Povestea lui Mihail Kalașnikov, părintele celei mai cunoscute arme de asalt. Ce i-a adus succesul mondial

Povestea lui Mihail Kalașnikov, părintele celei mai cunoscute arme de asalt. Ce i-a adus succesul mondial

În pleiada marilor proiectanţi de arme ruşi, Mihail Kalaşnikov ocupă un loc special. NUmele său este sinonim cu armele automate ale militarilor din ţările foste comuniste, dar folosite în egală măsură de trupe de gherilă sau de terorişti.

Mihail Kalasnikov, omul care a creat una dintre cele mai de temut arme FOTO Adevărul

Mihail Kalasnikov, omul care a creat una dintre cele mai de temut arme FOTO Adevărul

Cea mai cunoscută dintre armele militare ale lumii s-a născut la sfârşitul anului 1941 în luptele de la Briansk. Aici, un tânăr ofiţer pe nume Mihail Kalaşnikov a fost grav rănit, fiind astfel nevoit să-şi părăsească pentru o lungă perioadă de convalescenţă unitatea de tancuri în care lupta, notează historia.ro.

După însănătoşire, nefiind apt de luptă, a fost transferat la corpul de artilerie unde şi-a orientat eforturile spre domeniul proiectării armelor mici, considerând că prin aceasta îşi poate aduce contribuţia la victoria ţării sale. Naşterea propriu-zisă este marcată de şedinţa Comisariatului popular pentru înarmare din 15 iunie 1943. Cu această ocazie este prezentată o carabină automată, captură de provenienţă germană, ce a provocat în cercurile militare şi politice sovietice un adevărat cataclism.

Al-17-lea din cei 19 copii ai familiei

General-locotenent Mihail Timofeevici Kalașnikov (n. 10 noiembrie 1919, Kuria, Gubernia Altai, RSFSR - d. 23 decembrie 2013) a fost un proiectant de arme de foc, cel mai cunoscut pentru crearea armelor de asalt AK-47, AKM și AK-74. Mihail era al 17-lea din cei 19 copii ai familiei, dintre care au supraviețuit 8. Victimă a „dekulacizării”, Mihail a cunoscut, la vârsta de 11 ani, deportarea în Siberia, împreună cu întreaga sa familie. A evadat în două rânduri, la vârstele de 15 ani și, respectiv, de 17 ani, apoi a lucrat într-un depozit al căii ferate din Turkestan.

În 1938, Mihail Kalașnikov, în vârstă de 19 ani, a intrat în serviciul militar și a urmat, la Kiev, o școală de tanchiști și și-a arătat interesul în punerea la punct a îmbunătățirilor pistolului Tokarev, turelei tancului și unui rezervor de motocicletă. Văzând aceste aptitudini, mareșalul Jukov l-a trimis să urmeze un curs de mecanică specializată în construcția tancurilor de asalt.

A creat aproape 150 de arme

Fiind tanchist, a fost grav rănit în război, în timpul bătăliei de la Briansk (1941) unde se încerca stoparea pătrunderii germane spre Moscova. A stat mult în spital, iar în timpul convalescenței a început să deseneze modele de pistoale întrucât, în luptă, a fost izbit de superioritatea tehnică a echipamentului soldaților armatei germane. A avut ideea creării unei mici puști de asalt, fiabilă și rapidă, pe care i-a prezentat-o mareșalului de artilerie Nikolai Voronov.

Acesta l-a sprijinit și l-a sfătuit să-și perfecționeze pușca-mitralieră care, în sfârșit, va fi reținută de statul sovietic pentru a fi produsă începând din 1947. Această pușcă, celebra AK-47, este cunoscută mai ales sub numele de Kalașnikov. Simplitatea, ușurința și fiabilitatea sa au condus-o spre un succes mondial, fiind produsă în peste o sută de milioane de exemplare, inclusiv copiile.

În anii 1950, Mihail Kalașnikov a creat o nouă armă AKM, o armă de asalt de 7,62 mm, o îmbunătățire a armei AK-47.

În total, Mihail Kalașnikov a creat aproape o sută cincizeci de arme diferite. Era, potrivit biografiei sale, omul cel mai decorat din Rusia, până la decesul său survenit la 23 decembrie 2013, (Ordinul Lenin, premiul Stalin 1949, de două medalii Erou al Muncii Socialiste). A primit titlul de doctor în științe și tehnică în 1971, avea 35 de brevete de invenție. În anul 1994 a fost ridicat la gradul de general locotenent.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii

4 Foarte interesant!

5 „Un pas foarte mare spre începerea celui de-al Treilea Război Mondial”. Reacția Rusiei după ce Biden a permis Ucrainei să utilizeze rachete americane