Preşedintele României a fost ales cu o clară majoritate de voturi. În cazul său este vorba de o opţiune în favoarea sa, dar cu atât mai mult una împotriva contracandidatului său. În cele din urmă cea mai mare provocare pentru Klaus Iohannis în cel de-al doilea tur de scrutin a fost mobilizarea, scrie publicația elvețiană Neue Zurcher Zeitung, citată de Rador.

Faptul că preşedintele liberal se bucură de un sprijin mai mare din partea populatiei faţă de contracandidatul său, fostul şef al post-comuniştilor căzuţi în dizgraţie, Viorica Dăncilă, se cunoştea de la bun început. Era însă cel puţin incert dacă în cel de-al doilea tur vor veni la urne suficient de mulţi nemulţumiţi de guvern – mai ales că în campania electorală Iohannis nu a făcut o figură pozitivă. În pofida participării enorm de slabe la alegeri, duminică preşedintele în exerciţiu a obţinut aproape două treimi din totalul voturilor – un verdict clar.

Iohannis nu este neapărat o persoană cu priză la mase. Sasul transilvănean de talie înaltă apare adesea drept modest, taciturn şi rigid. Însă în arena politică barocă din România el emană tocmai prin aceste însuşiri acele înţelepciuni secundare care au jucat un rol important încă din 2014, în alegerea sa în cea mai înaltă funcţie din stat ca prim reprezentant al minorităţii germane. La toate acestea s-a adăugat şi realegerea sa de trei ori în funcţia de primar al Sibiului, ceea ce părea a fi o promisiune de dezvoltare a statului.

Iohannis a făcut din oraşul său natal cu centrul său pitoresc o destinaţie turistică îndrăgită, cu care a atras înainte de toate cu succes investitorii străini. Când Sibiul a devenit în anul aderării României la UE capitală culturală împreună cu Luxemburgul, s-a produs un dublu efect. Iohannis a devenit cunoscut la nivel internaţional, iar România a luat la cunoştintă relaţiile sale strânse cu Occidentul, cu luxemburghezul Jean-Claude Juncker, viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Ambele urmau să-i vină în ajutor.

În perioada primului său mandat de preşedinte legătura cu UE şi cu valorile acesteia privind statul de drept au devenit un element pregnant, mai ales când din 2017 aceste valori au fost atacate tot mai mult de noul guvern. Foştii comunişti ai partidului social-democrat cu numele (PSD) aflaţi la guvernare au pregătit reforme în justiţie cu efect larg, având drept scop principal protejarea politicienilor corupţi din conducere de urmărirea penală. Acest lucru a făcut ca Bucureştiul să intre tot mai mult în conflict cu Bruxellesul.

Iohannis a criticat consecvent acest curs, ajungând în cele din urmă să adopte un ton marţial atipic care părea nelalocul său. Adversarii săi politici îl atacau în mod repetat aplicându-i lovituri sub centură prin comparaţii dizgraţioase naziste din cauza originii sale germane. Iar faptul că până în 2014 Iohannis şi partidul său naţional-liberal (PNL) au colaborat politic cu foştii comunişti, a rămas fireşte nemenţionat de cele mai multe ori.

Criticii îi reproşează preşedintelui că ar fi trebuit, în pofida rolului său non-partizan, să se confrunte cu guvernul corupt. În fapt, presiunea puternică a străzii aflate sub influenţa diasporei a constituit, poate, în ultimii ani cel mai important impuls pentru rezistenţa română internă faţă de cursul guvernării.

Însă în acelaşi timp Iohannis a fost şi cel care i-a atras printr-o mutare de şah ingenioasă la urne, la alegerile europarlamentare pe cei împotriva guvernului, aplicând astfel o lovitură simbolică importantă guvernului corupt al PSD. Deja la o zi după alegeri puternicul lider de partid şi sforarul reformelor din justiţie, Liviu Dragnea, a fost arestat pentru abuz în serviciu.

Ca un ultim efect, în octombrie guvernul a fost demis printr-o moţiune de cenzură. De mai multe saptămâni şeful guvernului este liderul PNL Ludovic Orban, un om de încredere al lui Iohannis. Lupta pentru putere a fost câştigată clar de preşedintele statului.

Faptul că în pofida acestui succes apar tot mai multe critici la adresa lui Iohannis, chiar şi din partea taberei proeuropene, se datorează înainte de toate stilului său. În timpul campaniei electorale preşedintele în exerciţiu nu a participat nici la dezbateri cu contracandidaţii săi, nici cu media, ceea ce a făcut să fie considerat drept arogant. Oricum, fostul profesor de fizică manifesta mereu o atitudine proprie unui profesor superior, pedant.

Faptul că la intonarea imnului naţional Iohannis, ca prim politician român de frunte, îşi pune cu patos mâna la inimă, provoacă mai degrabă zâmbete decât critici. Ca german, Iohannis se află mereu în atenţia deosebită a cercurilor naţionaliste. Iar declaraţia sa făcută mutatis mutandis imediat după alegerea sa, cum că minorităţile nu se confruntă cu probleme în România, îi este reproşată până azi mai ales de către comunitatea etnică maghiară. Maghiarii din România luptă de mai multă vreme pentru mai multă autonomie.

Pe marginea unei opţiuni între o candidată a foştilor comunişti total discreditaţi şi preşedintele în exerciţiu, asemenea chestiuni nu au jucat duminică niciun rol. Chiar şi acei formatori de opinie care îl criticau vehement pe Iohannis în ultimele zile, s-au pronunţat la sfârşit în favoarea realegerii sale. Marea majoritate a românilor nu doreşte să mai ştie nimic de fostul partid de guvernământ, ci toţi sunt orientaţi spre statul de drept, democraţie şi un viitor în inima UE. Iar Iohannis este un garant pentru aceasta.

Sursa:  Neue Zurcher Zeitung / Rador/ Traducerea: Imola Stanescu

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Distribuie Distribuie Comentarii