Povestea incredibilă a țăranului care a stat ascuns 22 de ani sub vatra sobei. Comuniștii l-ar fi arestat pentru că s-a opus colectivizării
Un român din Botoşani s-a ascuns de comunişti timp de peste 22 de ani într-o groapă făcută sub soba casei părinteşti.
Ilie Alexoaie în 1994 Colecție Memorialul Sighet
Ilie Alexoaie (1929-2008) a fost un țăran din Botoşani, care s-a opus colectivizării din comuna natală.
În timpul represaliilor împotriva participanţilor la revoltă, aflând că se află pe lista celor ce urmează a fi arestaţi, s-a ascuns într-o groapă sub vatra sobei din casa mamei sale, unde a stat 22 ani, umplându-şi timpul cu ţesături şi lucrări de artă textilă. A ieșit din ascunzătoare doar după ce a murit mama sa.
Ilie Alexoaie a povestit cum s-a petrecut totul într-un interviu acordat în anul 1997 lui Daniel Popa și păstrat în Arhiva de Istorie Orală din cadrul Centrului Internaţional de Studii-Memorial Sighet.
Iată un fragment din acel interviu:
Daniel Popa: Şi, spuneţi-mi, dumneavoastră unde v-aţi ascuns?
Ilie Alexoaie: Începând dân iunie, cum am părăsât satu’, n-am vinit până prin noiembrie acasă.
În noiembrie, pă 14 sau 15 noiembrie, m-am îmbolnăvit. Şî când am văzut că nu mai pot m-am îndreptat spre casă. Acasă era mama cu soru-mea. Ş-am bocănit în geam, o ieşât mama afară, i-am povestit toată treaba, şî mi-o făcut ascunzătoare în jira cu paie – în altele locuri şură să spune, da’ la noi jiră di paie – ş-am zăcut acolo până prin mai.
Ş-apăi mi-am făcut ascunzătoare prin grajd. După vreo şapti ani di zâli, mi-am făcut pân casă ascunzătoare, şî n-ave’ cum să mă prindă. Da’ nici ei n-o fost… ei o fost pentru luat salarii – o vinit odată, m-o căutat, şî eu eram în pod, la grajd, da’ nu m-o găsât… Şî nu m-am prezentat 22 dă ani şî patru luni până o murit mama mea, în ’71, aici am stat.
D.P.: Deci până în ’71 aţi stat ascuns? Asta de când?
I.A.: Dă pi 12 iunie, dân ’49, până pi 25 octombrie ’71.
D.P.: Şi aţi stat ascuns, unde?
I.A.: Acasă.
D.P.: Dar v-aţi făcut ceva…?
I.A.: Am avut ascunzăoare bună. Pi sub vatră, pi… N-aveam cum să mă gasască nicicum.
D.P.: Şi în ’71 de ce aţi ieşit?
I.A.: O murit mama.
D.P.: Şi atuncea aţi…?
I.A.: Aşa am avut convenţie cu mama.
D.P.: Şi aţi avut probleme atunci, când aţi ieşit?
I.A.: Nu. M-am prezentat… Adică, o fost tata pi la poliţie, am trimis pi şineva, un prieten, şî o vorbit cu şăfu’ di Miliţie di la Botoşani şî o spus că după şe înmormântează pi mort să mă prezint la postu’ di Miliţie.
D.P.: Şi, deci, nu v-au arestat?
I.A.: Nu m-o arestat…
Sursa: adevarul.ro