Mateiu a fost copilul din flori a marelui dramaturg care a avut o relație cu Maria Constantinescu. El și-a căutat toată viața strămoşii pe care îi credea aristocraţi.

Mateiu Caragiale Arhivă Adevărul

Mateiu Caragiale s-a născut la 25 martie 1885 la Bucureşti. În adolescenţă, Mateiu și-a descoperit pasiunea pentru heraldică şi pentru genealogie și și-a căutat strămoşii pe care îi credea aristocraţi.

În 1904, începe la Berlin studiile de Drept, pe care ulterior le abandonează. Pentru o scurtă perioadă de timp, Caragiale i l-a încredințat pe Mateiu lui Ștefănescu-Delavrancea pentru a-l supraveghea, pentru că în acea perioadă cei doi începuseră să aibă relații extrem de proaste.

„Matei nu avea nimic din generozitatea sufletească a tatii. Era disprețuitor, amar, plin de morgă și mai ales snob. Aceasta ne făcuse pe noi, frații mai mici, să-l botezăm “domnul conte” și să râdem de aerele ce și le dădea. Râdea și el, dar cu atâta superioritate, încât parcă tot el ieșea învingător. Era rece și distant cu tata. Nu-i înțelegea nici talentul, nici firea. Matei era refractar la orice sfat și apreciere a tatii asupra părerilor și convingerilor lui. Auzind mereu “nu fi prost”, ajunsese să spună că la noi toate se măsoară cu “prostometrul”. Singur el îi ținea piept tatii, contrazincându-l în mod metodic și distrugând înțelegerea și voia bună care domnea în casa noastră. Niciodată nu a fost cu tata în comuniune de idei și lupta începuse de când pot eu să-mi aduc aminte“, a scris Caterina (Ecaterina Logadi) în volumul „Din amintirile mele despre tata“.

Din 1916, Mateiu Caragiale începe să lucreze la romanul „Craii de Curtea-Veche“, pe care îl finalizează în 1928 şi care va fi publicat un an mai târziu, tot la Cartea Românească. În acelaşi an 1929, la 1 mai, primeşte premiul Societăţii Scriitorilor Români.

În ajunul căsătoriei cu Maria Sion, scrie Lucian Nastasă în „Suveranii universităţilor româneşti“, îşi declară pierdut actul de naştere, fabricând un altul, în care apare numele real al tatălui (devenit între timp o personalitate publică), iar ca domiciliu al mamei oraşul Viena.

Locul naşterii e Tuşnad, pe atunci tot în graniţele Imperiului austro-ungar. Evident, îşi găseşte şi martori care confirmă sub jurământ realitatea celor înscrise, actul devenind oficial prin legalizare. Atunci când află că o cunoştinţă se întoarce în ţară prin Budapesta, roagă să i se cumpere un metru de „drapel unguresc”, pentru a da mai multă autenticitate însemnelor nobiliare pe care le va arbora la Sionu (moşie dobândită prin căsătorie, în județul Ialomiţa).

Steagul nobiliar al familiei

În iunie 1928 a ridicat la moșie un steag verde cu galben despre care spunea că este steagul nobiliar al familiei sale, se pare că purta un fel de „rochie princiară“ făcută chiar de el, vorbea într-un limbaj arhaic și era pasionat de decorații, făcând tot felul de demersuri pentru a le obține.

O legendă spune că, exasperat de insistența de a obține informații despre o eventuală origine aristocratică a familiei de la Ion Luca Caragiale, dramaturgul i-a zis: „Vezi tu chelia pe care o am? Părul familiei noastre s-a tocit de la câte tăvi au purtat pe creștetul capului înaintașii noștri care nu au fost altceva decât servitori“, relatează „Dosare secrete“.

Iată cum era el văzut de către compatrioții săi: „Sosea Mateiu, ascunzându-şi timiditatea sub armura trufiei distante, ceremonios, politicos, care aci nu făcea nici o impresie. Vreau să spun: nici o impresie bună! Aci, nu mai era un personagiu. Era o ţintă. Cât timp îşi sorbea cafeaua ori vermutul, pe bani drămăluiţi de-acasă într-o sărăcie discretă, savant mascată, confraţii şi prietenii îl mai cruţau, îl mai iertau. (...) Se răzbunau după plecarea lui Mateiu, cu mai vârtoase hazuri, mai deşănţate anecdote, amintiri şi născociri, menite să-l situeze definitiv în categoria epigonilor rataţi, ridicoli, emfatici în nulitatea lor, incapabili să poarte cu demnitate pe umeri povara unui nume glorios”, scria Cezar Petrescu. Mateiu Caragiale a murit în anul 1936.