îl face pe Traian să oprească ofensiva.

Romanii au început construcția podului de la Drobeta, pe care îl vor termina în circa doi ani. Între timp, Decebal încalcă condițiile păcii, se reînarmează, își reconstruiește cetățile, trimite solie la neamurile barbare din jur și chiar la parți și îi atacă pe iazigi.

În 4 iunie 105, Traian pleacă din nou din Roma spre Dacia, pentru a tranșa chestiunea dacică, și este întâmpinat în Dacia și de civili daci binevoitori, după cum arată Columna. Decebal cere iar pace, care este însă respinsă.

Traian, scrie Dio Cassius, duce războiul „mai mult cu chibzuială decât cu înfocare, biruindu-i pe daci după îndelungi și grele strădanii”. Scenele de pe Columnă arată, într-adevăr, asalturi nemiloase ale romanilor, daci prizonieri și uciși, fortificații căzând. Romanii îl aclamă pe Traian Imperator și serbează victoria, scrie Historia.

Moștenirea unui împărat

De la Împăratul Traian au rămas monumente importante precum Forul lui Traian, Arcul de triumf de la Benevento, Columna, Monumentul triumfal de la Adamclisi din Dobrogea, podul de la Drobeta, blocurile sculptate cu scene din războaiele dacice refolosite de către Constantin cel Mare în arcul său de triumf.

Cu ocazia împlinirii a 1800 de ani de la moartea lui Traian, Vasile Pârvan i-a închinat următorul memorial: „Ochii mei te văd împărate, în zilele tale de încetat veghe. Cu statura ta majestuos înalta, cu părul tău alb înainte de vreme, cu față ta nobilă și energic dominatoare, cu ochii tăi atenți privind că pentru a pătrunde dincolo de lucruri și de oameni, cu fruntea ta brăzdată de dungă verticală a voinței cu buzele strânse în semn de stăpânire de sine, cu liniștea ta sigură cuminte, hotărâtă răbdătoare, nesguduita și la nevoie aspră dar nu crudă, cu iubirea ta de ascultare, ordine, statornicie“.

Locul de naștere al poporului român

Monumentul de la Adamclisi , considerat „locul de naștere al poporului român“, a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine.

„Monumentul de la Adamklissi este clădirea cea mai măre şi mai impunătoare ce antichitatea a lăsat-o ţerii noastre şi una din cele mai însemnate din câte mărturisesc domnia universală a Romei. De multă vreme monumentul se află despuiat de podoaba ce-l îmbrăca odinioară de toate părţile: dar chiar în starea lui de astăzi, informă şi rudimentară, se ridică ca o movilă colosală, care în mijlocul sesului larg şi întins pare şi mai mare decât este în realitate.

El ne produce o impresiune adâncă, răpitoare, mai cu seamă seara, când venim de către Dunăre, având soarele la spate, cerul albastru-închis în faţă. Eşti încă la o jumătate de oră de dânsul, urci un deal şi deodată el ţi se arată la orizont ca o masă galbenă-cenuşie. Nu-i vedem încă temelia, nu ştim la ce depărtare se află de noi şi ce mărime are: pare că ar pluti în aer, ca o vedenie, ca o fantasmă misterioasă. Niciun pom, nicio casă, nimic care să ne dea un punct de comparaţie pentru a lui înălţime.

În aceste întinse stepe, care prin grandioasa lor simplicitate te umplu de groază şi totodată de extaz, se înaltă monumentul nostru, el însuşi mare şi simplu, el însuşi excitând admiraţiunea noastră, stârnind în noi un fior, atât prin aspectul său, cât şi prin reamintirile ce deşteaptă anume în acest loc“, îl descria savantul Grigore Tocilescu în 1895.

Ca multe alte creaţii ale antichităţii, monumentul de la Adamclisi al lui Traian nu era o operă pentru desfătarea privirii, ci avea o funcţie bine determinată: ea trebuia să vorbească despre faptele măreţe ale armatelor romane împotriva unui duşman dârz, vajnic şi neîmblânzit.

Atunci când Monumentul triumfal de la Adamclisi, Tropaeum Traiani, se înălţa întreg pe platoul înconjurat de păduri, silueta lui, care se zărea tocmai de pe malul Dunării, pecetluia ritual luarea în stăpânire a bătrânului fluviu şi a ţărmurilor sale de către puterea romană. El se adresa barbarilor care ameninţau continuu Imperiul.

Împăratul Traian a murit pe 9 august 117 d.Hr. La moartea sa, Imperiul Roman se întindea de la Marea Caspică și până la Oceanul Atlantic și din Africa de Nord până în Scoția de astăzi.