Deși locuiește și lucrează la Londra încă din 2008, arhitectul Vlad Țenu a păstrat mereu legătura cu lumea artistică din România, prezentând, ori de câte ori e posibil, creațiile sale publicului de acasă.

La cei 42 de ani ai săi, arhitectul Vlad Țenu a reușit să construiască cu talent și perseverență reușite la care mulți doar visează.

Vlad Țenu s-a născut la Iași, unde a și urmat primele studii în arhitectură, iar apoi a plecat din România cu o bursă Erasmus. O bursă care a schimbat totul, mai ales la nivelul dorințelor pe care tânărul architect le avea pentru sine. Impresionat de deschiderea și de profesionalismul oamenilor pe care i-a cunoscut la Lisabona, Vlad Țenu și-a propus să nu rămână în România.

Așa că, în 2008, a plecat la Londra, pentru a urma cursurile unui masterat organizat de Bartlett School of Architecture și a rămas acolo. De atunci, a expus în toată lumea, în galerii din Londra, Paris, Shanghai, New York.

Anul acesta, se întoarce la Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment din Europa dedicat industriilor creative, fiind unul dintre artiștii invitați permanent încă de la prima ediție, cea din 2021. La ediția din acest an de la Iași, care va avea loc în perioada 15 – 26 mai, arhitectul va participa cu o expoziție individuală, care va pune în lumină ideile lui despre lume și sens al artelor creative.

Vlad Țenu vorbește despre creativitate, despre rochia din 25.000 de cristale Swarovski, despre tehnologiile digitale și modul în care ele pot căpăta utilitate la scară largă, precum și despre expoziția „Glimpses of Infinite Simmetry”, pe care o pregătește pentru RCW24. Expoziția va putea fi văzută la Galeria de Artă „Victoria” din Iași, în perioada 15-26 mai 2024.

Care este povestea lui Vlad Țenu? Cum a arătat viața ta după finalizarea studiilor la Iași?

Încă din timpul studiilor lucram în Iași pentru un birou de arhitectură și, apoi, am continuat să lucrez cu ei până am terminat masteratul și am luat ștampila de arhitect. După care am primit această ofertă de la UCL, din Londra, de a face acest master în design computațional în 2008. Am venit la Londra, unde am luat totul de la zero. Masteratul a fost foarte important pentru mine, într-un domeniu nou și fascinant pe care îl descoperisem în Lisabona, iar Londra era un alt univers.

Recesiunea economică a lovit o lună mai târziu și, dintr-o dată, după concedieri în masă, în domeniul arhitecturii nu mai erau locuri unde să mă angajez. Am văzut atunci un peisaj șocant cu mii de arhitecți șomeri. Am reușit, până la urmă, dupa câteva interviuri, pe parcursul studiilor, la Surface Architects, un birou la care am lucrat mai bine de trei ani, timp în care m-am angajat și ca asistent la universitatea din Bartlett, University College London.

Într-o discuție pe care o aveam înaintea acestui interviu, îmi spuneai că ai sesizat un lucru, anume că oamenii nu prea înțeleg ceea ce faci. E un pic dificil pentru ei să înțeleagă cum de proiectezi și clădiri, și faci și acest design pentru rochii. Deci, ce faci, mai exact?

Probabil că 90% dintre arhitecți fac doar arhitectură, însă școala asta te poate forma destul de versatil, pe mai multe laturi ale designului dacă esti deschis acestora. De copil, eu am desenat, am pictat, am îmbinat foarte multe laturi artistice la care, atunci când am început să studiez arhitectura, am renunțat. Dar pentru că acele pasiuni artistice ale mele mă urmăreau de undeva, am revenit, treptat, la ele. Astfel, în paralel cu arhitectura, mi-am folosit tot timpul liber, vacanțele pentru a crea. Așa a pornit totul.

După master am urmat un curs de cercetare, în cadrul căruia a trebuit să creez un obiect, la final, iar acest obiect a și fost inclus într-o expoziție. De altfel, primele piese pe care le-am făcut au ajuns în expoziții, în evenimente și un pic prin presă, în zona de design experimental de arhitectură, ca un fel de artă pe bază științifică. Pentru că din piesele astea au rezultat prototipuri bazate pe lucrări științifice. Deci, într-un fel, ce fac eu are o bază științifică. Din punctul acela, creația a devenit pentru mine o chestiune de sine stătătoare, o activitate artistică interdisciplinară de cercetare în design.

Cum ai cunoscut-o pe designerul Lana Dumitru și când a început colaborarea voastră?

Ca să derulez câțiva ani înainte, în 2015 am cunoscut-o și pe designerul Lana Dumitru și, un an mai târziu, a apărut posibilitatea de a colabora cu Swarovski. Atunci, ne-am adunat forțele și am zis să încercăm să facem un proiect împreună.

Lana văzuse foarte mult potențial în aplicații concrete ale sculpturilor mele în zona vestimentară sau de bijuterii. Cu toate prototipurile pe care le aveam, ea venind din zona de culoare, pattern si design vestimentar, iar eu din zona sculpturală și a designului algoritmic, am creat prima rochie pentru Swarovski. Pornind de la reprezentanții Swarovski din România și Europa de Est, designul final a ajuns la cei de la sediul central din Austria, carora le-a placut la nebunie și pe care am reușit să-i convingem să ne trimită 25.000 de cristale cu care să facem acea rochie.

Am lucrat enorm la ea. Deși mai aveam niște evenimente pe partea de arhitectură, în perioada aceea m-am focusat aproape numai pe proiectul rochiei cu cristale. În cele din urmă, după ce a fost expusă în diverse locuri, în orașul natal al lui Swarovski, în muzeul Crystal World, ceea ce a fost o chestie chiar superbă. Rochia noastră a fost purtată de Björk.

În afară de faptul că în proiectele tale sunt testate cele mai avansate tehnologii, putem vorbi și despre o latură practică a acestei munci imense? Adică, aceste proiecte ar putea fi valorificate la niște costuri decente, pentru că, așa cum ne putem imagina, costurile pentru a realiza o rochie cu 25.000 de cristale Swarovski sunt enorme.

Da, la rochia asta costurile au fost uriașe. Sigur, noi am primit cele 25.000 de cristale. N-am calculat niciodată care e valoarea ei, pentru ca preturile cristalelor variază foarte mult în funcție de dimensiuni, de formă și de culoare. Iar asta dacă ne referim doar la cristale, pentru că au fost costuri și pentru luni de muncă și efort, plus cheltuieli personale.

Proces și creativitate

Acest tip de muncă poate fi dus și într-o zonă accesibilă publicului?

Da, pentru că procesul acesta înseamnă în primul rand creativitate, skills-uri legate de tehnologie și 3D. Genul acesta de design procedural se poate aplica și în zona de modă, pe colecții haute-couture, culturale. Pe același sistem, pentru obiecte de fiecare zi, pot face design de corpuri de iluminat sau de mobile, de exemplu. Crearea acelei rochii a fost doar o demonstrare a creativității pe un obiect. Dar el se poate extrapola în direcții și domenii diferite, însa probabil cu partenerul potrivit. De exemplu, dacă vrem să facem o colecție de scaune sau fotolii, acest lucru e posibil, trebuie doar să ne focusăm creativitatea în acel sens și să lucrăm cu un expert în fabricație sau cu un partener comercial din acel domeniu.

Concret, cum funcționează tipul acesta de tehnologie?

Tehnologia ține mai mult de zona digitală de design și de modelare 3D, atât cu privire la rochii, cât și la sculpturile mele. Sistemul se poate folosi ca o pânză pe care desenezi cu instrucțiuni logice de programare, nu cu mouse-ul, așa cum desenezi cu pixul pe hârtie. Multe dintre desenele mele nu sunt făcute de mână, chiar și piesele sunt generate prin algoritmi. Este multă știință în spate.

La rochia despre care povesteam, pentru ca toate cristalele să fie așezate în configurații florale, abstracte, a fost nevoie de o serie complexă de algoritmi care translează imagini pe rochie. Apoi, ți le transpun în pixeli, pixelii sunt înlocuiți cu cristale pe care le-am modelat în 3D ca să anticipăm exact distribuția lor pe mărimi și culori diferite. Totul a fost generat în 3D. Să fi făcut de mână chestia asta ar fi durat ani și ani de zile. Deci, datorită tehnologiei, e mai mult o metodă de a lucra inteligent. Te folosești creativ de algoritm. Noi am asamblat rochia de mână, dar pe viitor un proces din acesta poate fi realizat de brațe robotice, care ar putea asambla automat o rochie de genul ăsta. De fapt, multe laboratoare lucrează deja cu roboți.

Expoziție cu sculpturi și prototipuri

La colecția de haine pe care tu și Lana ați prezentat-o anul trecut la RCW, expusă la Milano anterior, ați folosit aceeași tehnologie ca și în cazul rochiei pentru Swarowski, rochie pe care ați prezentat-o la ediția RCW 2022?

Da, a fost o tehnologie oarecum similară, doar că diferența e că, în loc de a lucra cu cristale, de data asta am refăcut patternurile din pixeli cu forme infinit mai variate și mai colorate. Și atunci ne-am focusat pe reinventarea ideii de pixel, am făcut pattern-urile astea din omuleți, din litere, din tot felul de simboluri. De acolo a pornit toată ideea asta, dar pe procese similare. Pentru a translata o imagine în pixeli pe anumite dimensiuni, muncești foarte mult. Și sunt unice.

Anul acesta, ce pregătești pentru Romanian Creative Week?

Pentru că anul trecut am prezentat ultima colecție pe care am făcut-o în colaborare cu Lana, cred că voi avea, în acest an, o expoziție solo cu sculpturi și prototipuri făcute de mine. Însă supriza o păstrez pentru luna mai, când o vom vedea cu toții la Iași.

Vlad, ce te inspiră în munca ta?

Și eu încerc să mă regăsesc un pic, dar cred că am un creative itch, o frământare continuă și o sete să creez tot timpul. O sete de a face, de a scrie, de a cânta, de a învăța. Am o nevoie de a crea și, dacă nu fac asta, nu mă simt complet. Tatăl meu, mama mea, unchiul meu, toți au pictat, am avut multe astfel de exemple în familie. E posibil să pornească și de acolo creativitatea mea. Dacă ar fi să am un proiect ideal, să zicem că scot arhitectura din ecuație, mi-ar plăcea să am un proiect care implică o zonă de scenografie, o zonă sculpturală, o zonă de costum, o zonă de muzică și proiecții, adică un proiect complet în care mi-ar plăcea să mă implic în toate detaliile.

Dacă pe un tânăr arhitect îl inspiră povestea ta, colaborarea cu Swarowski, și ar vrea să ajungă la un asemenea nivel, ce pași l-ai sfătui să urmeze?

Dacă mă gândesc la proiectul cu Swarovski, cred că acest proiect s-a putut întâmpla și pentru că a existat o dorință comuna a mea și a Lanei, și anume de a inova. Și pentru că ambii eram interesați tot timpul de expertiza celuilalt. Apoi, s-a nimerit să avem o discuție cu cei de la Swarovski, iar lucrurile s-au aliniat, într-un fel. Cred că dacă știi ce-ți dorești, faci și legăturile în mintea ta, se aliniază lucrurile, apar oportunitățile. Altfel, totul rămâne o idee.

Ce e în mintea lui Vlad Țenu acum? La ce „legături” să ne mai așteptăm?

E o întrebare foarte dificilă. Un plan general e să continui să fiu creativ și să fac ce am făcut și până acum. Pe de altă parte, aș vrea să mai dau un sens proiectelor, unul pe care nu l-am găsit până acum. Nu știu încă sensul acela. Am făcut tot felul de experimente până acum și mă gândesc că, poate, le duc pe cele fericite într-un loc utilizabil la scară mai largă. Sau nu. Încă mă gândesc. Dar, fiind arhitect, mă gândesc, bineînțeles, la o zonă de design.

Dar dacă ar veni un investitor la tine acum și ți-ar cere să faci un proiect excepțional care să poată fi vândut pe o piață de milioane de oameni, ce proiect ți-ar plăcea să faci?

M-am gândit la asta și nu pot să dau un răspuns, pentru că am mai multe idei și am mai discutat cu anumiți oameni. Dar m-aș gândi la ceva util și frumos, care ar aduce un plus, probabil un obiect util sau casnic. Majoritatea structurilor mele sunt modulare și, de multe ori, sunt concepute ca un joc, ca un puzzle în 3D. Atunci, pe ideea de modularitate, cred că mi-ar plăcea să fac un obiect de uz casnic sau decorativ casnic, care să aibă utilitate, să fie frumos, de care să se poată bucura milioane de oameni. Poate că ăsta este următorul proiect.

Comparativ cu tradiția londoneză a arhitecturii, România unde se situează?

România crește foarte mult și sunt o grămadă de oameni talentați care au un potențial uriaș. Văd că nivelul a crescut foarte mult și că sunt tot mai multe proiecte din România care câștigă premii internaționale. Iar Internetul face ca totul să devină global și mult mai expus, informația circulă mult mai bine față de 2008. Și, datorită acestui lucru, potențialul e nelimitat. Problema e mai mult legata de structură și de context, de societate, de deschidere, de educație a clienților și de sistem în sine: de urbanism, de autorități. Cred că acolo mai e de lucru în România. Potențialul este uriaș, problema e de context. Cu cât mai eficient și corect e sistemul de autorizări, cel birocratic, cu atât domeniul se poate dezvolta mai bine.

Cum definește Vlad Țenu creativitatea?

E o căutare. Trebuie mereu să cauți, să găsești soluții și, apoi, să cauți mai departe. Și cred că trebuie să fii curios și deschis, astfel încât să nu te temi s-o iei de la zero. Să te simți liber mereu... Și să pui muncă în tot ceea ce faci. Uneori, enorm de multă muncă.