Românca Alexandra Adina Atiboai (Mao, pentru prieteni) și-a dedicat viața unei pasiuni periculoase și fascinante: parașutismului. Nu i-a fost ușor, însă nu s-a lăsat doborâtă și a dus totul la superlativ.

Povestea vieții Alexandrei Adina Atiboai seamănă cu un super-film de acțiune, căci nu degeaba a fost supranumită „femeia cerului”. Zboară de la vârsta de 16 ani. A început la Clubul Blue Sky din Arad. La 18 ani a plecat peste hotare în Belgia unde a lucrat ca pliot de parașute. În paralel a făcut Facultatea de Științe Economice la Aurel Vlaicu în Arad. La vârsta de 21 de ani a devenit instructor AFF (accelerarea Free Fall) la USPA, în Germania.

A fost prima instructoare AFF de cădere liberă din România, licențiată de USPA (United States Parachute Association). A lucrat ca instructor, antrenor, organizator de zboruri, cameraman și fotograf profesionist de cădere liberă. A prestat servicii în Germania, Eleveția, Belgia, Italia, Spania, Republica Ceha, Suedia, Finlanda, Ungaria, Bahrain, California, România și Polonia. Am zburat în peste 50 de aerodromuri din lumea largă.

„Unele dintre cele mai interesante misiuni au fost în Regatul Bahrain unde am antrenat Forțele Speciale și echipa SWAT din Bahrain plus Paratrupe din Marea Britanie. Am avut două misiuni acolo, în total trei luni de zile. Acolo am zburat la 40 de grade din elicoptere Black Hawks. O alta experiență interesantă a fost evenimentul FlajFlaj din Lake Elsinore, California, unde am fost de două ori ca organizator și antrenor de freefly. Era un eveniment unde se adunau oameni din peste 30 de țări diferite. În fiecare zi aveam alt grup de trei oameni cu care zburam și îi antrenam. Am organizat și în țările nordice la X-Games din Finlanda. Zburam la 2,00 noaptea și soarele încă era pe cer”, mprturisește Alexandra.

42 de oameni cu capul în jos

De asemenea, a fost în Elveția la cele mai mari evenimente de zbor unde a filmat sau a antrenat oameni la zbor. De asemenea a avut o plăcere de a plia parașute și la echipe de lucru relativ de cădere liberă din armata elvețiană.

„Stăteam cu ei în campusul militar. În România am făcut câteva cursuri și duceam studenții în Ungaria, la Balaton, și îi zburam de elicoptere MI8. Cu Polonia am colaborat mult. În Germania am lucrat cel mai mult ca instructor. Am luat parte și la un record de 42 de oameni cu capul în jos formând o formație. Recordul a fost între Elveția, Germania și Austria. Eu am participat având licență de Germania. Am făcut cea mai mare formație de cădere liberă cu capul în jos, în Arizona. Am fost 70 de oameni. Am sărit din 5 avioane. Am zburat de asemenea și în multe tunele de vânt. Acolo mă antrenam pentru a zbura mai controlabil. Am fost în Rusia, Anglia, Elveția, Republica Ceha, Polonia, Dubai și multe altele”, mai adaugă arădeanca.

Când a început totul

Aceasta povestește că totul a început de la un eveniment „Head Down Over”, de la Arad, din 2005, unde a cunoscut parașutiști/zburători din lumea largă. Atunci a văzut un nivel înalt de zbor și și-a dorit din tot sufletul să reușească să își îndeplinească visul - acela de a zbura cât mai bine - și să meargă în cât mai multe locuri de pe Pământ.

Parinții ei sunt cei care au ajutat-o pe tot acest parcurs.

„Mama era mereu în contact cu mine, oriunde mergeam. Călătoream mult. Calendarul îmi era plin de evenimente, cu câteva zile libere între. Trebuia să mă organizez bine cu bilete de avioane, cazarea. Anul îmi era organizat după cum era și vremea. Pe timp de iarnă mergeam să zburăm în tunele de vânt. Mă antrenam unde găseam cea mai ieftină oră de zbor. Atunci am găsit că în St.Petersburg era cel mai ieftin. Ce era ieftin? Adică ajungea ora de zbor la 400 de euro, unde dacă luam 10 ore primeam o oră gratis. Acum, o oră de zbor se ajunge la 900 de euro fără coaching. Am reușit de am adunat 45 de ore de zbor care m-au ajutat enorm să stăpânesc corpul mai bine pe vânt. Îmi organizam vizele, drumuri la București de oriunde eram. Zburam în Rusia, acolo stăteam de exemplu 2-3 săptămâni, după care zburam în Varșovia, în Polonia, unde mai zburam în tunel 2-3 zile. De acolo poate zburam în Bottrop, în Germania, unde iar zburam în tunel. De-obicei din Bottrom îmi luam biletele de avion spre State”, mai povestește Alexandra.

Luna martie era bună pentru mers în State la zbor. Era deja pregătită să se întâlnească cu prieteni zburători din diferite colțuri ale lumii.

Mărturisește că era o bucurie de nedescris. O bucurie combinată între entuziasm, frica de necunoscut și totuși o curiozitate aparte. Dacă tot ajungea în State, ca să nu stea doar două săptămâni, cât era evenimentul Flaj Flaj, își căuta și alte evenimente unde să meargă.

Așa s-a întâmplat când a plecat de una singură din California până în Arizona, la Try Outs. „Așa le zicea la evenimentele unde se colectau oameni capabili să zboare într-o formație pentru un Record Mondial. Am reușit de am făcut formații mari de 70 de oameni cu capul în jos. Nu am mai ajuns la Recordul Mondial. Mi-am ales cel mai aglomerat camp. S-au dat doar 10 invitații la aproape 150 de oameni. Deci nu am luat invitație pentru Recordul Mondial fiindcă nu am avut un buget mare, nu am reușit să mai merg și la alt eveniment unde se pot lua invitații pentru record. Mi-am dorit foarte mult să fiu prima româncă într-un record mondial de Head Down. Nu am avut o educație financiară prea bună și nici un sponsor, așa că a rămas ceva nerealizat”, spune cu regret arădeanca.

Aceasta avea o plăcere aparte să călătorească singură. Oriunde ajungea cunoștea pe cineva. Recunoaște că i-a plăcut foarte mult acea viață, deși era obosită la un moment dat. Toți banii pe care îi făcea, îi reinvestea în zbor. Și în afară de zbor nu mai făcea nimic.

Viața de familie

Viața ei s-a schimbat de când și-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț.

„În 2017 l-am cunoscut pe soțul meu. În 2019 s-a născut prima fiică, Daria Maria, și în 2021 s-a născut a doua fiică, Adina Ioana. Sunt o femeie împlinită și binecuvântată. Am făcut, să zic, în jur de 250 de salturi de când am devenit mamă. Anul acesta îmi este tare dificil să revin la zbor. Materialul de zbor trebuie pus la punct și, sincer, îmi este aproape imposibil când eu sunt casnică. Mi-ar plăcea atât de mult să mă vadă fetele la zbor, în mediul meu. Să le pot oferi acea părticică din mine de unde ele se pot inspira pentru viața lor”, mai adaugă Alexandra.

Pentru moment se ocupă de copii 100% și își pregătește materialul de zbor. Îi este greu să nu fie pe cer, dar a ales să se dedice creșterii copiilor.

Pasiunea ei costă mult și dacă vrea să zboare are nevoie de bani mulți sau de un sponsor, cum cum spunea chiar ea: „La ce mă ajută că știu să zbor dacă sunt pe pământ fără «aripi»”.

„Am doritori care ar vrea să zboare cu mine. Fetele cresc și va fi mult mai ușor să le iau cu mine la zbor. Sunt conștientă că este un sport de risc mare, dar eu zbor ca să trăiesc. O parte din mine plânge mereu după zbor și parca nu-mi găsesc locul fără aceasta activitate. Dar sunt și împăcată cu gândul că nu voi mai putea duce aceeași viață pe care am avut-o. Nu din cauza copiilor, ci fiindcă am ales să petrec timpul cu fetele cât de mult pot. Loc pe cer mai este, dar timp cu copiii mei mici nu voi mai avea”, spune arădeanca.

Mărturisește că i-ar plăcea să poată presta servicii de zbor în Arad, dar nu are unde. În județ nu există aerodrom privat și nici tunel de vânt. Totuși, speră că pe viitor se va construi un tunel de vânt. Îi mulțumește la Dumnezeu că a păzit-o peste tot prin lume și e conștientă că fără Dumnezeu, nimic nu e.

Soțul Alexandrei este tehnician dentar. A făcut doar un salt în tandem cu ea cameraman.

„Domeniul meu este diferit de al lui. Și el știe că dacă e să continui zborul, va trebuie să încep să călătoresc din nou. Anul trecut am avut un eveniment la București unde am organizat zboruri și am făcut antrenament la un grup doar de fete. A fost prima dată când am plecat de lângă fetele noastre patru zile. De mai mult de 5 ani nu am mai fost la zbor la evenimente. Nu am putut refuza invitația la zbor și de a avea un pic de pauză din viața de mama casnică. Din familia mea, doar mama a mai făcut trei salturi tandemuri cu mine, iar tata nu a zburat cu avionul niciodată”, încheie arădeanca.

Alexandra a fost, de curând, invitata primei serate a Sufrageriei Arădene, un eveniment ce scoate în evidență oamenii deosebiți ai orașului.