Povestea incredibilă a răpirii guvernatoarei din Michigan, oprită de FBI

Povestea incredibilă a răpirii guvernatoarei din Michigan, oprită de FBI

Șase bărbați au fost acuzați, joi, că ar fi complotat să o răpească pe guvernatoarea statului american Michigan, democrata Gretchen Whitmer, conform unei plângeri făcută la o instanță federală, relatează  CNN .

FBI a aflat de acest complot după ce detalii despre el au apărut în The Detroit News, la începutul anului, după ce mai mulți indivizi au discutat pe rețelele sociale despre posibilitatea unei „răsturnări violente” a unui anumit guvern și forțelor de ordine.

„Comunicând prin intermediul rețelelor sociale, Croft și Fox (doi dintre acuzați – n. red.) s-au pus de acord să formeze un grup care să acționeze cu violență împotriva mai multor guverne statale despre care ei considerau că încalcă Constituția Statelor Unite, printre acestea fiind și guvernul statului Michigan și Gretchen Whitmer”, se arată în plângere.

Documente ale instanței arată că Biroul de Investigații Federal a plasat un agent sub acoperire printre acuzați și că acesta a fost martor la planurile acestora. Aceștia ar fi discutat constant despre „uciderea tiranilor” și „răpirea guvernatoarei în funcție”.

În înregistrările audio ale FBI, liderul grupului spunea că are nevoie de 200 de oameni pentru „a lua cu asalt clădirea guvernamentală din Lansing” și pentru a o lua ostatică pe guvernatoarea Whitmer. Planul ar fi urmat să fie pus în aplicare cu puțin înainte de alegerile prezidențiale din 2020. Grupul ar fi avut în vedere inclusiv feluri de a se confrunta cu forțele de ordine, folosirea de cocktail-uri Molotov pentru a distruge vehiculele de poliție și antrenamente pentru tras cu arma.

Planul teroriștilor, dezvăluit la întâlniri într-un subsol de magazin ascuns sub o trapă în podea

Cei de la FBI spun că au aflat de plan cu ajutorul unor surse confidențiale și au cercetat situația cu ajutorul mai multor agenți sub acoperire de-a lungul lunilor în care s-a petrecut planificarea răpirii. Ei mai spun că gruparea teroristă organiza sesiuni de antrenament de tip militar în zone izolate ale statului Michigan.

La un moment dat, gruparea a avut o întâlnire în Grand Rapids în subsolul unui magazin care putea fi accesat printr-o trapă ascunsă sub un covor de la nivelul principal. În acel loc, FBI spune că gruparea a discutat și dezbătut felul în care urma să aibă loc atacul și cum urmau să folosească cocktail-uri molotov pentru distrugerea mașinilor de poliție.

Liderul grupării ar fi numit-o pe Whitmer „cățea tirană” și ar fi cerut celor prezenți să pregătească dispozitive explozive improvizate. Mai multe astfel de întâlniri au avut loc și în statele vecine, Wisconsin și Ohio.

În înregistrările FBI se mai arată că planul includea atacarea unui centru al poliției din Michigan și a casei de vacanță a guvernatoarei. Membrii grupării considerau că cea mai bună oportunitate este „răpirea lui Whitmer când pleacă de la casa de vacanță”. „O prindem și o înhățăm. Pur și simplu o prindem pe cățea. După ce facem asta, totul s-a terminat”.

La o altă întâlnire, în luna septembrie, membrii grupării au detonat un dispozitiv explozibil improvizat înconjurat ca test pentru o explozie plănuită pe autostrada care ducea spre casa de vacanță a guvernatoarei Whitmer.

Într-un alt apel telefonic înregistrat, Adam Fox, liderul grupului, a spus că a cumpărat un pistol cu șocuri electrice de 800.000 de volți pe care plănuia să îl folosească la momentul punerii în aplicare a complotului. 

Indivizii plănuiau inclusiv să o ducă pe Whitmer în Wisconsin unde să o supună unui „proces”.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”