Maksym și Ivan s-au înrolat în mod voluntar, în războiul din Ucraina, încă de la primele atacuri ale Rusiei. La vremea respectivă, Maksym avea 22 de ani, iar Ivan doar 18. Într-un final, numai moartea i-a despărțit. Unul dintre ei și-a dat viața, după ce l-a salvat pe celălat.

Maksym luptase timp de 200 de ore, la foc continuu, în momentul în care a fost ucis de un lunetist rus, în orașul Bahmut.

„Timp de opt zile nu a mâncat, nici nu a dormit. Nici nu a putut să închidă ochii timp de cinci minute pentru că lunetistul putea trage”, a povestit mama lui, Lilia, pentru BBC News .

Există un motiv pentru care ea, acum, numește orașul Bahmut „Iadul pe Pământ”. Unul dintre fiii săi și-a pierdut viața, aici, iar celălalt este grav rănit.

Cei doi frați, de nedespărțit

Ivan, fratele mai mic care poartă cicatricile atât pe trup, cât și în suflet, spune că erau de nedespărțit. „El a fost mereu cu mine și eu cu el. Pentru mine, a fost cea mai dragă persoană”, povestește tânărul soldat.

Ultimele lor momente împreună au fost petrecute în lupte brutale din Bahmut, unde mergeau din casă în casă, în încercarea de a se adăposti.

„Era imposibil să dormi acolo. Eram atacați 24/7”, spune Ivan.

Unitatea fraților a fost prinsă într-o cameră fără ferestre a unei clădiri. Au fost nevoiți să lovească prin pereți pentru a face poziții de tragere. Atunci, au primit ordin de retragere.

Ivan își amintește de momentul sinainte de a fi rănit.

„Îmi amintesc că îmi reîncărcam arma. Am ieșit din spatele unui zid și a fost ca un fulger. Eram paralizat și am căzut”, spune el.

Apoi a simțit căldura sângelui, care îi șiroia pe față. Nu credea că va supraviețui, dar Maksym a venit în fugă să-l salveze și l-a târât înapoi, într-o clădire.

Fratele a fost și cel care i-a acordat rapid primul ajutor. Acest lucru a implicat o gaură în gât, pentru a-l împiedica să se sufoce.

„Fratele meu nu m-a lăsat să mor. Mi-a salvat viața (...) dar și-a pierdut-o pe a lui”, spune Ivan, devastat de pierderea suferită.

Ivan nu are nicio îndoială că ar fi murit, dacă fratele său nu ar fi fost acolo. Maksym a cerut ajutor, de urgență, prin stația radio. Primii medici care au încercat să ajungă la el au murit cu toții, când vehiculul lor a fost lovit de o rachetă antitanc rusă. A durat încă nouă ore până când Ivan a beneficiat de ajutor calificat.

Tânărul erou a rămas să lupte la Bahmut

Actul extraordinar de sacrificiu al lui Maksym a venit abia ulterior. În loc să călătorească cu fratele său în siguranță, el s-a oferit voluntar să rămână în Bahmut, pentru a conduce unitatea din care făceau parte.

O săptămână mai târziu, el a fost ucis de un lunetist rus.

Alături de familia lui îndurerată, întregul sat Tomakivka a ieșit să îi aducă un ultim omagiu.

În ultimul an, părinții lui Maksym și Ivan trăiau bătăliile fiilor lor în mod indirect. Lilia și Serhii nu dormeau nopțile, așteptând cu nerăbdare să audă vești de la băieții lor. Primeau, adesea, un scurt mesaj, de tipul: „suntem bine, mamă”, prin care cei doi încercau să îi liniștească.

Povestea a avut însă acel final tragic de care se temeau.

„Este un erou. Este un înger. E soare. Nu și-ar fi părăsit niciodată fratele, chiar dacă știa că va muri el însuși”, spune mama celor doi.

La înmormântare, Ivan încă ținea steagul ucrainean pe care l-a purtat atunci când a fost rănit - semnat de camarazii săi, inclusiv de fratele lui - sângele din propriile sale răni, pătând pânza albastră și galbenă.