Un urs care a devenit faimos pentru pasiunea lui pentru bere, țigări și trânte și care a fost alături de trupele aliate în al Doilea Război Mondial, a devenit protagonistul unei piese de teatru, relatează BBC.

Wojtek a fost adoptat de Corpul II polonez în 1943, după ce mama sa a fost împușcată de vânători.

Ursul brun sirian a călătorit cu compania poloneză din Orientul Mijlociu, după ce aceștia au fost dislocați în Italia. Soldații aliați au vorbit despre șocul pe care l-au avut când l-au văzut pe Wojtek purtând obuze de artilerie în timpul bătăliei de la Monte Cassino (1944).

Povestea despre prietenie și curaj a fost adaptată pentru o producție la Coventry's Albany Theatre de către scriitorul Alan Pollock pe baza cărții sale pentru copii „The Bear Who Went To War”.

Tatăl lui Sue Butler a fost unul dintre soldații care au participat la război alături de Wojtek.

„Tata a spus că este un simbol care îi unește pe soldați. Era mult mai mult decât un urs, credea că este unul dintre ei", a spus ea.

Ca mulți alți veterani, caporalul Andrzej Gasior nu i-a vorbit prea mult despre experiențele sale de război în timpul copilăriei sale, povestește Butler.

„Când a început să-mi spună povești despre acest soldat care era de fapt un urs, nu l-am crezut la început. Am crezut că mă ia peste picior. După care la un club local polonez un prieten de-al lui a adus o poză pentru a mi-l arăta pe Wojtek”, spune ea.

Tatăl său fusese închis într-un lagăr de muncă din Siberia la vârsta de 16 ani, după ce a fost prins trecând granița în Polonia pentru a face comerț cu cizme și alimente.

S-a îmbolnăvit, și spune că războiul i-a salvat viața, deoarece invazia Poloniei a determinat Uniunea Sovietică să-i lase liberi pe deținuții polonezi.

A fost momentul în care s-a alăturat Armatei Libere Poloneze, așa cum o numea el, și în acea perioadă l-a cunoscut pe Wojtek în Orientul Mijlociu.

Wojtek era faimos pentru plăcerea lui de a bea bere și mesteca tutun, dar îi plăceau berea și țigările, dar e posibil ca adevărul să fi fost mai nuanțat.

De pildă, ursul avea o slăbiciune pentru curmale, pe care tatăl ei le ținea în buzunarul de sus și cu care îl răsfăța, a spus Butler.

„Mi-a spus că alți soldați obișnuiau să se lupte cu ursul și, deși el este văzut uneori bând sticle de bere, tatăl meu a spus că berea era uneori mult prea prețioasă și adesea era doar apă”.

Butler mai spune că soldații erau foarte protectori cu camaradul lor, care de multe ori le ridica moralul.

„El era un urs strămutat și ei erau oameni strămutați și niciunul nu avea familiile lângă ei”, a spus ea.

Animalul era „foarte amuzant și destul de viclean”, a adăugat ea, dar „se credea este unul dintre ei”.

„Toți au plecat [din Siberia] slăbiți și fuseseră oprimați de statul rus atât de mult timp, și iată că apare acest urs în viața lor, un urs care își pierduse mama”.

Wojtek este înrolat în armată

Când forțele poloneze au fost dislocate în Europa, singura modalitate de a putea lua ursul cu ele era să-l „înroleze”.

Așa că a primit un nume, un rang și un număr și a devenit un participant la campania italiană.

Într-un interviu, un veteran britanic a povestit cât de surprins a fost să vadă ursul, care avea o înălțime de 1,82 m, cărând obuze în timpul bătăliei de la Monte Cassino.

Această imagine a inspirat emblema companiei.

Ursul era speriat la început de explozii, dar apoi s-a obișnuit și misiunea lui a fost să care cutiile de muniție de artilerie, a povestit fiica soldatului polonez.

Despărțirea

Când soldații polonezi au fost demobilizați, Wojtek a trăit în Berwickshire, în Scoția, înainte de a fi dus la grădina zoologică din Edinburgh, unde a murit în cele din urmă în 1963.

Caporalul Gasior a călătorit în Anglia, lucrând mai întâi la o mină din Preston, înainte de a se alătura unui circ și a ajunge în West Midlands.

S-a căsătorit cu Johanna O'Connel, o lucrătoare la cantină pe care a cunoscut-o la Gaydon Airfield din Warwickshire, iar cuplul s-a stabilit la Birmingham.

Butler a spus că tatăl ei l-a vizitat pe Wojtek în Edinburgh înainte de a se muta în sud.

„Bărbații polonezi din epoca lui au fost învățați să nu plângă, deoarece plânsul era văzut ca un semn de slăbiciune. Dar mi-a spus că, în momentul în care l-a văzut pe Wojtek la grădina zoologică, a plâns ca un copil”.

Dramaturgul Pollock a spus că a aflat de poveste de la o femeie de 90 de ani în timp ce făcea cercetări la Clubul Polonez din Coventry.

Mulți dintre soldații polonezi au ajuns să se stabilească în Marea Britanie, a spus el.

„Ei cred că atunci când bătălia este câștigată, se pot întoarce acasă, dar, firește, Polonia este ocupată de Uniunea Sovietică și nu se pot întoarce niciodată”, a spus el.

„Majoritatea au plecat de acasă în 1939 sau 1940 și mulți dintre ei nu și-au mai văzut niciodată casele sau familiile”.

Tatăl lui Butler a murit în 2014, la vârsta de 92 de ani.