„Porcul nerecunoscător a primit o palmă zdravănă”/Reacții din Rusia după cearta Trump-Zelenski din Biroul Oval

„Porcul nerecunoscător a primit o palmă zdravănă”/Reacții din Rusia după cearta Trump-Zelenski din Biroul Oval

Mai multe mesaje de la oficiali ruși au început să curgă după întâlinrea cu scântei în care Donald Trump și JD Vance l-au încolțit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Printre acestea, se numără și reacția lui Dimitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, care îl jignește pe liderul de la Kiev.

„Aspră mustrare în Biroul Oval. Trump i-a spus pentru prima dată în față «clovnului cocainei» adevărul: regimul de la Kiev se joacă cu Al Treilea Război Mondial. Iar «porcul nerecunoscător» a primit o palmă zdravănă din partea stăpânilor «cotețului de porci». Acest lucru este util, dar insuficient – trebuie oprit ajutorul militar pentru „mașinăria nazistă”, a scris Dimitri Medvedev pe contul său de Telegram .

Deputatul Dumei de Stat, Vitali Milonov, a avut o reacție pentru Russia Today.

„Se pare că comediantul în colanți verzi are comedia la finita. Este de neconceput, de necrezut să vii și să-l hulești fără echivoc pe președintele Statelor Unite. Cred că zilele biografiei sale politice sunt numărate”.

„Zelenski și regimul de la Kiev – final”, a transmis și propagantistul Vladimir Soloviov.

„Numărăm orele, și…. ne vedem în primăvară”, a scris și Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, alături de un selfie.

„Iată cum a părăsit Zelensky Casa Albă: cu un pas foarte rapid, ca să nu spun pe fugă. Trump nu l-a văzut plecând”, a titrat Russia Today, televiziunea controlată de Kremlin.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit luni la Casa Albă pentru o discuție cu omologul său american, însă dialogul a devenit tensionat pe parcurs. Donald Trump și vicepreședintele JD Vance l-au acuzat că este lipsit de respect și nerecunoscător, avertizându-l că SUA se va retrage din ecuație dacă autoritățile de la Kiev nu încearcă să ajungă la un acord pentru încheierea războiului.

În replică, Zelenski le-a spus că Vladimir Putin și oficialii ruși și-au încălcat cuvântul în mai multe rânduri, îndemnând Washingtonul să nu facă „niciun compromis cu un ucigaș”.

Conferința de presă pe care urmau să o susțină cei doi șefi de stat după discuția din Biroul Oval a fost anulată și nici acordul privind resursele minerale ucrainene nu a mai fost semnat.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era un informator foarte sârguincios” / „Nu aveți idee cât e de diabolic” / Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu făcute de foști colegi de facultate

2 Pe asta cu vila de 650.000 de euro a lui Grindeanu, care miroase a Nordis, ați citit-o?

3 VIDEO Ce aveți în imagine câștigă 14.300 de euro pe lună de la statul român

4 Avangarde, sondaj ciudat aruncat pe piață... / Cine i-o fi întors cheița lui Pieleanu?

5 Priviți, așa era structurată Geția, „noua Românie” pe care Rusia o punea la cale cu trădătorii reținuți de DIICOT / Sfat al înțelepților, Consiliu al bă…