Povestea impresionantă a veșmintelor Sfintei Cuvioase Parascheva. De ce îi sunt schimbate de cinci ori pe an

Povestea impresionantă a veșmintelor Sfintei Cuvioase Parascheva. De ce îi sunt schimbate de cinci ori pe an

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se apropie cu pași repezi, iar Iașiul va deveni, din nou, la mijloc de octombrie, capitala creștinismului din România. Astfel, în această perioadă, mulți români încep să aibă curiozități despre Sfânta care ocrotește capitala Moldovei.

Racla Sfintei Cuvioase Parascheva SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

Racla Sfintei Cuvioase Parascheva SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

Una dintre curiozitățile creștinilor are legătură cu veșmintele pe care le poartă Sfânta Cuvioasă Parascheva, care sunt schimbate de mai multe ori într-un an. Astfel, mulți dintre cei care ajung la Catedrala Mitropolitană din Iași se întreabă de ce este nevoie ca aceste să fie schimbate periodic.

,,Cum noi ne bucuram în copilărie de hainele pe care le primeam, tot așa se bucură și Sfânta Prascheva"

Înveşmântarea moaştelor Sfintei Parascheva are loc în cinci perioade ale anului, după o ceremonie bine stabilită , la care par­ticipă doar câţiva din preoţii slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Pe toată durata desfăşurării acestui ritual, biserica este în­chisă şi nimeni din exterior nu are acces la acest eveniment deose­bit. Ritualul are loc seara, după terminarea programului religios în Catedrală, în general după ora 22.00.

,,Orice creştin care se închină la moaştele Sfintei Parascheva aşezate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi a remarcat, cu siguranţă, că Sfânta poartă mereu alte veşminte. Ele diferă de la o perioadă liturgică la alta, în funcţie de sărbătorile din cursul anului bise­ricesc. Fie că sunt de culoare deschisă ori de culoare închisă, ele acoperă sfintele moaşte. Ne-am întrebat și noi, oare de ce are nevoie Sfânta Parascheva de o schimbare a veşmintelor sale de mai multe ori într-un an de zile? Şi răspunsul deosebit de mulţumitor sufletului nostru ni l-a dat Părintele Arhimandrit Constantin Chirilă. El amintea că aşa cum noi ne bucuram în copilărie de hainele pe care le primeam în dar de la părinţii noştri sau de la cei apropiaţi, tot aşa se bucură şi Sfânta Parascheva de prinosul nostru de mulţu­mire smerită pe care i-l aducem noi păcătoşii", a povestit Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae" din Iași.

Unde sunt făcute veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva

Așa cum am menționat anterior, veșmintele sunt schimbate de cinci ori pe an: cu o seară înainte de pelerinajul ‒Calea Sfinţilor, după ziua hramului din luna octombrie, când veşmintele sunt schim­bate în primul rând pentru că ele se murdăresc, de Crăciun, la începutul Postului Mare, în ajunul Învierii Mântui­torului Iisus Hristos veşmântul este schimbat iarăşi cu unul alb şi, în sfârşit, după Perioada sărbă­torilor închinate Învierii, Sfânta Parascheva primeşte un nou veş­mânt, acesta fiind schimbat la următoarea sărbătoare a Sfintei din luna octombrie. După ce sfânta este îmbrăcată în noile veşminte, este aşezată în raclă spre închinarea credincioşilor.

,,În ceea ce priveşte veşmintele, ele sunt croite dintr-un material special sau din catifea brodată. Ele au forma unei cruci, lungă de 250 m şi lată de un metru, lungimea braţelor fiind de 1,50 m. În mijlocul crucii, în dreptul mâinilor Sfintei veşmântul are cusută o cruce sau monograma cu Iisus Hristos. De cele mai multe ori, aceste veşminte sunt făcute la comandă şi sunt lucrate în ateliere bisericeşti specializate. Doar câteva mănăstiri din ţara noastă au privilegiul și bucuria de a confecţiona veşminte speciale pentru Sfânta Parascheva: Mănăstirea Galata şi Mănăstirea ‒Sfântul Atanasie”-Copou din Iaşi, Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, Mănăstirile Pasărea şi Ţigăneşti din Arhiepiscopia Bucureştilor. Veşmintele Cuvioasei Parasheva nu sunt ca nişte veşminte preoţeşti sau ar­hiereşti. Veşmântul propriu-zis e făcut ca să poată înveli moaştele sfintei care are statura unui om obişnuit. El are o formă specială şi se înfăşoară în jurul moaştelor", adaugă Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan.

Veșmintele Sfintei Parascheva, oferite bisericilor din întreaga lume

Conform reprezentanților Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, multe dintre aceste veșminte au fost oferite cadou altor biserici din țară dar și din străinătate.

,,Din păcate, nu există un inventar concret al veşmintelor dăruite de Mitropolia Moldovei bisericilor din ţară și din străinătate în anii 1990-2007. Cu toate aces­tea, descoperim în diferite articole şi publicaţii că există biserici care s-au bucurat de acest mare privilegiu şi în această perioadă, fie ele biserici din ţară sau din străinătate, precum Grecia, Rusia sau Statele Unite ale Americii. Aşa s-a întâmplat cu Biserica ‒Sfânta Vineri din Bucu­reşti, care a primit în anul 2000 din partea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, un veşmânt al Sfintei Parascheva. Tot în această perioadă, un veşmânt al Sfintei a fost dăruit Mănăstirii ‒Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, mănăstire care a adăpostit racla cu moaştele Sfintei Parascheva vreme de aproape 250 de ani. Biserica cu hramul ‒Sfânta Parascheva, a Mănăstirii Sub Piatră din Sălciua, judeţul Alba, este înzestrată şi ea cu un veşmânt al Sfintei Parascheva. În luna noiembrie a anului 2006, Mănăstirea Eghina din Grecia a primit, în semn de recunoştinţă pentru aducerea la Iaşi a moaş­telor Sfântului Ierarh Nectarie, un veşmânt al Sfintei Cuvioase Pa­rascheva. Şi biserica monument istoric din satul Şişeşti, Epis­copia Maramureşului şi Sătmarului, a primit, înainte de anul 2000, acoperăminte de la racla Sfintei Parascheva de la Iaşi", a încheiat Pr. Prof. Dr. Ioan Vicovan.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”