Portugalia: Ministrul culturii, care amenințase că va pălmui doi ziariști, a demisionat
Ministrul culturii din Portugalia, Joao Soares, și-a dat vineri demisia în urma criticilor provocate de amenințările lui de a pălmui doi ziariști care îl criticaseră, transmite EFE.
Sursa foto: www.sol.pt
"Câteva palme binevenite nu le pot face decât bine. Și mie", a scris pe Facebook fiul fostului președinte al țării Mario Soares, enervat de comentariile deloc binevoitoare la adresa politicii sale, apărute miercuri în cotidianul ''Publico''. Acest mesaj a generat imediat o avalanșă de reacții de revoltă pe rețelele sociale și în presa din Portugalia. Joao Suares și-a cerut scuze joi, dar în final a decis să demisioneze.
Premierul socialist Antonio Costa a aprobat cererea demnitarului, calificând incidentul drept ''un episod intern''. Totodată, el i-a mulțumit lui Joao Soares pentru eforturile depuse în timpul celor patru luni și jumătate în calitate de ministru al culturii.
''În 1999, i-am promis public câteva palme. Este o promisiune pe care încă nu am reușit să o îndeplinesc întrucât nu m-am mai întâlnit, în toți acești ani, cu personajul respectiv, Augusto Seabra. Dar continui să aștept acest noroc (de a-l întâlni), care va veni odată'', a afirmat impulsivul Joao Soares, de 66 de ani. ''Constat că trebuie să-i caut, pe el și pe Vasco Pulido Valente, pentru câteva palme binevenite'', adăuga el.
Unul dintre conducătorii istorici ai Partidului Socialist, cu o îndelungată carieră politică, incluzând, printre altele, funcția de primar al Lisabonei între 1991 și 2001, Joao Soares a fost extrem de deranjat de un editorial apărut în ziarul ''Publico'' în care se scria despre el că, în postura de ministru al culturii ''nu a imprimat nicio linie politică, ci un stil marcat de amiciții, autoritarism și grosolănie", potrivit AFP.
AGERPRES/(AS — autor: Cristina Mac, editor: Pepa Sița, )