Ion Iliescu a fost primul președinte din istoria României. A avut o copilărie zbuciumată, a fost școlit în URSS, era protejat de Anna Pauker și a încercat să-l dea jos pe Ceaușescu cu cinci ani înainte de Revoluție. A avut două mandate ca președinte și două ca senator.

În anul 1990, pentru prima dată în istorie, România devenea republică și era condusă de un președinte, ales în urma alegerilor prezidențiale de pe data de 20 mai 1990. Erau primele alegeri libere după 45 de ani de comunism. Primul președinte al României a fost Ion Iliescu, un fost nomenclaturist, văzut încă din perioada comunistă drept unul dintre oamenii luați în calcul ca succesor al lui Ceaușescu . Alegerea sa ca președinte al României, în primul mandat, a fost marcată de proteste de stradă, mineriade și evenimente care nu aveau prea mare legătură cu libertatea de exprimare la care mulți visaseră atunci când murise Ceaușescu. De altfel, există zvonuri și opinii care arată că de fapt ceea ce s-a întâmplat după revoltele de stradă din Timișoara și București, a fost o preluare de mult așteptată a puterii de către Iliescu și alți lideri comuniști din eșalonul doi, o victorie în lupta pentru succesiune cu Nicu Ceaușescu și ceilalți apropiați ai clanului Ceaușescu.

Copilul abandonat de mamă, cu o biografie încâlcită

Ion Iliescu, primul președinte al României, s-a născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, județul Călărași. Tatăl său, Alexandru Iliescu, era muncitor la Căile Ferate și comunist ilegalist. Mama lui Ion Iliescu a fost Maria Toma, o bulgăroaică care l-a abandonat încă din copilărie. După divorțul de bulgăroaică, Alexandru Iliescu se recăsătorește cu Maria, o cameristă. Ion Iliescu a fost crescut de bunici, dar și de mama sa vitregă. Tatăl său, Alexandru, comunist fervent, a plecat în Moscova timp de patru ani unde a participat și la Congresul al V lea al Partidului Comunist Român de la Gorikovo, în apropiere de Moscova. Când s-a întors, a fost arestat de autoritățile române.

Alexandru Iliescu a murit în pușcărie, spun unele variante. Altele că ar fi murit după, la Oltenița, în timpul unei manifestații de 1 Mai. Fiul său a avut o copilărie grea, lipsită de afecțiunea părinților. Există numeroase variante privind originea părinților lui Ion Iliescu, unele zvonuri, altele mărturii ale oamenilor din zona Olteniței. Unii spun că pe bunicul său l-ar fi chemat Vasile Penu și ar fi fost un țăran, veteran de război, din zona Olteniței. Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru, fiind renegat de familie pentru înclinațiile sale comuniste și-ar fi schimbat numele din Penu în Iliescu. Alte surse arată că, de fapt, bunicul lui Iliescu ar fi avut origini evreiești. L-ar fi chemat Vasili Ivanovici și-ar fi ajuns în România din Imperiul Țarist, acolo unde era persecutat pentru vederile sale comuniste.

Copilul de comunist crescut sub oblăduirea lui ”Stalin în fustă„

Provenind dintr-o familie de comuniști, din tată-n fiu, era firesc ca Ion Iliescu să apuce pe același drum. Ideile comuniste i-au fost impregnate încă din copilărie. În plus, era protejatul Annei Pauker, poreclită ”Stalin în fustă " pentru fanatismul și intrasigența sa ideologică. Ion Iliescu este adoptat, la vârsta de 9 ani, de mătușa sa. Aristița. Era un copil efectiv abandonat de părinți, iar mătușa și bunicii au încercat să-i facă un rost. A făcut școala primară la Oltenița, iar mai apoi școala gimnazială la București, unde s-a mutat cu mătușa sa. Încă din perioada liceului, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine pentru adolescentul orfan din Oltenița.

Aristița, mătușa sa ( sau mama sa vitregă, Marița, după unele surse) lucra ca bucătăreasă pentru Anna Pauker, care, după 1945, devenise un personaj important în România, om al sovieticilor însărcinat cu stalinizarea țării. Tânărul Iliescu este luat sub aripa protectoare a liderei comuniste. Urmează licee importante din București, precum ”Spiru Haret" și „Sfântul Sava" iar mai apoi este trimis la facultate. Urmează mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București iar mai apoi ajunge la Universitatea din București, unde studiază domeniul energetic. Iliescu urmează deologia bunicului, tatălui, binefăcătoarei. Adică devine un comunist cu școală, pregătit pentru elita nomenclaturistă și transformarea României în stat comunist. La Moscova devine secretar al „Asociației Studenților Români”. Aici își face și primele cunoștințe serioase. Se spune că tot în perioada studenției l-ar fi cunoscut pe Gorbaciov, deși ambii au negat, oficial, acest lucru.

Un tânăr de viitor al Partidului Comunist

Ion Iliescu a fost mereu un om de stânga, așa cum a mărturisit în diferite interviuri. Nici nu era de mirare, mare parte a rudelor au fost ilegaliste. Ion Iliescu a prins însă trenul favorabil al comunismului. Nu a trebuit să sufere persecuții și nici nu era amenințat cu pușcăria. A devenit UTC-ist în 1944 iar ulterior membru deplin al Partidului Comunist în anul 1953, când România devenise deja Republică Socialistă. Fiind un tânăr pregătit și totodată loial partidului, cu ”origini sănătoase", ilegaliste, Ion Iliescu a avansat rapid pe treptele puterii în cadrul partidului. A fost nominalizat secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, în 1956, iar mai apoi membru în Comitetul Central (CC) al Partidului Comunist. Practic, intrase în careul de ași al partidului. A fost șef al Departamentului de Propagandă și mai apoi Ministru al Tineretului din 1967. La nici 40 de ani, Iliescu era un star în devenire al Partidului Comunist.

Posibilele legături cu Gorbaciov și luptele pentru putere între facțiunile comuniste

Deși apropiat al familiei Ceaușescu, prezent în fotografii de familie ale cuplului dictatorial, Ion Iliescu, tânărul de perspectivă a regimului comunist din România a fost îndepărtat, aparent brusc și fără motive înteimeiate. Îndepărtarea lui Iliescu a fost cât se poate de ciudată. A fost marginalizat, dar nici măcar Ceaușescu nu a avut curajul să-l mazilească, să-l compromită și eventual să ia măsuri clare împotriva lui. Și asta în condițiile în care Iliescu a făcut parte dintr-un complot împotriva sa, dejucat de serviciile dictatorului. Este posibil ca Iliescu să fi avut susținere mult mai puternică și din afara granițelor României? Este o întrebare care și-au pus-o mulți. Inclusiv ziarele străine. De exemplu, revista franțuzească Paris Match avansa ideea că ar fi existat o legătură între Iliescu și Gorbaciov, stabilită încă din anii facultății și cultivată ulterior, în secret.

Jurnaliștii străini au ajuns la această concluzie având în vedere comportamentul lui Ceaușescu. La vizita lui Gorbaciov din România în iulie 1989, Iliescu este efectiv alungat în afara Bucureștiului pentru a nu lua legătura cu liderul rus. Să fi fost doar paranoia? Cert este că Iliescu, începând cu 1972, este îndepărtat, fără mișcări bruște însă. Până în 1985, Ceaușescu nu a avut curajul să-l înlăture din Comitetul Central. Abia la un de la complot reușește să facă acest lucru. Între timp, însă, l-a plimbat pe Iliescu prin funcții, cât mai departe de București. A fost rând pe rând, vice-președinte la Consiliul Popular Timiș și, mai apoi la Iași, până în 1979. În fine, până în 1989 a fost director al Editurii Tehnice. Se bănuiește că toată tărășenia cu Iliescu s-a tras de la lupta pentru succesiune. Ceaușescu era bolnav de cancer la prostată, plus un diabet scăpat de sub control. Erau medici care spuneau că va trăi până cel mult în vara anului 1991. Alții, îl vedeau mort deja din vara lui '90. În aceste condiții s-au format două tabere de putere, care căutau succesiunea la putere în România comunistă.

Pe de o parte era Nicu Ceaușescu, susținut de mama sa, dar și de toți aplaudacii lui Ceaușescu, membrii slugarnici ai camarilei sale, printre care și Emil Bobu. De cealaltă parte era Iliescu, considerat de mulți succesorul lui Ceaușescu, dar și o pleiadă de generali printre care și Nicolae Militaru sau comandorul Radu Nicolae. În 1984, acest grup, care se întâlnea acasă la generalul Ioniță a fost la un pas să-l dea jos pe Ceaușescu. Acțiunea ar fi fost planificată pentru anul 1985, atunci când Ceaușescu avea planificată o vizită în Canada. Se presupune că acest complot avea binecuvântarea lui Gorbaciov. În orice caz, planul a eșuat. Unii spun că Militaru ar fi trădat. Chiar și așa, Iliescu a rămas de neatins. Marginalizat, dar nu în pușcărie.

Nomenclaturistul mazilit devine președinte al României libere

La prima vedere părea că lupta pentru succesiune a fost câștigată de clanul Ceaușeștilor, care astfel devenea o dinastie ereditară a României comuniste. Nicu avea să-i urmeze lui Nicolae după moartea sa prevăzută prin vara lui 1991. Doar la prima vedere. În realitate, pe fondul revoltele populare izbucnite în Timișoara și București, apare o mișcare aparent revoluționară din care făcea parte și Ion Iliescu, numită CFSN. Mișcarea revoluționară se transformă într-una politică, iar FSN-ul se prezintă la primele alegeri libere după 45 de ani de comunism. La președenția României candida Ion Iliescu, ce care eșuase în urmă cu șase ani să-l dea jos pe Nicolae Ceaușescu în ”complotul generalilor".

Pe 20 mai 1990, Iliescu a fost ales cu unanimitate de voturi, în ciuda protestelor din Piața Victoriei și mai apoi din Piața Revoluției, în care oamenii îi acuzau pe FSN-iști că nu și-au ținut cuvântul dat la Revoluție de a nu se constitui în partid politic. Ba chiar, acuzau că Iliescu, un fost nomenclaturist, se pregătea să candideze. Lucrurile au fost rezolvate, brutal, cu ajutorul minerilor, prin metode care nu semănau deloc a democrație sau libertate de exprimare. Ion Iliescu a fost președinte al României timp de două mandate, între 1992-1996 dar și în perioada 2000-2004. Totodată, a fost senator PSD, în perioada 1996-2000 dar și 2004-2008.