Povestea dramatică a fratelui lui Eric Clapton: Mai are câteva luni de trăit, iar celebrul chitarist refuză să îl ajute. Cine este Eddie Fryer
Eric Clapton şi Eddie Fryer sunt fraţi de tată. Clapton nu a aflat acest lucru până în anul 1998, atunci când o jurnalistă din Canada a dezvăluit identitatea tatălui lui Eric Clapton, acesta fiind Edward Fryer Sr. Celebrul chitarist şi fratele lui, Eddie Fryer, şi-au scris de mai multe ori, dar nu s-au întâlnit niciodată.
Eric Clapton şi fratele său, Eddie Fryer, au câteva lucruri în comun, dar destinele celor doi au fost diferite.
În timp ce Eric Clapton are o avere de 125 milioane lire sterline (200 de milioane dolari), Eddie Fryer îşi duce existenţa de pe o zi pe alta, iar recent a aflat că mai are câteva luni de trăit din pricina cirozei în stadiu terminal de care suferă, relatează dailymail.co.uk .
Eddie Fryer ar putea fi salvat numai de un transplant, dar medicii i-au refuzat deja unul din pricina dependenţei sale de heroină.
Fosta soţie a lui Eddie Fryer, Farah, cu care Eddie a rămas în relaţii bune, i-a scris de câteva ori lui Eric Clapton pentru a-l informa de situaţia fratelui săui Eddie, dar de fiecare dată a primis acelaşi răspuns: "Mulţumesc. Continuă să mă informezi".
De data aceasta, Farah spune că îi va scrie din nou şi îi va cere celebrului chitarist un loc în centrul de reabilitare din Antigua pentru Eddie Fryer.
"Dacă Eric ar putea măcar să ştie că starea de sănătate a lui Eddie se agravează şi dacă s-ar putea întâlni, Eric ar putea să îl ajute având în vedere poziţia sa", a declarat Farah pentru Daily Mail.
La fel ca Eric Clapton, Eddie Fryer este chitarist şi a cântat împreună cu formaţia sa în 2009 în deschiderea Festivalului Internaţional de Muzică Nakusp, alături de Yardbirds, formaţie în care a activat şi Eric Clapton, fiind unul dintre membrii ei fondatori.
Eric Clapton s-a luptat şi el cu dependenţa de droguri şi de alcool şi credea, în anii '80, că numai sinuciderea îl poate scăpa de vicii.
A reuşit să iasă învingător din această luptă, iar de atunci duce un stil de viaţă sănătos, care l-a ajutat să ajungă la venerabila vârstă de 70 de ani, pe care a aniversat-o cu două concerte în New York.
Eddie Fryer are 52 de ani.