Poștașii amenință cu greva foamei, dacă pichetările și greva japoneză nu dau roade
Poștașii se află astăzi în a treia zi de proteste, fără ca până acum să fi obținut ceva din lista de revendicări. Lucrătorii Poștei sunt în grevă japoneză, după ce, duminică, 2.500 de sindicaliști s-au aflat la un miting în București, iar miercurea trecută aproximativ 100 de poștași au protestat în fața sediului central al Poștei Române. Joi este programată a patra zi de proteste, când în fiecare județ poștașii vor picheta sediile oficiilor județene, iar ultimul pas ar fi intrarea în grevă japoneză, la care sunt dispuși liderii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR).
Vor salarii mai mari, echipament de lucru și angajări pe locurile vacante
Nemulțumirile salariaților de rând ai Poștei Române sunt nenumărate. Ei cer o majorare cu cel puțin 20% a salariilor, lefurile fiind la același nivel de șase ani. De altfel, la protestul de duminică din Capitală, poștașii au venit cu fluturașii de salariu, demonstrând astfel că pentru șase ore de muncă pe zi au venituri și de 224 - 331 lei lunar, cei mai mulți dintre angajați ridicând în ziua de salariu, în medie, 1.100 – 1.200 lei. Nu doar nivelul salariilor, în contradicție flagrantă cu salariile șefilor Poștei Român, îi nemulțumește pe protestatari, ci și volumul de muncă din ultimii ani. Fără uniforme, fără genți și pentru un salariu de mizerie poștașii fac și treaba altor 1.500 de oameni care nu au mai fost angajați pe posturile vacante. De vină pentru toate acestea ar fi șefii Poștei Române, acuzați de liderii SLPR că încasează până la 11.000 euro pe lună (acesta ar fi salariul directorului general Ion Smeeianu), dar până la acest moment în strategia de redresare a companiei nu s-au bifat decât valul de disponibilizări de la sfârșitul anului trecut și încercarea de a aduce în oficiile poștale jocuri de noroc și spoturi audio pentru diverși clienți.