Poşta Română anunţă că a finalizat distribuirea pensiilor pe luna ianuarie

Poşta Română anunţă că a finalizat distribuirea pensiilor pe luna ianuarie

Compania Naţională Poşta Română a finalizat, vineri, distribuirea la domiciliu a drepturilor băneşti reprezentând pensiile publice, cu trei zile înainte de termenul oficial comunicat anterior, precizează instituţia într-un comunicat.

Beneficiarii care nu au fost găsiţi acasă până în prezent pot intra în posesia drepturilor băneşti la ghişeele subunităţilor poştale, până marţi, 21 ianuarie, menţionează Poşta Română.

Faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, care, conform contractului, este de 1-14 ale fiecărei luni, în luna ianuarie Poşta Română a distribuit toate pensiile într-un interval comasat de doar 6 zile lucrătoare.

Directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, a explicat că efortul poştaşilor de a lucra la capacitate maximă a compensat zilele libere din perioada sărbătorilor de iarnă.

"Aşa cum am promis, am depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia specială pe care am întâmpinat-o la început de an. Datorită efortului salariaţilor Poştei Române, care au lucrat la capacitate maximă, am redus disconfortul resimţit de pensionari, ca urmare a zilelor libere din perioada sărbătorilor de iarnă. În timp ce oameni de rea-credinţă induceau, prin intermediul mass-media, o stare de panică printre persoanele vârstnice, poştaşii erau pe teren, distribuind banii pensionarilor. Le mulţumesc colegilor mei, care au făcut posibilă distribuirea pensiilor într-un timp atât de scurt", a comentat Horia Georgescu.

Directorul general al Poştei Române a afirmat că instituţia îşi asumă faţă de toţi pensionarii angajamentul de a distribui în continuare pensiile, în contextul în care în aproximativ 70% din comune bancomatele lipsesc.

"Cu toţii aspirăm la modernizare, informatizare şi digitalizare, acestea sunt de altfel priorităţi cheie incluse în viziunea strategică a managementului Poştei Române, dar în acelaşi timp contactul direct cu societatea românească ne obligă să recunoaştem realităţile mediului în care ne desfăşurăm activitatea. Lipsa bancomatelor în aproximativ 70% din comunele din România, nesustenabilitatea investiţiilor în mediul rural din partea sistemului bancar, sutele de mii de pensionari care îşi duc viaţa de zi cu zi singuri fără copii sau nepoţi, zecile de mii de pensionari care sunt afectaţi de vârsta înaintată pe care o au, gradul redus al competenţelor digitale, acestea sunt realităţi pe care le conştientizăm. Din acest motiv, Poşta Română îşi asumă angajamentul ferm faţă de toţi pensionarii de a distribui în continuare toate pensiile direct în casele acestora, indiferent de colţul ţării în care trăiesc, condiţiile meteorologice cu care ne confruntăm sau de costurile pe care le generează acest demers", a adăugat directorul general al Poştei Române. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…