Portocaliul a votat majoritar Erdogan/O hartă care cam spune cine va fi viitorul președinte al Turciei, peste două săptămâni

Portocaliul a votat majoritar Erdogan/O hartă care cam spune cine va fi viitorul președinte al Turciei, peste două săptămâni

O analiză a hărții întocmite de agenția de știri de stat Anadolu arată că, la 99,4% din urne deschise, președintele în funcție Recep Tayyip Erdogan a obținut 49,4% din voturi în primul tur, iar Kemal Kilicdaroglu a obținut 44,95%. Aproape sigur cei doi se vor întâlni în turul doi de alegeri, organizat în 28 mai. Mare parte din analiștii consultați de The Guardian consideră că Erdogan este favorit și în a doua cursă pe care, cel mai probabil, o va câștiga.

Kilicdaroglu l-a învins pe Erdogan în 30 de circumscripții care se află în mare parte pe coasta Mării Egee, în regiunile sudice ale țării și în Vestul mai apropiat de Occident. În aceste zone, partidul CHP de opoziție al lui Kilicdaroglu se bucura deja de notorietate și popularitate.

Cel mai puternic opozant pe care l-a întâlnit Erdogan până acum a obținut scoruri consistente în special în sud-estul Turciei, cu o populație predominant kurdă, cu care Erdogan se află în conflict profund.

  • ”Deși votul kurd a fost prezentat ca fiind factorul determinant în aceste alegeri – iar rezultatele sugerează că acesta rămâne o parte crucială a coaliției electorale a lui Kilicdaroglu – alianța de opoziție va trebui să câștige mai mulți alegători din dreapta turcă pentru ca Kilicdaroglu să depășească 50% într-un al doilea tur de scrutin”, arată specialiștii citați de The Guardian.

Pe de altă parte, Erdogan a obținut procente mai mari în toate părțile din Anatolia (51 de provincii) cu trei excepții notabile: Istanbul, Izmir și Ankara.

Un vot decisiv a venit din provincia Kahramanmaras, afectată foarte grav de cutremurele gemene de la începutul lunii februarie, care au ucis peste 50.000 de oameni, au făcut sute de mii de răniți și au lăsat alți zeci de mii fără case. Erdogan a fost aspru criticat de modul în care a gestionat situația, dar, cu toate acestea, președintele a câștigat în această regiune un procent enorm de 70% comparativ cu cele 22% ale lui Kilicdaroglu. Mai mult, în Anatolia, Kilicdaroglu a obținut rar peste 30%, fapt care a mărit avansul față de adversarul său.

Erdogan a obținut mai multe voturi inclusiv în diaspora, unde, în comunitățile numeroase din punct de vedere al populației turce, președintele în funcție a obținut peste 65% din voturi (ex: Germania, Franța, Belgia, Austria, Țările de Jos etc). Kilicdaroglu a obținut, în schimb, un avans semnificativ în comunitatea din Marea Britanie.

România este una dintre țările unde cetățenii turci au votat invers curentului din diaspora, susținând ferm candidatul din opoziție: Kemal Kilicdaroglu a obținut aproximativ 58% din voturi, iar președintele în funcție, Recep Tayyip Erdogan, doar 38%. De menționat este că Kilicdaroglu a câștigat primul tur atât în secția deschisă la Ambasada Turciei de la București, cu 59%, cât și la cea de la Consulatul din Constanța, cu 50%. Prezența la vot a fost de 44,45% din cei 10.173 de votanți înscriși.

sursa foto: Captură foto Agenția Anadolu

Context

Turcii au mers duminică la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani. Niciunul din principalii doi rivali, președintele în funcție Recep Tayyip Erdogan (AKP, 70 de ani) și candidatul opoziției unite, Kemal Kilicddaroglu (CHP, 75 de ani) nu au reușit să obțină 50% din voturi, conform informațiilor furnizate de agenția de stat Anadolu, astfel că electoratul va fi chemat la vot din nou în turul doi.

Prezența la vot a fost masivă, de 88%, dar de subliniat că în Turcia prezența la vot este obligatorie prin lege. Pe parcursul desfășurării scrutinului nu s-au înregistrat incidente majore, însă în timpul numărătorii voturilor au apărut tensiuni în tabăra Erdogan. Președintele a ieșit de mai multe ori să ceară observatorilor vigilență la urne, în timp ce Kilicdaroglu a publicat un singur cuvânt pe Facebook: ”Conducem”.

Agențiile de știri din Turcia au prezentat rezultate diferite ale alegerilor pe tot parcursul numărării voturilor: Agenția de stat Anadolu arăta un avans de aproape 10% pentru Erdogan, în timp ce Anka, apropiată de opoziție, îi prezenta la egalitate, cu 47%. Ambele tabere s-au acuzat de manipulare. În alegerile anterioare, agenția Anadolu a fost acuzată că l-a favorizat pe Erdoğan și partidul său AKP.

Alegerile sunt de cotitură nu numai pentru viitorul Turciei, ci și pentru întreaga UE, mai ales prin prisma în care cursul negocierilor de aderare se poate schimba semnificativ dacă Erdogan va fi învins. Și pentru România, alegerile au impact important, în special în cheia istoriei comune de secole a celor două popoare, cât mai ales în cheie economică, Ankara fiind cel mai important partener non-UE al Bucureștiului. Aproximativ 61 de milioane de alegători din cele 87 de circumscripţii electorale din Turcia sunt aşteptaţi din nou la urne.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”