Poveste de Ajun.../Două femei s-au bătut într-un cinematograf din Sectorul 6/Patru bărbați s-au luat și ei la bătaie încercând să le despartă
Poliţiştii au fost sesizaţi, vineri, că în interiorul unui cinematograf din Sectorul 6 al Capitalei are loc un conflict între mai multe persoane, transmite News.ro. Astfel, la faţa locului poliţiştii au descoperit patru persoane, cu vârste între 24 şi 28 de ani implicate în eveniment, conflictul fiind cauzat de faptul că nu este respectat rândul pentru intrarea în sală şi două femei s-ar fi agresat reciproc.
În acelaşi context, patru bărbaţi, din două grupuri distincte, ar fi intervenit pentru a aplana conflictul, la rândul lor agresându-se fizic, iar poliţia face cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
„La data de 22 decembrie 2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 22 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 22.30, prin sistem 112, de către o persoană, cu privire la faptul că, în interiorul unui cinematograf, din Sectorul 6, are loc un conflict între mai multe persoane. Deplasându-se cu operativitate la adresă, poliţiştii din cadrul subunităţii au depistat patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 28 de ani, implicate în eveniment. Din primele cercetări, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, bazat pe faptul că nu este respectat rândul pentru intrarea în sală, două femei s-ar fi agresat fizic, reciproc”, informează Poliţia Capitalei.
De asemenea, în acelaşi context, patru bărbaţi, din două grupuri distincte, ar fi intervenit pentru a aplana conflictul, la rândul lor agresându-se fizic.
Nicio persoană nu a necesitat intervenţia unui echipaj medical, mai indică sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către Sectia 22 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
sursa: News.ro