Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio pe 17 decembrie 1936, este primul Suveran Pontif din istorie provenit din America de Sud și totodată primul iezuit care a ajuns liderul Bisericii Catolice. Alegerea sa, pe 13 martie 2013, a marcat un moment istoric, fiind perceput ca un Papă al schimbării, al modestiei și al apropierii de oameni.

Primul Papă originar din America provine așadar din Argentina. S-a remarcat ca un pastor simplu, dar influent. Ca arhiepiscop de Buenos Aires, călătorea cu metroul și autobuzul, locuia într-un apartament modest și își gătea singur. Predica despre milostenie, justiție socială și pericolul unei Biserici auto-suficiente, pledând pentru o credință autentică, ancorată în viața celor simpli.

Și după alegerea sa ca Papă, și-a păstrat stilul de viață sobru, refuzând luxul Vaticanului și promovând o Biserică a simplității și compasiunii. Totodată, a devenit un lider progresist, realizând reforme majore, deschizând dialogul cu comunitățile marginalizate și permițând binecuvântarea cuplurilor de același sex. A militat și luptă în continuare pentru protecția mediului, definind schimbările climatice drept o criză morală globală. Prin gesturile și deciziile sale, Papa Francisc a devenit un simbol al unei Biserici deschise spre dialog și solidaritate.

Viața sa remarcabilă a inspirat deja filme și documentare de succes, precum „The Two Popes” (2019) - explorează relația sa cu Papa Benedict al XVI-lea; „Pray for Me” (2015) - film biografic despre anii săi de dinaintea Papalității; miniseria Netflix „Call Me Francis” (2016) - detaliază parcursul său din tinerețe; documentarul „Pope Francis: A Man of His Word” (2018) - îi prezintă viziunea asupra lumii și credinței.

Datorită impactului său profund, cu siguranță, povestea lui impresionantă va continua să fie ecranizată.

De la Buenos Aires la Vatican. Întâmplare sau providență

Jorge Mario Bergoglio s-a născut la Buenos Aires într-o familie de imigranți italieni. A crescut într-un mediu modest, alături de părinții săi, Mario, contabil la căile ferate , și Regina Sivori, dedicată creșterii celor cinci copii ai familiei. Deși inițial și-a obținut diploma de tehnician chimist, drumul său avea să ia o altă direcție.

A fost pasionat de fotbal și a lucrat o perioadă în industria alimentară, iar pentru scurt timp chiar și ca paznic de club de noapte. Însă la vârsta de 21 de ani, o gravă infecție pulmonară i-a schimbat viața. Boala aproape i-a fost fatală și a necesitat îndepărtarea unei părți din plămânul drept. Această experiență l-a determinat să își aprofundeze credința și să intre în Ordinul Iezuiților, dedicându-se slujirii lui Dumnezeu. După mai bine de șase decenii și jumătate, aceeași boală îi marchează din nou destinul.

Ordinul Iezuiților (Societatea lui Isus), fondat în 1534 de Sfântul Ignațiu de Loyola, este cunoscut pentru disciplina riguroasă, excelența academică și misiunile religioase. Iezuiții s-au remarcat prin contribuțiile lor în educație, teologie, știință și diplomație. Alegerea lui Bergoglio de a deveni iezuit a marcat începutul unui parcurs spiritual și intelectual profund, culminând cu alegerea sa ca primul Papă iezuit din istorie.

Pe 11 martie 1958, a intrat în noviciatul Societății lui Isus. După un an de studii în Chile, s-a întors în Argentina, unde a absolvit filozofia la Colegio de San José din San Miguel. Între 1964 și 1966, a predat literatură și psihologie la colegii din Santa Fe și Buenos Aires, iar între 1967 și 1970 și-a completat studiile teologice.

După hirotonirea sa în 1969, și-a continuat pregătirea în Spania, la Universitatea din Alcalá de Henares, iar în 1973, a depus voturile finale în Societatea lui Isus. Revenit în Argentina, a ocupat diverse funcții academice și administrative: formator de novici, profesor la Facultatea de Teologie din San Miguel, rector al Colegiului Máximo și consilier provincial al iezuiților.

Ascensiunea în Biserica Catolică

În 1973, Jorge Mario Bergoglio a fost numit Provincial al Iezuiților din Argentina, funcție pe care a deținut-o timp de șase ani. După această perioadă, s-a întors în mediul academic, redevenind rector al Colegio de San José și slujind ca paroh la San Miguel. În 1986, a călătorit în Germania pentru a-și finaliza doctoratul, continuând să predea și să fie rector la un seminar teologic. Ulterior, a fost trimis la Colegiul del Salvador din Buenos Aires și apoi la biserica iezuiților din Córdoba, unde a activat ca director spiritual și confesor.

În 1992, la recomandarea Cardinalului Antonio Quarracino, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop titular de Auca și Auxiliar al Arhidiecezei de Buenos Aires. În 1997, a fost numit Arhiepiscop Coadiutor al Buenos Airesului, iar în 1998 i-a succedat Cardinalului Quarracino ca Arhiepiscop și Primat al Argentinei.

A urcat rapid în ierarhia bisericească, devenind cardinal în 2001 și primind titlul de San Roberto Bellarmino. Rămânând fidel stilului său de viață simplu, i-a îndemnat pe credincioși să nu călătorească la Roma pentru ceremonia sa de numire, ci să doneze banii celor nevoiași.

În calitate de Mare Cancelar al Universității Catolice din Argentina, a fost numit Relator General al Sinodului Episcopilor. Deși inițial a refuzat președinția Conferinței Episcopale din Argentina în 2002, a acceptat funcția în 2005 și a fost reales în 2008. Până la momentul Sede Vacante din 2013, a fost membru în mai multe congregații vaticane, printre care cele pentru Cultul Divin, Cler, Viața Consacrată, Familie și America Latină.

Ca Arhiepiscop al Buenos Airesului, a inițiat un proiect misionar centrat pe comuniune și evanghelizare, având patru direcții principale: dezvoltarea unor comunități deschise și fraterne, implicarea laicilor în viața Bisericii, evanghelizarea fiecărui locuitor al orașului și sprijinirea celor săraci și bolnavi. A lansat numeroase inițiative sociale, inclusiv o amplă campanie națională de solidaritate pentru bicentenarul independenței Argentinei.

Pontificatul – un Papă al reformelor și apropierii de oameni

În februarie 2013, Papa Benedict al XVI-lea a demisionat, invocând vârsta înaintată și problemele de sănătate . Conclavul s-a reunit la începutul lunii martie, având ca obiectiv alegerea unui nou Suveran Pontif înainte de sărbătoarea Paștelui. La al cincilea tur de scrutin, cardinalul Jorge Mario Bergoglio a fost ales papă, devenind primul Suveran Pontif provenit din Ordinul Iezuit și din America Latină.

Și-a ales numele Francisc, inspirat de Sfântul Francisc de Assisi (1181/82–1226), simbol al smereniei și al slujirii celor nevoiași, dar și de Sfântul Francisc Xaveriu (1506–1552), unul dintre fondatorii ordinului iezuit.

Deși unii l-au numit „Francisc I”, el a refuzat să folosească numeralul „I”, argumentând că acesta se adaugă doar când un alt papă alege același nume – o regulă istorică respectată de-a lungul pontificatelor, cu excepția lui Ioan Paul I (1978).

Papa Francisc a adus un suflu nou Bisericii Catolice, promovând o viziune reformatoare, o apropiere autentică de oameni și o puternică implicare socială. Printre realizările sale remarcabile se numără enciclica „Laudato si’” (2015), un apel urgent pentru protejarea mediului și combaterea crizei climatice, precum și inițiativele sale pentru dialog interreligios și reconciliere între confesiuni. De asemenea, a abordat frontal problemele Bisericii, asumând responsabilitatea istorică prin scuzele publice adresate victimelor abuzurilor comise de clerici.

Într-o ruptură clară față de tradiția papală, a refuzat luxul apartamentelor din Palatul Apostolic, alegând să locuiască în Casa Sf. Marta, un gest simbolic al modestiei și apropierii de oameni. De-a lungul pontificatului său, a ales să militeze pentru săraci și marginalizați, pozițiile sale pe teme sociale – de la migrație la justiție economică – fiind adesea considerate revoluționare în cadrul conservator al Vaticanului.

Viziunea sa asupra Bisericii, bazată pe compasiune, simplitate și implicare activă, lasă o amprentă profundă asupra lumii catolice și dincolo de ea.

Aspecte inedite din viața Papei Francisc

Papa Francisc este cunoscut pentru gesturile sale simbolice de smerenie și deschidere. A fost primul papă care a spălat și a sărutat picioarele unor deținuți musulmani, catolici și ortodocși într-o ceremonie a Săptămânii Sfinte. În 2016, a permis includerea femeilor și fetelor în acest ritual, marcând o schimbare semnificativă în practica Bisericii.

Papa Francisc a surprins și prin pasiunea sa pentru muzică, lansând albumul rock „Wake Up!”, unde citate din discursurile sale sunt acompaniate de muzică progresivă. De asemenea, este un mare fan al echipei de fotbal San Lorenzo din Argentina.

Controverse din perioada dictaturii argentiniene

Perioada în care a fost superiorul iezuiților din Argentina a coincis cu dictatura militară (1976-1983), o perioadă marcată de represiune brutală, perioadă în care se presupune că 30.000 de oameni, considerați opozanți sau persoane subversive, au fost răpiți, torturați și uciși de forțele armate și poliție. Bergoglio a menționat ulterior că în timpul „Războiului Murdar” a ascuns mai multe persoane pentru a le proteja de autorități și chiar a ajutat unele să fugă din țară.

Criticii săi, însă, l-au acuzat că nu a protejat suficient doi preoți care au fost răpiți și torturați, în 1976, fiind găsiți după cinci luni drogați pe un câmp, unii sugerând chiar că i-ar fi denunțat regimului. Susținătorii săi afirmă, în schimb, că a intervenit discret pentru eliberarea lor și a altor persoane persecutate. Procesul intentat împotriva sa a fost, în cele din urmă, respins, dar subiectul a rămas controversat.

Poziții sociale și inițiative reformatoare

În 2001, pe când era cardinal a emoționat o lume întreagă spălând, sărutând și binecuvântând 12 pacienți bolnavi de SIDA.

Însă, din cauza conservatorismului său teologic, a intrat în conflict cu administrațiile de centru-stânga din Argentina, mai ales din cauza opoziției sale față de legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în 2010. Ulterior a adoptat un ton mai conciliant - a aprobat în 2023 binecuvântarea cuplurilor de același sex, cu condiția ca aceasta să nu fie parte a unui ritual liturgic, iar în 2024 a reafirmat sprijinul pentru familia tradițională.

Papa Francisc este cunoscut ca un susținător fervent al dialogului interreligios și al drepturilor omului. În Catedrala Catolică a Sfântului Spirit din Istanbul, a uimit lumea când s-a înclinat în fața Patriarhului Bartolomeu, cerându-i binecuvântarea și afirmând dorința sa de comuniune deplină între Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe.

Acțiuni în timpul pandemiei și ultimele inițiative

La începutul pandemiei de COVID-19, în 2020, Papa Francisc a făcut un pelerinaj pe străzile pustii ale Romei, vizitând Bazilica Santa Maria Maggiore și Biserica San Marcello al Corso, și închinându-se în fața unei icoane și a unui crucifix considerate miraculoase, cel din urmă fiind purtat într-o procesiune prin Roma în 1522 pentru a alunga o epidemie devastatoare, și rugându-se, astfel, pentru sfârșitul pandemiei.

Câteva zile mai târziu, a oferit binecuvântarea solemnă „Urbi et Orbi” (rezervată pentru sărbători precum Crăciunul și Paștele) în Piața Sfântul Petru, un moment istoric de rugăciune globală.

În 2022, în ciuda problemelor de sănătate care l-au adus în scaun cu rotile, a efectuat un pelerinaj penitențial în Canada, cerând iertare pentru abuzurile suferite de copiii indigeni în școlile rezidențiale administrate de Biserică, devenite notorii pentru abuzurile fizice și sexuale pe scară largă. A descris aceste școli drept „o eroare dezastruoasă, incompatibilă cu Evanghelia lui Isus Hristos”.

În 2023, a celebrat o slujbă la Lisabona Portugalia în fața a 1,5 milioane de oameni. Într-un interviu a dezvăluit că dorește să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore, și nu în Vatican, fapt pentru care va deveni primul papă înhumat în această bazilică din 1669, un alt semn al moștenirii sale reformatoare.

Anul 2024 a fost și el unul de intensă activitate pentru Vatican. Papa Francisc a emis enciclica Dilexit nos („Ne-a iubit”), avertizând asupra pericolelor consumerismului și ale unei dependențe excesive de noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială. De asemenea, a consacrat un număr record de 21 de cardinali, crescând astfel șansele ca viitorul conclav să continue direcția reformatoare pe care a imprimat-o Bisericii.

La începutul anului 2025, Papa Francisc a primit Medalia Prezidențială a Libertății cu Distincție din partea președintelui SUA, Joe Biden, și a lansat autobiografia „Speranța”, marcată de reflecții asupra schimbărilor istorice din Biserică.

O bronșită care a evoluat în pneumonie bilaterală l-a adus pe Suveranul Pontif pe patul de spital, în februarie 2025, loc în care încă se recuperează.

Printre deciziile sale revoluționare din ultima perioadă se numără și numirea unei călugărițe în funcția de prefect al Dicasterului pentru Viața Consacrată, fiind prima femeie la conducerea unui departament al Curiei Romane. De asemenea, Vaticanul a aprobat un document provizoriu referitor la hirotonirea preoților homosexuali declarați.

Pentru ce va rămâne Papa Francisc în istorie

Papa Francisc a preluat conducerea Bisericii Catolice într-un moment de răscruce. La începutul secolului XXI, romano-catolicii reprezentau mai mult de o șesime din populația mondială, cu un număr semnificativ de credincioși în America Latină și Africa. Însă, în aceeași perioadă, imaginea Bisericii a fost profund afectată de scandalurile de abuz sexual din rândul clerului, care au început să iasă la iveală în anii 1980 și 1990, în special în Statele Unite și Europa.

Gestionarea scandalurilor de abuz sexual a reprezentat una dintre cele mai mari provocări ale pontificatului său. În decembrie 2013, în timpul unei vizite a episcopilor olandezi, Papa Francisc s-a rugat pentru victime și i-a îndemnat pe episcopi să le ofere sprijin acestora și familiilor lor.

În ianuarie 2014, Comisia ONU pentru Drepturile Copilului a recomandat Vaticanului să implementeze proceduri care să impună raportarea obligatorie a cazurilor suspecte de abuz asupra minorilor. Totuși, mai târziu în acel an, Vaticanul a respins această propunere, invocând probleme de jurisdicție. Criticii au subliniat că Sfântul Scaun a fost lent în sancționarea și caterisirea preoților implicați în astfel de cazuri.

Încă din primele sale discursuri publice, Papa Francisc a făcut apel la o reînnoire spirituală a Bisericii și la o atenție sporită față de cei săraci. De-a lungul pontificatului său, a marcat Biserica Catolică printr-o abordare deschisă, reforme curajoase și o constantă apropiere de cei marginalizați. A condamnat ferm în nenumărate rânduri influențele care îndepărtează Biserica de misiunea sa, avertizând asupra riscului de a deveni „o simplă organizație filantropică”, lipsită de viziune și sens religios.

S-a remarcat de-a lungul timpului ca o figură deschisă și incluzivă, care a încercat să construiască punți de dialog, inclusiv cu adversarii săi politici. Spre exemplu, a invitat-o pe președinta Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, la prima sa alocuțiune oficială ca papă. Alegerea sa de a purta o tunică simplă în locul veșmintelor papale tradiționale a stârnit controverse în rândul conservatorilor.

Pe plan internațional, Papa Francisc s-a remarcat ca un lider activ și inovator. În 2016, a devenit primul papă care s-a adresat Congresului american, ocazie cu care a celebrat și prima slujbă de canonizare de pe continentul american, în onoarea misionarului spaniol Junípero Serra. De asemenea, în același an, a avut o întrevedere istorică, cu Patriarhul Kirill al Moscovei, marcând prima întâlnire dintre liderii Bisericii Romano-Catolice și ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

În februarie 2019, Papa Francisc a devenit primul Suveran Pontif care a vizitat Peninsula Arabică, locul de naștere al Islamului, într-o misiune de promovare a păcii și fraternității religioase. S-a întâlnit la Abu Dhabi cu Marele Imam Ahmed al-Tayeb, unul dintre cei mai importanți lideri ai Islamului sunnit și a celebrat o slujbă istorică la care au asistat aproximativ 180.000 de persoane, majoritatea creștini imigranți, marcând cel mai mare act public de cult creștin din istoria Emiratelor Arabe Unite.

Este, de asemenea, primul papă care a vizitat Irakul, în 2021, și Mongolia, în 2023.

Pontificatul său va rămâne, cu siguranță, în istorie pentru eforturile de apropiere dintre Biserică și oameni. Mesajele sale de incluziune, compasiune și responsabilitate socială au avut și continuă să aibă un impact profund.

Prin toate acțiunile sale, Papa Francisc a demonstrat și continuă să arate că religia poate fi nu doar un refugiu spiritual, ci și o forță activă pentru schimbarea în bine a lumii.