O icoană considerată făcătoare de minuni şi printre cele mai vechi din România, cea a Sfintei Ana, este una dintre comorile adăpostite de peste jumătare de veac la Mănătirea Bistriţa, în Neamţ.

Mănăstirea Bistrița FOTO Cooltneamt.ro

Preot cercetător dr. Florin Ţuşcanu, fost protopop al Romanului şi colaborator al academicianului Răzvan Theodorescu, şi-a făcut un apreciat obicei de a aduce în actualitate aspecte mai puţin ştiute din istoria ţinutului Neamţului, pe care le-a descoperit prin vechi hrisoave. O face în „Dreptul la neuitare“, o rubrică susţinută cotidian pe pagina de Facebook.

În unul dintre primele articole din acest an, arată că, la 1 ianuarie 1432, domnul Alexandru cel Bun a trecut la cele veşnice când se afla la Mănăstirea Bistriţa, ctitoria sa de lângă Piatra Neamţ , unde a fost înmormântat alături de soţia sa, Ana. Voievodul este zugrăvit şi într-o frescă din secolul XVI, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, câştigându-şi cognomenul „cel Bun“ datorită virtuţilor sale.

„A intervenit pe lângă Patriarhia Constantinopolului şi în iulie 1401 a obţinut recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, precum şi a primului ei mitropolit Iosif I Muşat. Domnitorul a înfiinţat două episcopii: la Roman, în Ţara de Jos şi la Rădăuţi, în Ţara de Sus, în perioada 1408-1413. Un moment important pentru Mitropolia Moldovei a fost aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, în iunie 1402“, menţionează preotul Ţuşcanu.

Dincolo de aceste aspecte, la Mănăstirea Bistriţa se află icoana Sfintei Ana, legendele spunând că „scoate diavolii din oameni, vindecă bolnavii, dă rod pântecelor sterpe şi alungă seceta“.

A fost dăruită, în anul 1401, Doamnei Ana, soţia voievodului Alexandru, de către Irina, soţia împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul şi de către patriarhul Matei al Constantinopolului.

„Şi acestă istorie am scris eu cu condeiul meu, Mitropolitul Gheorghe“

Un manuscris din secolul XVIII, atribuit mitropolitului Gheorghe al Moldovei şi Sucevei (1723-1729), conţine o informaţie privind donaţia icoanei: „Iar maica lui Andronic Paleolog îi mera numele Anna, împărăteasa lui Mănăil (Paleolog) şi Măria sa încă au trimis dar Doamnei Annei fericitului Alexandru Vodă o sfântă icoană, Sfânta Ana, maica Maicii Preacuratei, făcătoare de minuni, ferecată şi împodobită cu cheltuială împărăteasă.

Icoana provine de la Ierusalim FOTO Ștefan Cojocaru - Mitropolia Moldovei

Iar Măria sa, Doamna Ana, o au trimis dar Mănăstirii Bistriţa, fiind făcută sfânta mănăstire de fericitul Alexandru V(oie)v(od) şi Doamna Ana. Iar această sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoţându-să cu litanie afară din mănăstire şi făcând o sfeştanie, până ce să întoarce în mănăstire numai ce plouă, de nu peste tot, iar câtu-i hotarul mănăstirii. Şi acestă istorie am scris eu cu condeiul meu, Mitropolitul Gheorghe, la anul 7231, februarie 19“.

De-a lungul vremii, despre icoana pictată pe la 1200, la Ierusalim şi ajunsă la Bistriţa după câţiva ani de când a fost dăruită, s-a spus că are „puterea“ de a face minuni. Arhimandritul Ioanichie Bălan, de la Mănăstirea Sihăstria, scria în cartea „Sfintele Icoane făcătoare de minuni din România“, apărută în 1999, că este a doua între icoanele făcătoare de minuni din România, după Icoana Maicii Domnului de la Neamţ.

Mănăstirea fost „închinată“ Patriarhiei Ierusalimului

Se mai poveşteşte că la icoana Sfintei Ana s-au rugat pentru a avea copii Maria, mama lui George Enescu, şi Emilia, mama lui Ciprian Porumbescu. În perioada comunistă, procesiunile cu această icoană au fost interzise, dar oamenii nu au uitat-o, continuând să se roage la ea. În anii de după 1990 a fost purtată în procesiune prin mai toată Moldova pentru aducerea ploilor, în caz de secetă.

Mormântul lui Alexandru cel Bun de la Bistrița FOTO Ștefan Cojocaru - Doxologia

Cât despre Mănăstirea Bistriţa, ea datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, din vremea voievodului Petru Muşat, când s-a construit o bisericuţă de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. În 1402, pe locul acesteia, domnul Alexandru cel Bun a ridicat alta, din piatră. În anul 1418 a fost înmormântată aici doamna Ana (Neacşa), iar alături de ea, în anul 1432, ctitorul aşazământului, voievodul Alexandru cel Bun.

Apoi, în 1498, Ştefan cel Mare a fortificat cu ziduri lăcaşul, a zidit o clopotniţă şi un paraclis, intrând astfel pe lista ctitorilor. A urmat Petru Rareş, care între 1541-1546 a reînnoit mănăstirea cu un nou turn la intrare, paraclis, ziduri şi chilii. În 1677, aşezământul a fost „închinat“ Patriarhiei Ierusalimului, începând o lungă perioadă de decădere a însemnătăţii mănăstirii, care a pierdut mare parte din patrimoniu.