Iulia Mikytenko are doar 27 de ani și este comandantul unui pluton de recunoaștere aeriană ucraineană, desfășurat lângă Bahmut. Spune că s-a obișnuit să vadă mereu fețe surprinse, din cauza stereotipurilor de gen.

„Ești o fată, cum poți să mergi (în prima linie)? Nu ți-e frică de bombardare?”, sunt doar câteva dintre întrebările care îi sunt adresate frecvent.

Cum le răspunde? A învățat să ignore comentariile, concentrându-se să-și facă treaba. Misiunea ei este aceea de a conduce un pluton, care folosește drone pentru a observa pozițiile Rusiei.

În timp ce Iulia spune că discriminarea de gen, în armata ucraineană , a scăzut oarecum de-a lungul anilor, o mentalitatea tradițională persistă în general, în armată, unii soldați judecând capacitatea de luptă în funcție de gen, notează publicația The Kyiv Independent.

Femeile, în armata ucraineană

Încă de când Rusia a invadat Ucraina, pentru prima dată în 2014, femeile ucrainene au luptat alături de bărbați, chiar și în cele mai periculoase zone. Mai mult decât atât, în 2018 a fost dată o lege care le oferă femeilor drepturi egale în armată, permițându-le să facă parte din prima linie.

Mikytenko se numără printre cele aproximativ 60.000 de femei, care fac parte în armata ucraineană, Chiar dacă numărul este în creștere, predominați rămân sutele de mii de bărbați soldați. Se estimează că 5.000 de femei servesc în roluri active de luptă, la acest moment.

Doar 8,9% dintre ofițeri sunt femei și niciuna nu ocupă funcții militare de rang înalt, potrivit unui raport, din luna martie, al Fundației pentru Veterani din Ucraina, o instituție de stat condusă de Ministerul Afacerilor Veteranilor.

Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a întărit prezența feminină în armată: zeci de mii de femei ucrainene care au intervenit pentru a-și apăra țara.

Mikytenko s-a alăturat armatei, pentru prima dată în 2016 și a pus mâna pe arme odată cu invazia din 2022. De-a lungul celor nouă ani de conflicte militare, ea și-a pierdut soțul și tatăl, ambii soldați.

Povestea Iuliei Mikytenko: soțul și tatăl ei au murit

Iulia Mikytenko era studentă la Kiev când Rusia a invadat Ucraina, în 2014. Ea studia filologia la acea vreme, sperând să devină traducătoare, deoarece vorbește foarte bine limba engleză.

Inițial, nu a avut vrerun gând de a se alătura armatei. Până să o facă a ales să își termine studiile universitare începute.

La scurt timp după ce tatăl ei s-a alăturat ca voluntar în Garda Națională, el a fost rănit în timpul unei evacuări a unui elicopter militar ucrainean, doborât de militanți controlați de ruși, în apropierea orașului Slaviansk, din estul ocupat atunci.

În timp ce tatăl ei era internat, Iulia și-a întâlnit viitorul soț. Bărbatul fusese rănit în timpul unei bătălii de lângă Mariupol, în 2015.

Fără să petreacă mult timp liniștit împreună, tânăra s-a înrolat, din dorința de a se alătura soțului ei în armată.

Soțul ei a fost ucis în februarie 2018.

Doi ani mai târziu, în octombrie 2020, tatăl ei, veteran de război, și-a dat foc în Piața Independenței din centrul Kievului (Maidan Nezalezhnosti), într-un aparent act de protest împotriva drumului conducerii ucrainene de a căuta pacea cu Rusia. Bărbatul fost imediat internat în spital, dar a murit din cauza arsurilor, în proporție de 70%.

Mulți veterani s-au opus, la vremea respectivă, guvernului președintelui Volodimir Zelenski, din cauza sprijinului administrației pentru așa-numita „Formulă Steinmeier” o propunere sugerată de ministrul de Externe al Germaniei (Frank-Walter Steinmeier, acum președinte) de a pune capăt războiului din Ucraina.

Formula, semnată de Zelenski și alți reprezentanți ai Grupului de Contact Trilateral în 2019, a cerut ca alegeri să aibă loc în părțile ocupate de ruși din Donbas, în conformitate cu legislația ucraineană și cu aprobarea de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Oponenții, inclusiv tatăl Iuliei, au considerat că formula duce țara la „capitulare”, luptele de până atunci fiind în zadar. Mii de oameni – studenți, activiști și rude ale soldaților căzuți – s-au adunat la mitinguri în diferite orașe pentru a protesta împotriva propunerii.

În timp ce se confruntă cu cicatricile emoționale, Iulia Mikytenko a fost invitată să lucreze în funcția de comandant al primului pluton feminin, timp de trei ani. A părăsit serviciul militar în august 2021 și a încercat să treacă la viața civilă.

Cu toate acestea, ea a fost încă implicată indirect în armată, prin munca ei la Institutul pentru Programe de Gen.

La institutul condus de ONG-ul Invisible Battalion, ea s-a ocupat de documentarea problemelor bazate pe gen în armată și de implementatarea de soluții.

Când războiul a venit în orașul ei , pe 24 februarie 2022, nu a mai stat pe gânduri. S-a dus direct la biroul de recrutare, fiind singura femeie de acolo.

Și-a petrecut următoarele săptămâni apărând Kievul, apoi s-a îndreptat spre Donețk, cu o brigadă din care mai făcuse parte în 2016. Povestește că, inițial, mulți soldați bărbați nu doreau să fie conduși de o femeie și cereau transferul în alte plutoane.

„Au fost multe conflicte și, în consecință, a trebuit ca 80% dintre ei să fie transferați (în alt pluton)”, spune ea.

Chiar dacă lupta împotriva stereotipurilor este în curs, Mikytenko susține că acum „știe cum să acționeze în anumite situații în care oamenii nu vor să o asculte” și nu are probleme cu plutonul ei actual.

Ca pluton de recunoaștere aeriană, echipa ei are sarcina de a detecta mișcările infanteriei ruse, apoi de a furniza informații armatei ucrainene cu privire la momentul în care trupele inamice sunt în ofensivă.

Operatorii de drone sunt de obicei poziționați în spatele liniei de infanterie, dar Mikytenko a spus că pierderile apar în continuare, ca urmare a loviturilor directe, deoarece „operatorii nu lucrează în poziții foarte protejate”.